Un echipaj ce abia se putea ține pe picioare din cauza beției a condus un tren de la București la Iași – Incidentul de acum un secol, privit cu umor interbelic

„Din cauză că personalul trenului se afla în complectă stare de beţie…  frânarul de serviciu şi conductorul de bagaje nu se puteau ţine pe picioare”, iar şeful de tren „probabil că a rămas la cârciumă întru cât nu s’a prezentat de loc la serviciu” – avea să raporteze directorul regionalei Iași despre incidentul petrecut „la plecarea expresului No. 62, Iaşi–Bucureşti”.

Mustul s-a dus, turburelul a venit

Din paginile ziarului Aurora răzbate o voce complice, care se ridică în apărarea celor „la ac și la frână, în ploae și în vânt”. Oameni trudiți, ceferiștii din București deveniseră peste noapte, la Iași, eroi involuntari ai lunii turburelului, când câteva pahare în plus le-au tulburat direcția de la serviciu. Regionala Iași a reacționat cu o indignare, dar cronicarul „V. B.” a pus totul pe seama naturii omenești și a vinului tânăr.

Ceea ce pentru unii era o problemă de disciplină, pentru alții devenise o chestiune de gust. Articolul e o mică bijuterie de umor interbelic: mustul s-a dus, turburelul a venit, iar vinovăția s-a înecat în ironie. Prin tonul său ușor batjocoritor („Pentru o simplă beție de turburel pe care au făcut-o câţiva frânari și mecanici?”), autorul ia clar apărarea echipei de ceferiști din București și ridiculizează indignarea oficialilor ieșeni, prezentată ca o „emoție regională” exagerată.

Beția, o slăbiciune „națională” tratată cu autoironie și indulgență

Finalul articolului din presa de acum 100 de ani – „Să încetăm cu astfel de campanii contra produsului naţional care este turburelul!” – transformă întreaga poveste într-o glumă patriotică, tipică gazetăriei interbelice, unde băutura populară devine un simbol identitar, iar beția, o slăbiciune „națională” tratată cu autoironie și indulgență.

Mai jos redăm integral articolul publicat acum o sută de ani, care surprinde cu umor și vervă spiritul vremii și felul în care turburelul a ajuns eroul neoficial al acestei întâmplări feroviare din toamna lui 1925. Textul a fost găsit pe platforma Ziarele Arcanum.

NOTE ZILNICE
Luna turburelului

A eşit turburelul!
Mustul cel dulce s’a dus. E acum aspru şi uşor înțepător. Cum e mai bun pentru vremea asta de toamnă umedă şi răcoroasă.

Şi pioși păstrători ai tradiţiilor, facem şi anul acesta ce-am făcut anul trecut. Gustăm cu nesaţ deliciosul turburel.

Mai ales când muncești cu brațele, turburelul devine o necesitate. Gândește-te cititorule că ai fi, de pildă, lucrător la căile ferate. Atâtea grele ceasuri de obosială reclamă neapărat întremarea binefăcătoare a turburelului. Să stai la ac, ori la frână, în ploae şi în vânt, nu e ușor… Turburelul întăreşte şi îmbărbătează. Că se întâmplă incidental unele mici deraeri din pricina turburelului, amănuntul acesta nu trebue să emoționeze… Și de aceea mărturisim că nici nu prea înțelegem emoția regionalei Iași, care reese evident din următoarea notiță publicată în ziare:

„Dl Ing. Niţescu, directorul regionalei Iaşi, a comunicat telegrafic direcţiunei generale că la plecarea expresului No. 62, Iaşi–Bucureşti, s’au provocat numeroase incidente din cauza că personalul trenului se afla în complectă stare de beţie.

În special frânarul de serviciu Cusecru Nicolae, şi conductorul de bagaje Petrescu Stelian nu se puteau ţine pe picioare.

Cât priveşte şeful de tren Așadar, acesta probabil că a rămas la cârciumă întru cât nu s’a prezentat de loc la serviciu.

Cum întreaga partidă era din Bucureşti, direcţiunea regională Iaşi a rugat direcţiunea generală să ia măsuri ca partidele trenurilor să fie mai conștiincioase spre a se evita o nenorocire”.

A fost deraere! Au fost morţi? A fost măcar răniţi?

Nimic din toate acestea. Atunci, de ce emoție? Pentru o simplă bae de turburel pe care au făcut-o câţiva frânari și mecanici?

Să încetăm cu astfel de campanii contra produsului naţional care este turburelul! V.B.

Publicitate și alte recomandări video