Nodul de la Holboca – Viitorul «Drum al mătăsii» UE-Rusia-China poate să treacă prin Iași
O idee mai veche începe din nou sa-si faca loc în mediul think-tank si de afaceri al Ias (...)
citeste totmiercuri, 24.02.2021
Noi, cei din Moldova, ne găsim astăzi în preajma unui moment cu reverberații adânci nu doar în istoria noastră regională, ci și în cea națională.
Se împlinesc 160 de ani de când, prin alegerea aceluiași domn, Alexandru Ioan Cuza, în principatele Moldova și Țara Românească, se marca momentul fondator al statului român modern de mai târziu.
Aniversarea aceasta vine după un an în care memoria orașului și-a tot împrospătat amintirile. În Anul Centenarului Marii Uniri, generațiile prezentului au putut să înțeleagă ce a însemnat trecerea prin timp a Iașului. Astfel, chiar dacă nu sunt un admirator al discursurilor înflăcărate, nu pot totuși să nu subliniez că Iașul a avut rolul său în configurarea teritorială a României prezentului - aici s-au pus bazele Unirii Principatelor, aici s-a adăpostit România la vremea refugiului din Primul Război Mondial, aici s-a creionat întregirea de la 1918.
De aceea, am susținut, alături de alți colegi parlamentari, inițiativa legislativă a senatorului PSD Vasile Toma, de a acorda Iașului titlul de „Capitală istorică” a României. Am considerat important acest proiect de lege deoarece Iașul merită, din punct de vedere moral, o astfel de recunoaștere. Dar asta nu înseamnă că trebuie să rămânem la o privire nostalgică asupra trecutului și să abordăm, în relația cu restul țării, o atitudine de victimizare continuă. Ne amintim că este invocată adesea în spațiul public ideea sacrificiului Iașului și a provincializării sale în raport cu celelalte mari orașe ale României. Cred că o atitudine defetistă, deplângerea permanentă a destinului orașului, ȋntreținerea unor nesfârșite polemici, nu duc la progres, ci ne țin pe loc. Cred mai degrabă în acțiune. În acțiunile prezentului, care să influențeze în mod pragmatic viitorul.
Proiectele mari, actuale, ale regiunii, trebuie duse la bun sfârșit, într-un efort de „unire” continuă a Moldovei cu restul țării. Autostrada Unirii - A8, Spitalul Regional Iași, Secția de Mari Arși de la Iași, refacerea integrală a Institutului de Boli Cardiovasculare, realizarea unei sǎli de spectacole reprezentativǎ pentru Modova ar fi prioritățile pe care sǎ le avem ȋn ceea ce ȋntreprindem, indiferent de culoarea politică. Pentru că o veritabilă „capitală istorică”, europeană, nu înseamnă un oraș încremenit în timp, ci unul viu, un centru al educației și culturii așa cum este Iașul ȋn prezent, dar care este și capabil să se dezvolte, croindu-și drum către mai bine. Iar prima jumǎtate a acestui an ne oferǎ o oportunitate deosebitǎ: putem arǎta Europei ce ȋnseamnǎ Iașul, fiind gazde bune, scoțând ȋn evidențǎ valorile Iașului și ale Moldovei, ȋn cadrul evenimentelor care vor avea loc la Iași, prilejuite de președinția României la Consiliul Uniunii Europene.
La mulți ani Iașului, la mulți ani României care s-a născut la Iași!
Doru-Adrian PĂNESCU
Senator PSD Iași
Cuvinte cheie: + unire, romania, moldova, senator panescu, aniversare
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Culmea protestelor. Îmbrânceli între polițiști și jandarmi terminate cu amenzi de zeci de mii de lei
UDMR umblă cu pușca după urșii României. Au trimis o petiție UE
Clienții Digi România, atrași de hackeri cu premii false. Avertismentul cert-ro
Autorităţile vor avea voie să afle cine nu s-a vaccinat. Legea tocmai a fost votată în Israel
O ieşeancă de 29 de ani, însărcinată în 7 luni, a murit din cauza septicemiei
Premierul Cîţu anunţă interzicerea cumulului pensiei cu salariul de la stat
Peste 28.000 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore
Oficial: România acordă Moldovei un ajutor de 20.000 de doze de vaccin anti-COVID
Orban are „lucruri mai importante” decât să discute despre „penalul” Cozmanciuc
(VIDEO) Impact între un avion şi o maşină, pe o autostradă din SUA
Bărbat, condamnat să-i plătească fostei soţii 7.700 de dolari pentru munca domestică
Amnesty International îi retrage calificativul de “prizonier de conştiinţă” lui Navalnîi
Condiţii de cercetare de înalt nivel în domeniul ştiinţelor vieţii la USAMV Iaşi
Preot, condamnat la 9 ani de închisoare pentru evaziune fiscală. „Un criminal ia șase ani”
ÎPS Calinic a rugat preoții să ceară cu decență contribuții bănești. Chitanţa, obligatorie
Top 10 orașe în care românii vor să locuiască. Iaşul, pe o poziţie neonorantă
Captură de 23 de tone de cocaină în porturi din Germania şi Belgia, un record în Europa
Dacia Sandero a fost a treia cea mai vândută mașină nouă în UE în ianuarie
LPF cere redeschiderea stadioanelor. „Să înceteze imediat orice formă de discriminare"
Un zgârie-nori din Varşovia a devenit cea mai înaltă clădire din Uniunea Europeană
30 de elicoptere Black Hawk sosesc la baza Mihail Kogălniceanu
Bulgaria va redeschide restaurantele în martie şi cluburile de noapte în aprilie
Polițiștii și jandarmii au desfășurat acțiuni în apropierea școlilor din Iași
O actriţă de 12 ani nominalizată la Globul de Aur, învoită de la şcoală pentru a viziona gala
Anchetă la Mureş: Căţeluşă grav rănită, cu partea din spate secţionată cu un laţ
VIDEO: Momentul coliziunii între trei mașini în Păcurari, surprins de camere
Un român şi-a ucis iubita pentru că ar fi avut o relaţie lesbiană. „M-am simţit ca un sclav”
VIDEO&FOTO: Motociclist izbit de un Duster în Copou. A ajuns la spital
Baarack-oaia cu cea mai multă lână din lume: 35 de kilograme
Ce pot face românii care au pierdut dovada vaccinării anti-COVID
Ce spune Ministrul Educaţiei în privinţa distribuirii de mărţişoare şi flori de 1 martie
Poliţiştii ieşeni, dotaţi cu dispozitive de înregistrare pe care le vor folosi în permanenţă
Hyundai va înlocui bateriile pentru 82.000 de mașini electrice din cauza riscului de incendiu
Alte 3.337 de cazuri noi de COVID-19 şi 73 de decese în ultimele 24 de ore
Puiul vegetal, disponibil prin Glovo într-o țară europeană. Din ce este făcut
FOTO: Accident pe Calea Chișinăului. Unul dintre șoferi era beat
Simona Halep s-a vaccinat împotriva Covid-19 cu serul de la Pfizer
Tensiunea arterială și electrocardiograma, prin Samsung Health Monitor
Costel Alexe a anunţat că va trimite Corpul de Control să verifice “dezmăţul” de la Şcoala de Arte
Chinezii care au cumparat Volvo lanseaza o noua masina pe piata
SCENARIU: Numărul cazurilor de infectare poate urca până la aproape 9.000 până pe 20 martie
Volkswagen va decide în curând dacă vinde sau nu marca Bugatti
O româncă s-a mutat pe Costa de Azur şi organizează picnicuri pentru turiştii din sudul Franţei
Klaus Iohannis a promulgat legea care elimină pensile speciale ale parlamentarilor
De ce preferă companiile chineze să lucreze cu muncitori din China chiar şi în Europa
O baie turcească de secol XII, perfect conservată, a fost descoperită într-un bar din Sevilla
Nu pot să iau credit de la bancă. Am nevoie de bani, ce fac? (P)
Lanțul de magazine TEDi, care vinde produse la 1 euro, intră în România
Profitul net al DIGI a scăzut de două ori şi jumătate în 2020, la 16,35 milioane euro, faţă de 2019
Lucian DÎRDALAEuro? Mai bine nu |
Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)
Florin CÎNTICSaboţii lui Claude (II) |
Radu PĂRPĂUȚĂCu Vio la Veneţia |
Alex VASILIUUriaşul cu suflet mare |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.