Un elicopter medical s-a prăbușit pe o autostradă din California. Trei persoane au fost grav rănite

marți, 07 octombrie 2025, 08:30
1 MIN
 Un elicopter medical s-a prăbușit pe o autostradă din California. Trei persoane au fost grav rănite

Trei persoane se află în stare critică după ce un elicopter medical s-a prăbuşit luni seara pe o autostradă din Sacramento, potrivit pompierilor, relatează CNN, citat de News.ro.

Cei trei răniţi se aflau la bordul elicopterului înainte ca acesta să se prăbuşească pe autostrada 50 în direcţia est, în apropierea străzii 59, a declarat pentru CNN Departamentul de Pompieri din Sacramento.

Înregistrările FAA arată că elicopterul era înregistrat pe numele REACH Air Medical Services. Nu se afla niciun pacient la bord, ci doar un pilot, o asistentă medicală şi un paramedic, a raportat KCRA, afiliată CNN, citând pompierii. CNN a contactat Biroul şerifului din comitatul Sacramento, poliţia din Sacramento, Administraţia Federală a Aviaţiei, Patrula Autostrăzilor din California şi REACH Air Medical Services pentru informaţii suplimentare.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Potrivit site-ului de urmărire a zborurilor Flightradar24, elicopterul decolase de la Centrul Medical al Universităţii din California Davis din Sacramento şi se îndrepta spre nord cu câteva momente înainte de accident.

Etichete: america, elicopter, prabusit

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii