Un etnolog ieșean explică semnificațiile tradițiilor de iarnă – De unde vine colindul

Ioana Repciuc, etnolog la Academia Română, Filiala Iași, explorează în detaliu semnificația și complexitatea tradițiilor ce marchează cele douăsprezece zile dintre Ajunul Crăciunului și Bobotează.

Ce înseamnă colindatul în tradiția românească?

„Termenul «colindat» desemnează în mod generic toate riturile specifice acestui interval de timp în satul tradițional românesc. Marele etnolog ieșean Petru Caraman, autorul unei monografii despre colindatul la români și la popoarele slave, realizată în urma studiilor sale doctorale în Polonia, a clasificat aceste datini de iarnă în mai multe categorii”, a explicat Ioana Repciuc.

Astfel, există:

1. Colindatul propriu-zis – desfășurat de cetele de flăcăi, întâlnit cu precădere în zilele Crăciunului.
2. Colindatul copiilor – o variantă simplificată, centrată pe cererea darurilor, care are loc mai ales în Ajunul Crăciunului.
3. Plugușorul – colindatul cu tematică agrară, specific Anului Nou, urmat a doua zi de „Semănat”.
4. Vasilca – datină de Anul Nou, care implică colindatul cu o tavă pe care este așezat un cap de porc.
5. Sorcova – colindatul cu mlădița înflorită, practicat de obicei de copii.
6. Umblatul măștilor – jocurile cu măști antropomorfe și zoomorfe de la Anul Nou.

„Pe lângă aceste obiceiuri, există și forme de colindat de inspirație religioasă, precum «Steaua», «Vicleimul» și «Irozii». Aceste tradiții reflectă diversitatea și bogăția practicilor culturale asociate sărbătorilor de iarnă în spațiul românesc. Datinile din această perioadă, precum Plugușorul, Sorcova sau Semănatul, reprezintă obiceiuri de iarnă ce au la bază, în principal, rostirea unui text. Acestea pot varia de la forme complexe (colinde cu alegorii, fir epic specific ori mici narațiuni apocrife inspirate din relatările oficiale sau apocrife ale Bibliei) la formule mai simple, acompaniate sau nu de recuzită. Aceasta din urmă generează sunete și contribuie la atmosfera de vrajă creată de urare”, a precizat Ioana Repciuc.

Originea colindelor și influențele culturale

Originea colindelor este legată de procesul romanizării, iar termenul „colindă” provine din latinescul „calenda”. Conform exlicațiilor etnoloagei, inițial, colinda romană era un text scurt de urare prin care oamenii transmiteau gânduri bune pentru noul an.

„Acest termen latin a continuat să desemneze obiceiul de trecere dintre ani chiar și la popoarele slave din jur. Deși acestea și-au dezvoltat propriile forme de colindat, au păstrat pentru denumirea tradiției cuvântul împrumutat de la vecinii lor, românii – singurii moștenitori ai unei limbi de origine latină din zonă. Românii au contribuit, astfel, la răspândirea și influențarea acestei tradiții printre neamurile vecine, integrând, la rândul lor, ritmuri, imagini poetice și legături cu riturile agrare din patrimoniul slav. Răspândit pe aproape întreg teritoriul țării, colindatul românesc tradițional prezintă o omogenitate remarcabilă, cu variații minore. Aceste diferențe sunt influențate fie de conservatorismul unor regiuni, fie de deschiderea lor către alte etnii sau către influențe urbane”, a completat cercetătoarea.

Colindele arhaice: un ritual al prosperității

Colindatul arhaic a rămas în regiunile extra-carpatice, de tip laic, scopul fiind „aducerea sporului recoltelor, sănătatea oamenilor și a animalelor din gospodărie”.

Colindele erau învățate și rostite de cetele de flăcăi necăsătoriți din fiecare sat. Aceștia intonau colindele la fiecare casă, adaptându-le identității, vârstei și statutului membrilor familiei gazdei. Colindele arhaice evocă personaje sacre, plasate într-un spațiu astral îndepărtat de cel uman, dar care, în noaptea sfântă, devin accesibile și apropiate omului. Acest tip de colindă face parte din categoria celor cu teme biblice și apocrife. Tradiția cerea ca ceata de feciori să colinde întreaga comunitate, fără a omite nicio gospodărie. În satele mari, acest lucru implica nopți întregi dedicate colindatului, uneori până în zori”, a explicat Ioana Repciuc.

Gazdele aveau rolul lor. Trebuiau să deschidă poarta, să aprindă lumina, să primească ceata de colindători și să îi pună la masă. La nivel simbolic, era sigurată „bunăstarea gospodăriei pentru anul ce urma”. Astfel de colinde tradiționale sunt înlocuite în ziua de astăzi de „cântece de Crăciun fivrești”, de „adaptări ale unor melodii internaționale cunoscute” sau de creații ale compozitorilor români.

Conform informațiilor transmise de etnoloaga de la Academia Română – Filiala Iași, un exemplu de conservare a acestui obicei se găsește în Pogonești, județul Vaslui, unde colindele arhaice sunt încă performate de cetele de băieți.

„În localitatea Pogonești din județul Vaslui, s-a documentat performarea colindelor arhaice de către cetele de flăcăi, care adaptau textele în funcție de gazde – meseria, vârsta sau statutul acestora – numite colinde «de destinar». Conservarea acestei forme tradiționale în Pogonești se datorează eforturilor realizate de România, împreună cu Republica Moldova, pentru întocmirea dosarului UNESCO. În 2014, «Colindatul de ceată bărbătească» a fost înscris pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității”, a declarat Ioana Repciuc.

Într-un articol ce va fi publicat săptămâna aceasta vom prezenta și jocurile cu măști, teatrul haiducesc și Plugușorul, explicate de Ioana Repciuc, etnolog la Academia Română, Filiala Iași.

Publicitate și alte recomandări video