Un fan al lui Călin Georgescu, care și-a îndemnat urmăritorii lui din mediul online să iasă în stradă cu furci şi topoare a primit o amendă uriașă
Un susţinător al lui Călin Georgescu, trimis în judecată pentru instigare publică, după ce i-a îndemnat pe urmăritorii lui din mediul online să iasă în stradă cu furci şi topoare, în semn de protest faţă de anularea scrutinului prezidenţial din 2024, a fost condamnat de Tribunalul Alba la plata unei amenzi penale de 7.200 de lei. Decizia este definitivă potrivit News.ro.
„Reduce pedeapsa amenzii penale aplicată inculpatului Bumbea Gheorghe Radu de la 250 zile-amendă la 180 zile-amendă. Menţine cuantumul unei zile-amendă de 40 lei. Dispune executarea pedepsei amenzii penale în cuantum de 7.200 lei (180 zile-amendă x 40 lei/zi-amendă = 7.200 lei). În temeiul art. 72 Cp raportat la art. 404 alin. 4 lit. a Cpp deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Bumbea Gheorghe Radu durata reţinerii pe timp de 24 de ore, din data de 13.12.2024, respectiv înlătură o zi-amendă din totalul de 180 zile-amendă. În final, inculpatul execută pedeapsa amenzii penale în cuantum de 7.160 lei (179 zile-amendă x 40 lei/zi-amendă = 7.160 lei)”, este soluţia pronunţată de Tribunalul Alba.
Prin decizia sa, completul de judecată de la Tribunal a redus sentinţa Judecătoriei Alba Iulia care stabilise o amendă penală de 10.000 de lei. De asemenea, ca pedeapsă complementară i s-a interzis exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dar şi exercitarea dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani.
Dosarul a fost trimis în judecată în februarie 2025.
Bărbatul condamnat, în vârstă de 40 de ani, din Zlatna, a fost deferit justiţiei după ce a îndemnat la revoltă cu furci şi topoare într-un mesaj video transmis live pe Facebook. Potrivit jurnaliştilor de la ziarulunirea.ro, acesta este un susţinător al fostului candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, iar în materialul postat a instigat la revoltă nemulţumit fiind de decizia Curţii Constituţionale, prin care s-a anulat procesul electoral din noiembrie 2024.
Publicitate și alte recomandări video