anunturi
grandchef
Mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

duminica, 04.12.2022

Un film după un spectacol de teatru

GALERIE
dana tabrea
  • dana tabrea
- +

Am urmărit cu interes, pe data de 16 decembrie, filmul documentar „1989. Jurnalul unei Revoluţii” despre spectacolul de teatru „Jurnal de România. 1989”, ambele în regia lui Carmen Lidia Vidu, ambele realizate la TNB, la 31 de ani de la eveniment. Nu am vizionat spectacolul de teatru documentar care constituie un punct de plecare pentru film, însă deţin câteva imagini asupra Revoluţiei române din 1989, ca despre orice alt spectacol, la supermarket, pe stradă, apoi, cel mai important, acasă, la televizor. 

Aşa cum mi s-a întipărit ulterior în minte, după ce am văzut urmele de gloanţe din pereţii clădirilor dinspre Piaţa Victoriei (Operei) din Timişoara, mai târziu acoperite, placa comemorativă de la Catedrala Mitropolitană din Timişoara, dar şi diverse alte reactualizări sub formă de film/teatru documentar, revizionări sau revizitări ale evenimentelor din 1989.

Carmen Lidia Vidu are o presupoziţie interesantă: negarea Revoluţiei române presupune negarea dreptului şi implicit a curajului unui popor, al poporului român, de a ieşi în stradă şi de a schimba regimul politic. Prin urmare, regizoarea decide să afirme, prin demersul său, Revoluţia română din 1989. Nu o afirmă însă în mod absolut, nici nu ar avea cum, ci doar plecând de la această presupunere de bun-simţ care dă dreptul unui popor de a-şi revendica raţiunea, luciditatea, drepturile, curajul.

În rest, Revoluţia din 1989 rămâne cel mai sângeros moment al căderii regimului comunist din Europa de Est, un eveniment lipsit de graţie (spre deosebire de renumitele revoluţii de catifea), mai mult, de o grozavă barbarie, un eveniment ieşit din comun prin caracterul său crud şi sângeros, barbarismul vizându-i atât pe cei ce au fost victimele evenimentului, cât şi pe călăi sau torţionari. În opinia regizoarei, toţi deopotrivă au fost oameni, iar aceasta încearcă să dea curs, prin intermediul personajelor interpelate, unor perspective avizate, dar obiective asupra evenimentului care a avut, fără îndoială, un pronunţat caracter teatral. Exceptând poate moartea unor tineri care nu încetează să surprindă în mod neplăcut, într-un sens, sacrificiu, într-un altul, fratricid, dincolo de revoluţia din fotoliu, de la televizor şi care nu are nimic teatral. În acelaşi timp, din întâlnirea istoriei obiective cu perspectivele subiective, evenimentul e impregnat de note personale.

Filmul despre un spectacol de teatru amestecă în discuţie amintirile personale ale unor oameni, dintre care unii au luat parte direct din studioul de televiziune la eveniment (Ion Caramitru), contribuind în mare măsură la realizarea sa artistică, alţii doar au trăit în vremea comunismului şi au ceva autentic de împărtăşit (actriţa Florentina Ţilea, micuţa recitatoare şi interpretă, pionier şi copil obedient, şi tatăl acesteia, Constantin Ţilea, fost solist în Corul armatei), cărora în cea mai mare măsură le repugnă umilinţa din timpul regimului comunist, capetele plecate, tăierea elanurilor spre demnitate umană, dar şi laşitatea manifestată în timpul regimului şi nu numai (Oana Pellea), apoi cercetători CNSAS (Germina Nagâţ, Andrei Ursu), istorici (Dennis Deletant), fostul procuror militar Dan Voinea, la care se mai adaugă mărturiile actorului Daniel Badale sau ale fostului cadru militar Mihai Avătămăniţei, cel din urmă povestind o anecdotă cât se poate de reală despre cum l-a cunoscut pe Nicolae Ceauşescu, în timpul unei vizite la Canalul Dunăre - Marea Neagră, când a fost simulată finalizarea Canalului, chiar şi despre o invectivă de-a Elenei Ceauşescu.

Mărturiile unor istorici sau cercetători le clarifică pe cele ale actorilor ce-şi amintesc de copilărie sau de prima tinereţe, interesând atât evenimentul Revoluţiei, cât şi anii care i-au precedat sau urmat. Istoria obiectivă se intersectează cu cea subiectivă, cea mai importantă filă a istoriei o scriu cei ce pot depune mărturie cu privire la timpurile pe care le-au trăit, conştientizat şi care le-au influenţat destinele. Viaţa celor care au prins anul 1989 a fost iremediabil schimbată de evenimente şi, fără a o cataloga ca fiind mai bună sau mai rea decât ar fi putu fi, aceasta ar fi fost fără îndoială alta, adică altfel, dacă Revoluţia nu ar fi avut loc. Faţă în faţă cu destinele lor paralele, actorii, ca oameni, cercetătorii sau istoricii, reprezentanţii unei poziţii mai obiective, ai istoriei oficiale, scrisă în documente, dau seama împreună de ceea ce cu toţii cunoaştem într-o formă sau alta ca fiind Revoluţia din 1989.

Până acum, s-au lansat replici dure, îndrăzneţe cu privire la evenimentul din 1989, de aceea formula aleasă de Carmen Lidia Vidu, alternând mărturii oficiale şi subiective, fără să-şi propună o istorie de manual, non-interogativă, lămurind anumite chestiuni prin intermediul interviurilor, fără să intervină ea însăşi în demersul documentar, totuşi destul de blândă ca tonalitate, este una sub semnul posibilului şi care lasă foarte mult loc viitorului. Negând Revoluţia din 1989 prin formule mai adecvate poate de a o numi, am nega într-adevăr posibilitatea ca oamenii, ieşind în stradă, mergând la vot, exercitându-şi drepturile civice şi pe cele prevăzute prin legi şi proclamări, să schimbe ceva, ceea ce nu e de dorit.

Sub semnul lui „totul e regie” ori al lui „totul e regizat”, nu mai putem interveni în ordinea lucrurilor şi, luând ca punct de reper „Revoluţia din 1989” ca fiind „evenimentul prin care Reality TV a devenit realitate politică”, intrăm într-un alt soi de fatalism mioritic. De aceea poate (sau pentru a păstra moderaţia unor producţii realizate de un teatru de stat), ceea ce nu se spune, întrebările la care nu se răspunde decât fragmentar, accentul pe realitatea subiectivă, şi nu pe cea obiectivă, absenţa unor clarificări definitive, lasă loc manifestărilor libere, posibile şi viitoare ale oamenilor în sfera politică, inclusiv prin manifestaţii, chiar dacă, de cele mai multe ori, intervenţiile lor arbitrare ar putea să coincidă cu sau să se suprapună peste anumite conjuncturi istorice. Celor ce nu cred în zodii li se mai acordă o şansă de a crede în revoluţii.

Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi critic de teatru (membru AICT)

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Râde ciob de oală spartă

Nicolae GRECU

Râde ciob de oală spartă

Înfrângerea Germaniei în faţa Japoniei a fost un accident, cea a Spaniei în faţa aceluiaşi adversar este dubioasă.

opinii

Gh. Ivănescu. O poveste de iubire de odinioară (III)

Eugen MUNTEANU

Gh. Ivănescu. O poveste de iubire de odinioară (III)

Din ce în ce mai neliniștit, tânărul învățat în devenire Gh. Ivănescu formulează către fata de care se îndrăgostise, o serie de misive pe care se pare că nu a avut curajul să le expedieze.

China şi „stabilitatea socială”

Alexandru CĂLINESCU

China şi „stabilitatea socială”

China are o frumoasă tradiţie: în timpul aşa-zisei „revoluţii culturale”, fotografiile „duşmanilor poporului” erau lipite pe toţi pereţii şi pe toate gardurile. Regimul a reuşit să insufle teama de decădere socială, eficient şi pervers mijloc de coerciţie. Aşa stând lucrurile, orice mişcare de protest împotriva dictaturii partinice este un act de mare curaj.

George „Gogu” Constantinescu (2)

Neculai SEGHEDIN

George „Gogu” Constantinescu (2)

Integrala invenţiilor lui George Constantinescu a fost scrisă la Cluj, editată şi tipărită la Iaşi şi donată Muzeului Politehnicii din Bucureşti. Asta şi pentru ca legătura între cele trei oraşe să fie şi alta decât cea din butada conform căreia legile se gândesc la Cluj, se scriu la Bucureşti şi se aplică la Iaşi.

pulspulspuls

Încă o poză care face cât o mie de cuvinte, de astă dată de la USR Iaşi

Încă o poză care face cât o mie de cuvinte, de astă dată de la USR Iaşi

Iată o poză care face cât o mie de cuvinte, stimaţi telespecatori şi veţi vedea imediat de ce. Avem aici o desfăşurare de forţe a echipei USR cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale, prilej după cum ştim de defilare pentru public cu armată, avioane şi tromboane, dar, în acelaşi timp, este şi un prilej pentru partide ca să-şi arate muşchii. 

Caricatura zilei

Motorul Iubi

Editia PDF

Bancul zilei

Tata, tata! Avem lupi în bloc? Nu, puiule, vecinii îsi citesc facturile la curent si gaze!

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.