Un film după un spectacol de teatru
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Un film după un spectacol de teatru

GALERIE
dana tabrea
  • dana tabrea
- +

Am urmărit cu interes, pe data de 16 decembrie, filmul documentar „1989. Jurnalul unei Revoluţii” despre spectacolul de teatru „Jurnal de România. 1989”, ambele în regia lui Carmen Lidia Vidu, ambele realizate la TNB, la 31 de ani de la eveniment. Nu am vizionat spectacolul de teatru documentar care constituie un punct de plecare pentru film, însă deţin câteva imagini asupra Revoluţiei române din 1989, ca despre orice alt spectacol, la supermarket, pe stradă, apoi, cel mai important, acasă, la televizor. 

Aşa cum mi s-a întipărit ulterior în minte, după ce am văzut urmele de gloanţe din pereţii clădirilor dinspre Piaţa Victoriei (Operei) din Timişoara, mai târziu acoperite, placa comemorativă de la Catedrala Mitropolitană din Timişoara, dar şi diverse alte reactualizări sub formă de film/teatru documentar, revizionări sau revizitări ale evenimentelor din 1989.

Carmen Lidia Vidu are o presupoziţie interesantă: negarea Revoluţiei române presupune negarea dreptului şi implicit a curajului unui popor, al poporului român, de a ieşi în stradă şi de a schimba regimul politic. Prin urmare, regizoarea decide să afirme, prin demersul său, Revoluţia română din 1989. Nu o afirmă însă în mod absolut, nici nu ar avea cum, ci doar plecând de la această presupunere de bun-simţ care dă dreptul unui popor de a-şi revendica raţiunea, luciditatea, drepturile, curajul.

În rest, Revoluţia din 1989 rămâne cel mai sângeros moment al căderii regimului comunist din Europa de Est, un eveniment lipsit de graţie (spre deosebire de renumitele revoluţii de catifea), mai mult, de o grozavă barbarie, un eveniment ieşit din comun prin caracterul său crud şi sângeros, barbarismul vizându-i atât pe cei ce au fost victimele evenimentului, cât şi pe călăi sau torţionari. În opinia regizoarei, toţi deopotrivă au fost oameni, iar aceasta încearcă să dea curs, prin intermediul personajelor interpelate, unor perspective avizate, dar obiective asupra evenimentului care a avut, fără îndoială, un pronunţat caracter teatral. Exceptând poate moartea unor tineri care nu încetează să surprindă în mod neplăcut, într-un sens, sacrificiu, într-un altul, fratricid, dincolo de revoluţia din fotoliu, de la televizor şi care nu are nimic teatral. În acelaşi timp, din întâlnirea istoriei obiective cu perspectivele subiective, evenimentul e impregnat de note personale.

Filmul despre un spectacol de teatru amestecă în discuţie amintirile personale ale unor oameni, dintre care unii au luat parte direct din studioul de televiziune la eveniment (Ion Caramitru), contribuind în mare măsură la realizarea sa artistică, alţii doar au trăit în vremea comunismului şi au ceva autentic de împărtăşit (actriţa Florentina Ţilea, micuţa recitatoare şi interpretă, pionier şi copil obedient, şi tatăl acesteia, Constantin Ţilea, fost solist în Corul armatei), cărora în cea mai mare măsură le repugnă umilinţa din timpul regimului comunist, capetele plecate, tăierea elanurilor spre demnitate umană, dar şi laşitatea manifestată în timpul regimului şi nu numai (Oana Pellea), apoi cercetători CNSAS (Germina Nagâţ, Andrei Ursu), istorici (Dennis Deletant), fostul procuror militar Dan Voinea, la care se mai adaugă mărturiile actorului Daniel Badale sau ale fostului cadru militar Mihai Avătămăniţei, cel din urmă povestind o anecdotă cât se poate de reală despre cum l-a cunoscut pe Nicolae Ceauşescu, în timpul unei vizite la Canalul Dunăre - Marea Neagră, când a fost simulată finalizarea Canalului, chiar şi despre o invectivă de-a Elenei Ceauşescu.

Mărturiile unor istorici sau cercetători le clarifică pe cele ale actorilor ce-şi amintesc de copilărie sau de prima tinereţe, interesând atât evenimentul Revoluţiei, cât şi anii care i-au precedat sau urmat. Istoria obiectivă se intersectează cu cea subiectivă, cea mai importantă filă a istoriei o scriu cei ce pot depune mărturie cu privire la timpurile pe care le-au trăit, conştientizat şi care le-au influenţat destinele. Viaţa celor care au prins anul 1989 a fost iremediabil schimbată de evenimente şi, fără a o cataloga ca fiind mai bună sau mai rea decât ar fi putu fi, aceasta ar fi fost fără îndoială alta, adică altfel, dacă Revoluţia nu ar fi avut loc. Faţă în faţă cu destinele lor paralele, actorii, ca oameni, cercetătorii sau istoricii, reprezentanţii unei poziţii mai obiective, ai istoriei oficiale, scrisă în documente, dau seama împreună de ceea ce cu toţii cunoaştem într-o formă sau alta ca fiind Revoluţia din 1989.

Până acum, s-au lansat replici dure, îndrăzneţe cu privire la evenimentul din 1989, de aceea formula aleasă de Carmen Lidia Vidu, alternând mărturii oficiale şi subiective, fără să-şi propună o istorie de manual, non-interogativă, lămurind anumite chestiuni prin intermediul interviurilor, fără să intervină ea însăşi în demersul documentar, totuşi destul de blândă ca tonalitate, este una sub semnul posibilului şi care lasă foarte mult loc viitorului. Negând Revoluţia din 1989 prin formule mai adecvate poate de a o numi, am nega într-adevăr posibilitatea ca oamenii, ieşind în stradă, mergând la vot, exercitându-şi drepturile civice şi pe cele prevăzute prin legi şi proclamări, să schimbe ceva, ceea ce nu e de dorit.

Sub semnul lui „totul e regie” ori al lui „totul e regizat”, nu mai putem interveni în ordinea lucrurilor şi, luând ca punct de reper „Revoluţia din 1989” ca fiind „evenimentul prin care Reality TV a devenit realitate politică”, intrăm într-un alt soi de fatalism mioritic. De aceea poate (sau pentru a păstra moderaţia unor producţii realizate de un teatru de stat), ceea ce nu se spune, întrebările la care nu se răspunde decât fragmentar, accentul pe realitatea subiectivă, şi nu pe cea obiectivă, absenţa unor clarificări definitive, lasă loc manifestărilor libere, posibile şi viitoare ale oamenilor în sfera politică, inclusiv prin manifestaţii, chiar dacă, de cele mai multe ori, intervenţiile lor arbitrare ar putea să coincidă cu sau să se suprapună peste anumite conjuncturi istorice. Celor ce nu cred în zodii li se mai acordă o şansă de a crede în revoluţii.

Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi critic de teatru (membru AICT)

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Temă

Cătălin ONOFREI

Temă

Test de reflecţie cognitivă: deliberare versus intuiţie.

Filmuletul zilei

opinii

Epilare inghinală

Briscan ZARA

Epilare inghinală

Sunt multe studii despre cum afectează psihologia omului ceea ce vedem, auzim, simţim din exterior. La fiecare întindere de coardă are loc o excitare a neuronilor care provoacă senzaţii neplăcute persoanei, dar dacă lucrurile se repetă, neplăcerea dispare încetul cu încetul şi apare o oarecare toleranţă la acea senzaţie, poate chiar e înlocuită cu plăcere. Nu mai eşti afectat, nu te mai impresionează în sens rău. Asta nu înseamnă că devii mai puternic, ci mai nesimţit, mai rigid, mai greu impresionabil.

Ocupare, şomaj şi câştiguri salariale în judeţul Iaşi

Ciprian IFTIMOAEI

Ocupare, şomaj şi câştiguri salariale în judeţul Iaşi

Articolul din această săptămână, ceva mai tehnic decât precedentele, demonstrează cu date statistice că, înainte de declanşarea pandemiei de COVID-19, nu a existat o criză a forţei de muncă în judeţul Iaşi.

New York, metropola vizionară

Mihai DORIN

New York, metropola vizionară

Conduita americană în raport cu celelalte civilizaţii ale lumii are şi o inevitabilă dimensiune imperială, însă felul în care ei au înţeles să valorifice cultura, rafinamentul, patriotismul, şi, nu în ultimul rând banii cetăţenilor în serviciul public, mărturiseşte despre măreţia naţiunii şi despre spirit vizionar. Pentru că în niciun alt loc din lume, patrimoniul cultural nu s-a îmbogăţit precum în America, prin râvna şi voinţa liberă a cetăţenilor educaţi şi prosperi. Statul este doar managerul acestui concept cultural.

pulspulspuls

Costel l-a bătut pe Măricel ca pe fasole. Iacătă ce scor de maidan: 11 la 6!

Costel l-a bătut pe Măricel ca pe fasole. Iacătă ce scor de maidan: 11 la 6!

Băbăetee băă, pfiu, pfiuu, pfiuuuu.... Ia’n fiţi atenţi aicea la băiatu’ pe ce se mai cheltuie bănuţul ieşenilor, că poate pe asta nu o ştiaţi! 

Caricatura zilei

Urna

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.