Un film pe care l-am mai văzut                            

Instalarea comunismului în România a adus cu sine, acum opt decenii, condamnarea „regimului burghezo-moșieresc”. Se practica atunci, cu mult zel, vânătoarea de „dușmani ai poporului”. Industriașilor li se luau fabricile, moșierilor și țăranilor mai înstăriți li se luau pământurile, intelectualilor li se confiscau bibliotecile, politicienii erau aruncați în închisori unde se întâlneau cu țărani ce refuzaseră să intre în gospodăriile colective, cu  simpli cetățeni care cârtiseră împotriva regimului comunist etc. Nu încape îndoială că, la mulți „oameni ai muncii”, ura  împotriva „chiaburilor” și a „burjuilor”era autentică. Comuniștii reușiseră să-i asmută pe români împotriva românilor, reușiseră să construiască un aparat represiv nemilos și, totodată, să instaureze un climat de suspiciune generalizată, în care „turnătoria” se banalizase. Mutilarea sufletească pe care a impus-o comunismul a produs efecte adânci și ireversibile.

Am văzut asta chiar când sistemul comunist s-a prăbușit. Noua putere a mizat pe o propagandă grosolană dar eficientă. Am retrăit scenariul cu „dușmanii poporului”, personificați mai întâi în invizibilii „teroriști” apoi în „moșierii” care sosiseră în țară ca să-și ia averile înapoi. Minciuni gogonate și murdării dezgustătoare au fost debitate pe seama lui Corneliu Coposu, a lui Ion Rațiu și a celor care „nu mâncaseră salam cu soia”. O presă de gang s-a pus în slujba puternicilor zilei, televiziunea la fel, intoxicând un popor care nu avea nici o educație politică. S-au pus în circulație enormități, aberații, s-au declanșat campanii de linșaj mediatic, s-a urmărit eliminarea posibilității unei alternative la putere. Planul era ca un partid să controleze absolut totul, precum odinioară partidul comunist, purtând acum o mască „democratică”. Faptul că românii se resemnaseră înainte de 1989 cu un program de două ore zilnic la TV și că unul din gesturile de „curajoasă” rezistență era să asculți Europa Liberă cu plapuma în cap explică longevitatea acestui partid care, sub numele de PSD, continuă să se agațe de putere, sub pretextul că doar el vrea binele românilor.

Atacurile la adresa lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan reiau teme binecunoscute: „noi nu ne vindem țara !” (în speță, acum, francezilor), noii lideri sunt acuzați că mint și înșală poporul, actuala putere ar  fi rezultatul unei fraude electorale etc. Nici violența tonului nu e ceva nou: numele președintelui e schimonosit și utilizat pentru jocuri de cuvinte de prost gust, se intră cu bocancii în viața lui privată, premierul e asemuit lui Iohannis pentru pretinsa lui înclinație către lux ș.a.m.d. În perioada negocierii programului de guvernare s-au vânturat cele mai fanteziste ipoteze: creșteri uriașe de taxe, includerea în viitorul guvern a lui Coldea și Kovesi, cu Cioloș prim ministru etc. Prind astfel de năzbâtii, inventate parcă pentru întârziați mintal ? Probabil, dacă e să ne ghidăm după ecourile de pe rețelele sociale.

Frapant mi se pare că noilor lideri nu li s-a acordat nici cea mai mică perioadă de grație. Contestarea lor s-a produs instantaneu. N-avem timp de așteptat, nu avem curiozitatea să vedem ce pot să facă și alții în afară de cei care s-au tot perindat la Cotroceni și la palatul Victoria. Suntem, s-ar zice, un popor compus din oameni dintr-o bucată, cu principii neclintite. Nu lucrăm cu jumătăți de măsură. Preferăm să ne ducem, intransigenți și mândri că suntem români, direct cu capul în zid.

Alexandru Călinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor

Publicitate și alte recomandări video