Se dau “bani din elicopter” la Consiliul Judeţean. 15.000, în mână, pentru Alexe. Zeci de mii, pentru alţi şefi
Desi Curtea Constitutionala a binecuvântat cu exact o luna în urma proiectul legislativ (...)
citeste totvineri, 31.03.2023
Un fost boxer din America, Samuel Little, de 78 de ani, a uimit întreaga lume. Fostul sportiv, care este închis într-un penitenciar din comitatul Ector din Texas, a dezvăluit un trecut desprins din filmele de groază. Samuel Little susţine că a ucis 90 de femei în 35 de ani.
În timp ce poliţia poate confirma 30 dintre cele 90 de crime pe care şi le atribuie, el afirmă că doar victimele sunt în măsură să îi recunoască faptele. Spre surprinderea anchetatorilor, arată o memorie foarte bună în privinţa detaliilor, locurilor şi chipurilor.
A intrat în atenţia poliţiei pentru tentativă de omor abia în 1976, când o prostituată aflată sub influenţa drogurilor a reuşit să scape din mâinile sale şi a cerut ajutor. Arestat, a fost eliberat după doar trei luni întrucât victima nu era credibilă.
Aflați amănunte de pe mediafax.ro.
Cuvinte cheie: + boxer ucigaș, femei ucise
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
EȘARFA PE BICICLETĂ - Cel mai Lung Șir Cercetășesc de Biciclete - IAȘI
Judecător de la Curtea de Apel Iaşi, eliberat din funcţie de preşedintele Iohannis
DNA: Fostul deputat Octavian Goga, arestat preventiv pentru fraudă cu fonduri europene
Vâlcea: Pieton de 91 de ani, mort după ce a fost lovit pe o trecere de pietoni de un camion
Un american, lider al unei organizaţiii care susţine supremaţia albă, prins la Bucureşti
Vești proaste pentru românii cu credite: IRCC crescut din nou
Iaşi: Un TIR plin cu vite s-a răsturnat pe şosea. Vacile au luat-o la fugă pe câmp - FOTO
Curtea de Conturi critică Iaşul pentru că nu are un sistem integrat de management al deşeurilor
VIDEO: Imagini incredibile de la un accident rutier grav în care a fost implicat un fotbalist
Raportul rectorului UMF Iași, pentru anul universitar 2021-2022
Cum să-ți schimbi locul de muncă și să eviți stresul? (P)
Unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume a fost părăsit de soție pentru o femeie
Căutați un brad artificial ieftin? Știm de unde să-l cumpărați (P)
Producţia de cereale a României a scăzut anul trecut cu peste 32%, până la 18,8 milioane de tone
Directorul unei asociaţii de crescători de vaci: Pierdem pe litrul de lapte între 0,3 şi 0,85 lei
Percheziții de amploare într-un dosar privind banii pentru refugiații ucraineni
Kvitova despre Sorana Cîrstea: Mă “ucide” la grand slam. Când e meciul
În decembrie 2022, în plină invazie rusă în Ucraina, AUR cerea deschiderea unui sediu ICR la Moscova
Bârnova: Bărbat de 39 de ani, rănit grav după ce a fost prins sub un tractor
Ce face un polizor unghiular și de ce este bine să îl ai la îndemână acasă? (P)
Accident grav în Copou: Un motociclist, în comă profundă la spital
SUA au antrenat 7.000 de militari ucraineni de la începutul războiului rus, anunţă Pentagonul
Victorie pentru Gwyneth Paltrow, în procesul în care era acuzată că a provocat un accident la schi
Petra Kvitova, locul 12 WTA, adversara Soranei Cîrstea în semifinale la Miami Open
Prognoza meteo pentru luna aprilie: Urmează săptămâni cu frig și ploi în România!
Un nou adversar accesibil pentru Poli azi în Copou. Diferenţă de 11 puncte între combatante!
RUGBY: Poli Iaşi debutează mâine, de la ora 11, pe stadionul „Tepro”, cu CSM Galaţi
Cum arată containerele în care vor învăţa elevii de la Colegiul Pedagogic
O caracatiţă pe roţi în zona jupânului Mihăiţă. Unde marcaţi bănuţul la cafeluţă
Avioanele Ryanair au venit la Iaşi. Vor face curse spre patru mari oraşe europene
VIDEO Un tren care transporta etanol a deraiat și a luat foc, în SUA
În câteva zile, un tânăr de 20 de ani a jefuit două maşini şi un magazin
Expoziţie de ouă încondeiate pe esplanade Palatului Culturii
Vezi în ce an a fost construit blocul în care locuiești - Harta interactiva a blocurilor
50 de lucrări semnate Felix Aftene pot fi admirate de vineri, 31 martie, la ArtEast Gallery
Pavel LUCESCUNe aşteaptă vremuri urâte |
Alexandru CĂLINESCUGreve şi mişcări sociale |
pr. Constantin STURZUCând onestitatea întâlneşte discernământul |
George PLEȘUCentrul Cultural European de la Iaşi |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.