anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Un fost ministru a fost condamnat la închisoare pe viaţa pentru luare de mită

GALERIE
Fu_Zhenghua
  • Fu_Zhenghua
- +

Fostul ministru chinez al Justiţiei, Fu Zhenghua, care a coordonat mai multe investigaţii importante privind corupţia, a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru luare de mită, relatează presa chineză, citată de The Guardian.

Fu, în vârstă de 67 de ani, a primit o pedeapsă cu moartea cu suspendare, care va fi transformată în închisoare pe viaţă după doi ani, fără posibilitate de liberare condiţionată, potrivit presei de stat.

Fu a fost şef adjunct al Ministerului Securităţii Publice înainte de a deveni ministru al Justiţiei în 2018 şi a condus multe investigaţii şi represiuni importante, inclusiv o investigaţie în urmă cu aproximativ un deceniu care îl viza pe Zhou Yongkang, un fost şef al securităţii şi cel mai puternic oficial din China modernă.

În iulie, Fu a recunoscut că a acceptat mită de peste 117 milioane de yuani (16,50 milioane de dolari).

Înaintea procesului desfăşurat în oraşul nord-estic Changchun, autoritatea de reglementare anti-corupţie chineză a stabilit la începutul acestui an că Fu a făcut parte dintr-o ”gaşcă politică” a lui Sun Lijun – unul dintre cei mai importanţi oficiali ai aparatului de securitate care au fost vizaţi de la condamnarea lui Zhou în 2015.

Sun, care era viceministru al Securităţii Publice când au început anchetele împotriva lui în 2020, a recunoscut la televiziunea de stat în ianuarie că a complotat cu unii oficiali de rang înalt ai forţelor de ordine în scopul îmbogăţirii personale.

De asemenea, Sun a fost acuzat că nu a acceptat regimul preşedintelui Xi Jinping. Joi, el a fost condamnat la moarte cu o perioadă de graţie de doi ani pentru luare de mită, manipularea bursei şi deţinere ilegală de arme, potrivit presei de stat.

Influenţa lui Sun a fost atât de răspândită în cadrul partidului încât a fost descrisă de autorităţi ca fiind ”otrăvitoare”, iar Sun însuşi era ca un ”cancer” care trebuia eliminat, a precizat autoritatea de reglementare anti-corupţie a ţării. Miercuri, trei foşti şefi de poliţie din Shanghai, Chongqing şi provincia Shanxi au fost condamnaţi la ani grei de închisoare – inclusiv unul pe viaţă – pentru corupţie.

La fel ca Fu, cei trei au fost acuzaţi că fac parte din clica lui Sun şi că sunt neloiali lui Xi. Epurările au avut loc cu trei săptămâni înaintea unui congres al Partidului Comunist care se desfăşoară o dată la cinci ani, în cadrul căruia se aşteaptă ca Xi să îşi asigure un al treilea mandat prezidenţial.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

O reformă care nu se va face (II)

Cătălin ONOFREI

O reformă care nu se va face (II)

Poveste cu doi înecaţi.

opinii

Mahalaua digitală

Florin CÎNTIC

Mahalaua digitală

Deşi nu prea îmi pierd timpul cu comentariile sterile de pe social media, nu încetez să mă minunez de ticăloşia, prostia delirantă şi reaua credinţă care parazitează până la sufocare opiniile articulate, chiar dacă uneori provocatoare din bula mea, ale lui Dan Alexe, Sorin Ioniţă sau Mădălin Hodor. Când scriam acest text, în urmă cu foarte mulţi ani, credeam că se va atenua în timp cotcodăceala otrăvită a smintiţilor care intervin obraznic şi contondent pe internet. După cum vedem azi, maladia s-a agravat.

A plecat ministrul. Ce ne facem?

Ioan Alexandru TOFAN

A plecat ministrul. Ce ne facem?

Aşadar, o lege scurtă şi clară (150 de pagini sau chiar 120 este deja prea mult), generală şi fără elanuri civilizatoare, împreună cu o responsabilitate mare acordată celor care predau şi învaţă. Nu ştiu dacă este soluţia potrivită. Dar măcar ne putem gândi la ea, ca alternativă la începuturile care nu se mai termină ale reformelor din educaţie şi la legile care vor să fie săpate în piatră cu mina de la pix.

Despre copilărie (I)

Radu PĂRPĂUȚĂ

Despre copilărie (I)

Copilăria mea a coincis cu primii ani ai deschiderii „domniei” lui Ceauşescu, când se instaurase o efervescenţă în societatea românească. M-am gândit să povestesc despre perioada aceea, fiindcă este bine să nu uităm învăţămintele de atunci. 

pulspulspuls

Amantele dezvoltatorilor imobiliari din târg. Scurt ghid erotic pentru developeri

Amantele dezvoltatorilor imobiliari din târg. Scurt ghid erotic pentru developeri

Astăzi vom trece în revistă câte ceva din comportamentul hormonal de vârsta aproape septuagenară a unor dezvoltatori imobiliari din târgul nostru, stimaţi telespectatori. 

Caricatura zilei

Tractorul

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.