Nababii de la vârful Apavital și-au votat o nouă majorare de salarii: 30 - 40.000 de lei lunar
Bugetul pentru anul în curs al celei mai mari societati cu capital de stat din Iasi este cu ap (...)
citeste totduminica, 11.04.2021
Procesul fostului președinte peruvian Alberto Fujimori pentru „sterilizările forțate” din anii 1996-2000 a sute de mii de femei sărace, multe dintre ele indigene, a început luni, la Lima.
Fujimori, care a condus Peru din 1990 până în 2000, trei foşti miniştri ai sănătăţii, precum şi alţi oficiali, sunt urmăriţi penal pentru "punerea în pericol a vieţii şi a sănătăţii" persoanelor, "răni grave şi încălcări grave ale drepturilor omului".
În acea perioadă, guvernul a început un program de planificare familială ce includea legarea trompelor, teoretic în mod voluntar. Această politică a vizat reducerea natalităţii şi promovarea dezvoltării economice.
Conform estimărilor oficiale, 272.028 de femei peruviene au suferit o legare a trompelor. Dintre acestea, 2.074 au depus în mod oficial plângere în instanţă pentru că au fost forţate să facă o astfel de intervenţie. Un total de 18 femei au murit oficial ca urmare a operaţiei.
Fostul preşedinte de origine japoneză, acum în vârstă de 82 de ani, care ispăşeşte o pedeapsă cu închisoarea de 25 de ani pentru corupţie şi încălcarea drepturilor omului, nu a participat la deschiderea audierii virtuale, nefiind obligat să să ia parte la toate audierile acestui proces, care ar putea dura luni de zile.
Aflați amănunte de pe agerpres.ro.
Cuvinte cheie: + fost președinte, sterilizare forțată femei
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
EUobserver: Patru persoane au murit în Rusia după ce au fost vaccinate cu Sputnik V
Cele mai tari gafe ale Prințului Philip: „Arăți de parcă ești pregătit de culcare”
VIDEO Pastor amendat deoarece boteza pe malul Dunării, la Galați
Directorul de la Foișor, care a întârziat evacuarea pacienților, a fost numit de Firea, fără concurs
FOTO Grătare și manele la Ciric. Zeci de tineri se distrează la soare
VIDEO Concert gratis în pădurea Dobrovăț. Păsările scot ”sunetul primăverii”
VIDEO Focuri de armă şi salve de tun în oraşele din Marea Britanie, în onoarea prinţului Philip
VIDEO O femeie din SUA i-a pus unghii false căţeluşei sale. Cum arată animalul
Turismul de aventură, la mare căutare în această perioadă a anului. Cum te poți distra în Bihor
VIDEO Preotul Merticariu, înmormântat în prezența a zeci de ieșeni. Biserica a fost neîncăpătoare
Visul lui Fenechiu, aeroport privat la Tuzla, oprit. Cîțu: Am încredere în avizul MAI
VIDEO Transnistria a ascuns că vaccinurile distribuite medicilor sunt donate de România
5.600 euro/lună de la stat pentru senatorul PSD Florian Bodog, acuzat de fals și abuz în serviciu
Feriți-vă de vaccinurile chinezești! Coronavac are eficacitate aproape de zero, după studii
VIDEO/FOTO Coloană de zeci de mașini și motocicliști în Păcurari. Începe marșul auto pentru A8
FOTO El este șoferul după care s-a tras cu arma pe străzile Iașului în miez de noapte
Nababii de la vârful Apavital și-au votat o nouă majorare de salarii: 30 - 40.000 de lei lunar
Calvar la maternitate. "Scoatem copiii din mame mai repede, pentru ca acestea să poată respira"
Moartea cercetătorului ieșean în costum de scafandru: misterul din adâncul mării
Record de decese din cauza COVID: 12 bolnavi răpuși. Unitatea mobilă de ATI a fost pornită
Se semnează contractul pentru 20 de autobuze electrice din Polonia
A murit reputatul istoric Ioan Caproşu. „Exigent, sever, dar un foarte bun pedagog”
Încă o rundă de ceartă la uşile închise ale spitalului mobil
Protest pentru autostradă, la Cristeşti, cu maşini din judeţele Moldovei
Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (III)
Salariul mediu net a ajuns în judeţul Iaşi la 3.323 de lei/lună
L-aţi uitat pe politicianul care venea la Primărie cu Buceagul Ceapeului? Iacătă-l la uşă!
Pensionar "uşurat" de 14.600 de lei. Hoața știa unde este ascunsă cheia de la casă
A demisionat directorul Liceului Agricol din Miroslava. Este scandal cu o angajare pe ”pile”
Nicolae GRECUÎncercare pe înaintare, cu speranţe de transformare |
Eugen MUNTEANUMetamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (III) |
pr. Constantin STURZUO Iubire şi nouă fericiri |
arh. Ionel OANCEAUrbanismul slăbiciunilor |
L-aţi uitat pe politicianul care venea la Primărie cu Buceagul Ceapeului? Iacătă-l la uşă! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.