Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Un grec a scăpat de sancţiune pentru că poliţiştii nu au avut un interpret

GALERIE
instanta
  • instanta
- +

Un şofer grec a plecat din România cu un gust amar. Sancţionat degeaba de un poliţist pus pe fapte mari, Pavlos D. şi-a mai pierdut şi un an şi opt luni din viaţă pe holurile instanţelor ieşene. În cele din urmă, a avut câştig de cauză.

În iulie anul trecut, Pavlos D. a ajuns în Iaşi, conducând un tir, pentru a descărca materiale de construcţie la şantierul viitorului Centru Internaţional de Artă Contemporană de la fosta Baie Publică. Intrat pe strada Sf. Petru Movilă, venind dinspre gară, şoferul a intrat pe sensul contrar de mers, pentru a parca în vederea descărcării materialelor. A fost abordat de un echipaj de poliţie, care i-a cerut actele.

Le-a prezentat, inclusiv autorizaţia eliberată de Primărie care îi permite accesul în zona şantierului. Deşi lăţimea străzii Sf. Petru Movilă este prea mică pentru a permite întoarcerea unui tir lung de 18 metri, poliţiştii l-au sancţionat pe şoferul grec pentru că mersese pe contrasens 20 de metri pentru a parca. Pavlos D. a fost amendat cu 870 de lei şi i s-a suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile.

Grecul s-a adresat instanţei, cerând înlocuirea amenzii cu un avertisment şi desfiinţarea interdicţiei de a şofa. Magistraţii Judecătoriei au constatat că sancţiunea era justificată formal, dar exagerată, date fiind circumstanţele incidentului. În plus, şoferul nu ştia limba română, aşa că toate procedurile legale ar fi trebuit să se desfăşoare în prezenţa unui interpret. Poliţiştii nu-i respectaseră lui Pavlos D. dreptul la apărare, deci sancţiunea era nulă. Aceeaşi interpretare a fost dată şi de magistraţii Tribunalului, care au menţinut sentinţa Judecătoriei. Hotărârea Tribunalului este definitivă. 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri