Un hotel cu 10 etaje s-a prăbuşit în Argentina – VIDEO

marți, 29 octombrie 2024, 19:15
1 MIN
 Un hotel cu 10 etaje s-a prăbuşit în Argentina – VIDEO

Un hotel cu zece etaje s-a prăbuşit marţi dimineaţă în oraşul de coastă Villa Gesell din provincia Buenos Aires din Argentina, a anunţat municipalitatea, relatează Reuters şi SkyNews.

Între şapte şi nouă persoane, inclusiv muncitori de pe un şantier de construcţii care ar fi funcţionat fără autorizaţie la hotelul „Dubrovnik”, se aflau în interior în acel moment. Hotelul s-a prăbuşit în jurul orei locale 1:00 dimineaţa. Municipalitatea întrerupsese lucrările de construcţie pe şantier în luna august a acestui an.

 

„În acest moment, deşi nu este posibil să vorbim cu detalii exacte despre prăbuşire, se poate confirma că structura din partea prăbuşită (partea din spate) ar fi fost modificată ilegal şi neregulamentar”, a declarat consiliul local.

Echipele de salvare îndepărtează în prezent resturile pentru a-i elibera pe cei prinşi sub moloz, au precizat autorităţile din Villa Gesell.

„Municipalitatea din Villa Gesell solicită locuitorilor şi mass-media să fie precauţi în privinţa informaţilor care pot circula”, se arată în comunicatul municipalităţii.

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii