
Un ieșean a plecat cu mașina să-și mai cumpere materiale, după ce lucrase toată dimineața, cu sticla lângă el.
A ajuns în șanțul drumului, cu roțile în sus, incapabil să le povestească polițiștilor ce se întâmplase. Judecătorii au apreciat că locul său e după gratii.
Nu și-a făcut griji când a urcat în mașină că este băut
Marius Pascariu și-a început ziua de 19 iunie a anului trecut de dimineață, lucrând încă de la ora 6.00 la casa pe care o moștenise de la tatăl său în Bivolari. După vreo două ore, și-a deschis un bidon de bere Bergenbier, pe care l-a terminat până la ora 13.00. În acel moment, a decis să se urce la volan pentru a pleca să mai cumpere var. Nu și-a făcut griji, pentru că cel mai apropiat depozit de materiale se afla la doar 3-400 de metri. Nu a găsit însă aici ce căuta, așa că a mers mai departe, spre Trifești, cale de 6-7 km. La intrarea în Soloneț însă, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat. A reușit să iasă târâș prin geamul lateral și s-a așezat la marginea drumului. Un cuplu care se întorcea la Bivolari din Trifești aproape că a asistat la producerea accidentului. Au văzut norul de praf provocat de răsturnarea Vollswagen-ului condus de Pascaru și au oprit. După două minute, la ora 13.13, la fața locului au ajuns și polițiștii.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Luat la întrebări, Pascaru a recunoscut că băuse, dar nu-și mai amintea ce se întâmplase de ajunsese cu roțile în sus. „Am băut cam multă bere”, le-a spus el polițiștilor. A fost de acord cu prelevarea de probe biologice, acestea indicând o alcoolemie de 2,94‰ în sânge. Pascaru a fost trimis în judecată pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, dar și pentru conducere fără permis. Cu un an înainte, se urcase la volan, deși avea dreptul de a conduce suspendat.
Judecătorii au remarcat că are un comportament infracțional
În fața magistraților Judecătoriei, Pascaru și-a recunoscut vina și s-a declarat de acord ca, în cazul în care va fi găsit vinovat, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității. Prima condiție este necesară pentru o eventuală reducere cu o treime a limitelor pedepsei. A doua, pentru eventuala suspendare a executării. Judecătorii au ținut cont de conduita șoferului după săvârșirea infracțiunii, dar și de faptul că el nu se afla la prima abatere de la lege. În trecut, mai fusese condamnat, pentru furt calificat și pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, între timp intervenind reabilitarea de drept. Totuși, magistrații au apreciat că Pascaru manifestă o predispoziție pentru a încălca legea, ea trebuind sancționată. „În ciuda regretelor manifestate în faţa instanţei, realitatea faptică şi perseverenţa inculpatului în a reitera comportamentul infracţional, în sensul de a consuma în exces băuturi alcoolice, vorbesc de la sine cu privire la atitudinea acestuia faţă de normele legale, faţă de valorile sociale periclitate, de siguranţa semenilor săi şi faţă de rolul organelor judiciare în societate. Instanţa apreciază că reeducarea inculpatului se va realiza doar dacă pedeapsa aplicată va fi executată efectiv, în regim de detenţie”, au spus judecătorii.
2 ani și 3 luni de închisoare plus 5 ani fără permis
Pascaru a fost condamnat la 2 ani și 3 luni de închisoare, cu executarea în regim de detenție. După liberare, îi va fi interzis să se mai urce la volan timp de 5 ani. Sentința Judecătoriei nu este încă definitivă. Ea a fost contestată de Pascaru în fața Curții de Apel, procesul urmând să se reia pe 11 martie.
Publicitate și alte recomandări video