anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Un ieşean fără permis a insistat până a ajuns la răcoare

GALERIE
fara_permis_volan
  • fara_permis_volan
- +

Un ieşean prins de două ori fără permis la volanul unui autoturism a fost băgat după gratii de către poliţişti. Acesta fusese prins prima oară la volan în luna mai 2020, iar poliţiştii i-au făcut dosar penal. 

„La data de 4 iulie, în jurul orei 16.00, poliţiştii Secţiei 3 Iaşi au identificat un bărbat, de 32 ani, care conducea un auto pe raza municipiului Iaşi, deşi nu ar deţine permis de conducere. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. De precizat este faptul că pe numele bărbatului a mai fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii aceleiaşi infracţiuni, în luna mai a anului 2020. În baza probatoriului administrat în cauză, acesta a fost reţinut de poliţişti, pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul Poliţiei Iaşi”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi. 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.