
Un ieșean fura curent cu o instalație clandestină, prin subsolul casei. Prins de electrienii Delgaz Grid, a vrut să-i mituiască și s-a trezit condamnat la închisoare

Un ieșean și-a amenajat un „by-pass” al rețelei electrice pe lângă contor, pentru a trece mai ușor prin iarnă. Urmarea a fost o condamnare pentru furt, dar și una pentru dare de mită.
Un electrician de la fosta întreprindere „Metalurgica”
Pe 13 iulie 2020, o echipă a Delgaz Grid SA s-a deplasat în Vlădiceni, cu ocazia unei sesizări a Serviciului Deranjamente privind o scădere a tensiunii. La adresa respectivă locuiau mai multe persoane, printre care și familia Dumitriu. În cazul acesteia, electricienii Delgaz au constatat existența unei instalații de alimentare clandestină subterană care ocolea grupul de măsurare a energiei electrice. Cablul trecea pe sub tencuiala gardului și ajungea în subsolul locuinței. La fața locului a fost găsit doar Constantin Dumitriu, care s-a prezentat inițial ca vecin, nu ca soț al titularei contractului.
După constatarea existenței branșamentului, „vecinul” a început să-l sune pe inspectorul energetic care fusese la fața locului și să-i trimită mesaje, prin care îi cerea insistent să se întâlnească. Inspectorul a raportat pe linie ierarhică și a fost sfătuit să se întâlnească cu Dumitriu, pentru a stabili exact ce vrea acesta, dar și pentru a afla cine efectuase lucrarea. Cei doi s-au întâlnit în Copou, iar Dumitriu i-a explicat inspectorului că lucrarea fusese făcută de un electrician de la fosta întreprindere „Metalurgica”, plecat între timp în străinătate. Dumitriu voise să iasă mai ieftin cu încălzirea pe parcursul iernii, el folosind un calorifer electric. I-a oferit inspectorului 1.000 de lei pentru a „înmormânta” dosarul. A urmat un denunț la Direcția Generală Anticorupție și un dosar penal.
Delgaz s-a constituit parte civilă
În cursul urmăririi penale, Delgaz s-a constituit parte civilă, solicitând despăgubiri de 21.705 lei. Ulterior, compania și-a revăzut calculele și a mai cerut doar 7.075 de lei. Dumitriu și-a recunoscut vina, iar lipsa antecedentelor penale i-a atras o pedeapsă relativ ușoară.
El a fost condamnat în total la un an și șase luni de închisoare, dar cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de doi ani. Dumitriu a contestat calculele făcute de Delgaz SA, dar magistrații Tribunalului au apreciat că ele erau corecte și l-au obligat la plata întregii sume de 7.075 lei. Sentința nu este definitivă, ea urmând să fie reanalizată de Curtea de Apel la sfârșitul lunii viitoare.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Publicitate și alte recomandări video