Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Un ieșean pleacă la mare pe jos într-un experiment inedit: nu va consuma alimente în timpul călătoriei

GALERIE
cezar eliseid
  • cezar eliseid
- +

Pe data 19 iunie 2020, ieșeanul Cezar Elisei va pleca de la Iași, pentru a parcurge pe jos o distanță de 410 km, până la Constanța. Ce surprinde în această acțiune este faptul că pe toată durata călătoriei (aprox. 10 zile), subiectul nu va consuma alimente, ci numai apă.
 

Întâlnirea cu presa va avea loc la Mănăstirea Bucium, în dimineața plecării (19 iunie, la ora 08.00), plecarea pe traseul stabilit urmând să aibă loc începând cu ora 9.00. Cu această ocazie, autorul acestui demers va primi binecuvântare din partea părintelui Nicodim Petre, starețul mănăstirii Bucium.
Cu scopul de a-l susține pe Cezar, dar și pentru a răspunde întrebărilor specifice ale presei, va fi prezent în momentul plecării și psihologul Ioan Gotcă, de la Institutul de Sănătate Mintală „Dr. Ghelerter” Iași. Alături de dumnealui, pentru discuții legate de rezistența corpului uman în lipsa hranei, va fi împreună cu noi, dr. Anca Buruciuc, nutriționist. Editorul cărții, Adriana Nazarciuc, va fi prezentă aici pentru a da detalii despre produsul editorial și despre întregul demers.
Motivul acestui demers inedit constă în promovarea postului terapeutic cu apă (abținerea de la alimente), prin care există posibilitatea vindecării unei serii întregi de afecțiuni precum cele cardio-vasculare, ale coloanei și ale mușchilor, afecțiunilor pulmonare, legate de probleme ale pielii, probleme ale sistemului digestiv, probleme ale sistemului excretor, boli ale aparatului urinar și altele.

„Temerarul” are la activ mai multe perioade de post doar cu apă, ultimul fiind cel mai lung, respectiv de 40 de zile (martie-aprilie a.c.). Cezar Elisei și-a completat  experiența mergând în Siberia, unde a postit la o clinică de specialitate de lângă lacul Baikal (instituție cu o experiență în domeniu de 25 de ani și peste 30.000 de pacienți vindecați). A beneficiat astfel de tratarea unor afecțiuni la inimă și la colon (în luna martie a acestui an). Cezar Elisei afirmă că în această perioadă, consumând doar apă, s-a vindecat de afecțiunile de care suferea, iar în urma acestei experiențe a rezultat și o carte pe care o va lansa cu ocazia acestei călătorii: „Jurnalul unui post terapeutic de 40 de zile” (Editura Meridiane Publishing, Iași, 2020).
Destinația va fi Mănăstirea Sfântul Ioan Casian din comuna Târgușor, județul Constanța, acolo unde Cezar Elisei va ajunge pe data de 19 iunie și își va spune povestea. Părintele Iustin Petre, starețul Mănăstirii Sfântul Ioan Casian, experiementat postitor și promotor al alimentației echilibrate, este cel care a scris introducerea „Jurnalului”,
Traseul urmat va fi următorul:
Ziua 1: Mănăstirea Bucium (Iași) – comuna Solești, VS
Ziua 2: comuna Solești, VS – comuna Crasna, VS
Ziua 3: comuna Crasna, VS – Bârlad, VS
Ziua 4: Bârlad, VS  – comuna Cuca, GL
Ziua 5: comuna Cuca, GL – municipiul Galați
Ziua 6: municipiul Galați – municipiul Brăila
Ziua 7: municipiul Brăila – comuna Spiru Haret, BR
Ziua 8: comuna Spiru Haret, BR – orașul Hârșova
Ziua 9: orașul Hârșova, CT – Târgușor, CT Mănăstirea Sfântul Ioan Casian
„Pelerinul” crede că va ajunge la destinație după 10 zile de mers pe jos, în ziua de 28 iunie 2020, la sfârșitul postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Pe parcursul călătoriei, acesta va fi cazat la casele parohiale/bisericile din comunitățile menționate în traseu, însă va dispune și de un cort pentru a se odihni în caz de nevoie.

Parcursul pedestru al lui Cezar Elisei necesită însă măsuri de securitate adecvate: astfel, PR-ul editurii, Robert Popescu, va fi în permanență în preajmă, într-un areal de câțiva km. Robert Popescu va putea fi contactat oricând la telefon 0751.635.796 sau pe email, robert@meridiane.ro, pe parcursul celor 10 zile, dacă reprezentanții mass-media vor dori update-uri despre pelerinajul pedestru (informații, fotografii etc).
Nu este încurajată însoțirea lui Cezar Elisei în acest demers; dacă însă vor fi doritori pe traseu, pot merge alături de el, pe distanțe mici, iar acest lucru trebuie adus la cunoștință dlui Robert Popescu (date de contact mai sus). Programul orientativ de deplasare este zilnic între orele -7.00 – 20.00 (circa 12 – 13 ore). Dorința expresă de a participa la pelerinaj va trebui adusă la cunoștința PR-ului Editurii.
Inițiativa este inedită; niciun specialist nu știe cum va reacționa corpul uman la acest gen de efort prelungit, fiind privat de hrană. La sfaturile medicilor, ieșeanul va consuma electroliți o dată pe zi (Magneziu, Potasiu și Sodiu) în apa potabilă, fără de care starea de deshidratare cauzată de efortul fizic prelungit s-ar accentua. Dezechilibrul electrolitic se manifestă printr-un nivel necorespunzător al acestora în organism. Apare de obicei în cazul atleților care desfășoară o activitate fizică intensă, pe o perioadă lungă de timp. În asemenea situații sunt necesare aceste săruri de electroliți. Fiecare celulă din organism are nevoie de electroliți, dar mai ales neuronii și celulele inimii. În cazul unui dezechilibru electrolitic sever pot apărea următoarele simptome: greață și vomă, diaree, crampe musculare, confuzie, senzația de amorțeală și furnicături în degete, palpitații ale inimii, puls rapid, oboseală și letargie. Dezechilibrul electrolitic netratat poate duce la probleme serioase de sănătate. De asemenea, un aport de apă prea scăzut ar putea cauza crampe musculare și ar putea crește senzația de oboseală. Atleții care fac efort prelungit au raportat și consumuri de circa 15 – 20 litri de apă + electroliți / 24 de ore de activitate intensă.
În călătoria sa, Cezar Elisei va purta tricouri care în fiecare zi vor semnala un mesaj diferit cu privire la puterea și beneficiile postului terapeutic.
„Anticipez că voi pierde circa 12-15 kilograme în greutate pentru că efortul de a merge zilnic circa 50 de km consumă multă energie. Am consultat mai mulți specialiști, am fost avertizat că poate fi riscant, însă nu imposibil, mai ales în condițiile în care voi folosi un echipament adecvat; de o importanță aparte pare să fie calitatea încălțămintei. În orice caz, o motivație puternică contează enorm de mult în succesul demersului. Prin această inițiativă îmi propun să atrag atenția asupra potențialului enorm al postului cu apă, care poate trata o serie întreagă de boli. Pentru a da doar câteva exemple, un post de 10 zile (din care 7 zile doar cu apă, iar alte 3 zile cu alimentație de restaurare) este suficient pentru a trata definitiv boli precum astmul bronșic și afecțiuni ale pielii. Este o modalitate de tratament utilizată pe scară largă în țări ca Rusia, Ucraina, Germania, Franța și Statele Unite ale Americii. În România, acest tip de post a fost popularizat de terapeutul Valeriu Popa, însă pare să fi fost dat uitării în ultimii ani. Postul cu apă nu este ceva nou; este o metodă folosită din cele mai vechi timpuri și nu este proprie nici medicinei și nici religiei. Este o practică cu un impact deosebit de puternic de detoxifiere a organismului, precum și tratament pentru o gamă largă de afecțiuni, dar și de trecere la un alt nivel al conștiinței. Am cunoscut în călătoriile mele multe persoane care s-au vindecat urmând acest post terapeutic. Consider că este păcat ca în România să nu se știe despre această metodă, până la urmă atât de ieftină și la îndemână, de a ameliora sau chiar de a trata afecțiuni considerate grave, având un impact deosebit de puternic pe patru paliere distincte: fizic, emoțional, mental și spiritual”, a spus Cezar Elisei.
Cezar Elisei are 38 de ani și lucrează la Editura Meridiane Publishing. Are studii cu profil teologic, filosofic iar în prezent este student la Facultatea de Horticultură. A mai lansat cartea despre alimentație și post numită „Calea Mea. Dietă creștină și alimentație naturală” (Editura Meridiane Publishing, Iași, 2018).

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri