anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Un ieșean, șerif peste Tiraspol. El este omul din spatele meciurilor de Liga Campionilor de la „Stânga Nistrului“

GALERIE
Sheriff peste Tiraspol
  • Sheriff peste Tiraspol
- +

Ieşeanul Alin Pătru şi firma sa de turism din Iaşi au ca misiune să asigure condiţiile ca vedete internaţionale ale fotbalului, precum Benzema sau Roberto Carlos, să joace în stânga Nistrului în cea mai bună formă. Oportunitatea i-a fost deschisă odată cu calificarea echipei de fotbal Sheriff Tiraspol în Liga Campionilor. Ieşeanul se ocupă de toate echipele care joacă acolo, de la coborârea din avion în Moldova sau Transnistria şi până la plecare.

Real Madrid, Inter Milano, Dinamo Zagreb, Steaua Roşie Belgrad şi acum Sporting Braga sunt echipele pe care un ieşean le-a întâmpinat în ultimele luni la Tiraspol, în capitala aşa zisei regiuni transnistrene, zona din Republica Moldova care ruşii nu şi-au retras trupele, iar profesorii de limbă română sunt marginalizaţi în şcoli.

Alin Pătru, consilier de turism sportiv este omul care, alături de partenerul său de afacere, are grijă ca vedete precum Benzema sau Roberto Carlos să poată juca în faţa fanilor moldoveni în cea mai bună formă. Şi asta chiar într-o perioadă în care războiul cu Rusia părea iminent, iar să mergi într-un teritoriu controlat de armata rusă pare mai degrabă un gest necugetat.

„Oamenii sunt calzi”

De la Tiraspol, în timp ce echipa Sporting Braga, cazată la Hotel Rusia, se pregătea de meciul care urma să înceapă la ora 22:00 împotriva echipei Sheriff Tiraspol, în Europa League, Alin Pătru a explicat că venirea în Transnistria (pe care, de fapt, nici nu vrea să o numească astfel) nu mai e un fel de experienţă “back to USSR”, ci mai degrabă într-un URSS îmbunătăţit, “poate cum ar fi fost România dacă mai aveam regim communist, dar în contextul tehnologic actual”.

„Nu mai este aşa. Există particularităţi ale sistemului politic, există particularităţi ale situaţiei geo-politice a Transnistriei legate de acest conflict îngheţat şi nerezolvat din Republica Moldova, dar oamenii sunt oameni calzi, educaţi, turiştii se simt foarte bine. Aşa-zisul stat are nevoie de valută şi turiştii sunt o sursă de venit. Ca turist poţi filma, poţi fotografia aproape peste tot, mai puţin obiective militare sau personal militar. Oamenii sunt calzi, există lucruri de văzut, există o schimbare legată de limbă, limba engleză începe încet-încet să câştige teren, dacă eşti vorbitor de limbă română ai surpriza să îţi răspundă în română sau măcar să încerce, oamenii îşi dau seama că nu eşti localnic, nu eşti din Republica Moldova. Cumva această dorinţă de a nu comunica în limba română este mai mult faţă de cei din Republica Moldova decât faţă de cei din România”, a descris Alin zona din stânga Nistrului, subliniind: „Eu evit să folosesc Transnistria ca termen, pentru că este un termen considerat ofensiv de către loalnici. Transnistria a fost acel Guvernorat al României la Est de Nistru, cu sediul la Odessa, în timpul celui de-al doilea război mondial. Eu folosesc termenul de “Stânga Nistrului”, în loc de Transnistria, care este denumirea în documentele oficiale ale Republicii Moldova”.

Ce a adus calificarea în Liga Campionilor

Echipa de fotbal din regiunea mult discutată pe plan internaţional a Republicii Moldova a reuşit să schimbe mentalităţi şi să atragă turişti internaţionali şi foarte mulţi turişti din România, inclusiv “vedete” din administraţia locală a Iaşului, care merg ca spectatori la meciurile Sheriff. O confirmă şi Alin Pătru, administratorul unei agenţii ieşene de turism de afaceri, care de câţiva ani deja are o afacere asemătătoare la Chişinău, unde se ocupă, între altele şi de turismul sportiv:

“A fost o schimbare de atitudine faţă de Sheriff Tiraspol în momentul în care s-a calificat în Liga Campionilor. Dacă până atunci era echipa de la Sheriff, din stânga Nistrului, acum a devenit “echipa din Moldova”. Fani şi-a câştigat foarte mulţi din Republica Moldova, dar a adus foarte mulţi fani din străinătate care au venit special pentru aceste meciuri. Au venit din Moscova, au venit din Bucureşti foarte foarte mulţi turişti, din Iaşi, am întâlnit oameni din comunitatea politică locală, am văzut aici, la meci oameni din conducerea unor instituţii din Iaşi, dintre foştii viceprimari. A fost Dan Negru aici. Foarte mulţi oameni au venit aici, datorită acestui turism generat de sport şi îmi doresc să văd acest lucru cât de curând şi la Iaşi”.

Geamuri capitonate cu folie de aluminiu

De la coborârea echipelor ca Real Madrid sau Sporting Braga din avion şi până la plecarea lor, Alin Pătru se ocupă de tot ce însemnă servicii la sol pentru vedetele din fotbal şi pentru staff-ul tehnic. Asta însemnând transport, cazare, organizarea meselor, organizarea întâlnirilor cu cluburile locale, antrenamente oficiale pe care le fac înainte de meci, gestiunea unor servicii de securitate.

“Pentru că, dacă ai foarte mulţi jucători care sunt foarte cunoscuţi trebuie să le asiguri şi partea de securitate: discuţia cu autorităţiIe, poliţie, ante-mergători, pentru o delegaţie de 60-100 de persoane în medie, de camere de hotel care trebuie transformate în camere pentru masaj să fie în preajma jucătorilor”, explică Alin Pătru.

La sfârşitul lui noiembrie, vizita lui Real Madrid la Tiraspol a impus capitonarea geamurilor hotelului cu folie de aluminiu.

„La hotelul Rusia din Tiraspol toate geamurile au fost acoperite cu aluminiu. Explicaţia e mai simplă decât pare, trebuie să se odihnească foarte bine jucătorii înainte de meci şi ca să poată să doarmă s-a considerat că nu este suficient întunericul oferit de jaluzelele din hotel. Şi cu o zi înainte de venirea grupului ni s-a comunicat că trebuie să găsim o soluţie”, râde Alin.

“Toate dietele trec pe la noi”

Dar particularităţile deplasării unor echipe de fotbal sunt legate în primul rând de meniuri, subliniază acesta. Meniurile sunt transmise de către nutriţioniştii sau bucătarii echipelor, sunt foarte, cu gramaje, cu anumite produse care trebuie achizitionate, se importă special pentru echipele oaspete.

“Toate dietele trec pe la noi, nu le comunicăm nimănui, în afară de furnizorii cu care lucrăm noi şi cu care există contract de confidenţialitate”.

Pasagerii şi turiştii români şi străini se simt şi sunt în siguranţă în stânga Nistrului, explică ieşenul. În stânga Nistrul există companii româneşti sau cu capital român, există companii cu capital german, polonez, Uniunea Europeană finanţează proiecte chiar foarte mari din această zonă. Este o zonă sigură, maşinile cu numere româneşti intră fără probleme, se achită o taxă de drum, de circa 10-15 lei româneşti, se trece către Odessa foarte uşor.

“Există chiar surprize legate cumva de propagandă, pentru că, în mod neaşteptat pentru mulţi, drumurile sunt mai bune decât în zona moldovenească. Dar nu poţi folosi nicio altă monedă decât pe cea locală, rubla transnistreană, Dimitrie Cantemir este pe una dintre bancnotele lor. Nu poţi folosi cardul de credit, deci trebuie să schimbi bani. Limba română – sau limba moldovenească, este a doua limbă în stat. Sunt unii care o vorbesc, unii care nu o vorbesc”, povesteşte Alin Pătru.

Cum sunt vedetele

Pe jucătorii vedetă pe care i-a ajutat, din poziţia sa de consilier turistic, îi descrie ca nişte oameni calzi, care le răspund fanilor la zâmbete, care îşi asumă statutul de profesionist mai mult decât pe cel de vedetă.

“Nu am avut plângeri, nu am avut solicitări ieşite din comun, pentru că ei ştiu că dacă ar face-o ar da peste cap un întreg sistem care se roteşte în jurul lor. Pentru 24 de jucători la Real Madrid a venit o delegaţie de 130 de oameni. Au fost oameni care m-au impresionat, cum a fost Benzema, de la Real Madrid, care are o personalitate foarte foarte puternică şi l-am văzut după antrenamentul oficial de la Chişinău că era supărat pe colegii lui, dar s-a văzut mentalitatea de lider. Avea o personalitate care radia, simţeai că e un lider, un om puternic, doar prin atitudinea pe care o avea faţă de cei din jur şi prin felul în care mergea nervor după antrenament, pentru că era nemulţumit de colegi”.

Lumea colecţionarilor

Bătăi de cap mai au organizatorii, dar nu din partea fetelor care vor să admire şi să fie admirate de jucătorii profesionişti din fotbal, ci din partea amatorilor de suveniruri, de pin-uri, acele mici ecusoame cu stema clubului pe care fanii ar face orice să le obţină.

“Dar colecţionarii de pinuri sunt o lume aparte”, încheie Alin, care visează la ziua în care Real Madrid sau Inter Milano ar atrage tot aşa, mase de turişti către Iaşi.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Războiul din Ucraina divide Occidentul; taberele (II)

Alexandru LĂZESCU

Războiul din Ucraina divide Occidentul; taberele (II)

În timp ce puterile europene majore doresc o finalizare rapidă a războiului din Ucraina, indiferent de rezultat, pentru America miza acestuia este una globală, cu impact asupra competiţiei geopolitice cu China.

opinii

Uzul raţiunii

Nichita DANILOV

Uzul raţiunii

Un popor fără un lider care să-i apere demnitatea şi interesele tinde să devină o mulţime nulă. Oare mai e nevoie să mai spun că spre asta alunecă zi de zi, ceas de ceas, România zilelor noastre?! Căci azi, noi, cei care am trăit în comunism, vedem cum idealurile în care am crezut sunt călcate unul după altul în picioare.

Dropsuri şi pastile

Michael ASTNER

Dropsuri şi pastile

Motto: De la salcie pân’ la tisa/ Tot copacu’ plânsu-mi-s-a...

Curentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (V)

Eugen MUNTEANU

Curentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (V)

În ultimul foileton al seriei, autorul sintetizează efectele acţiunii curentului latinist din Transilvania asupra configurării conştiinţei identitare româneşti, în special în chestiunile de fixare a normelor limbii literare şi ale ortografiei româneşti moderne.

pulspulspuls

Semnificaţii şi coincidenţe stranii legate de disputa mitropoliilor actuale şi viitoare

Semnificaţii şi coincidenţe stranii legate de disputa mitropoliilor actuale şi viitoare

Pentru că ieri am auzit că ne-au cam probozit olecuţă, amical, unele feţe bisericeşti din zona mitropoliei, pe motiv că n-ar fi Fluturelul bocovinean pe atât de isteţ şi influent pe cât ar vrea să pară în lumea asta preoţească, şi că elucubraţiunile alea ale lui cu mitropolie la Suceava n-ar trebui luate prea în serios, ei bine, pentru asta am zis că musai să mai venim cu ceva amănunte pe care unii prelaţi de la Iaşi, fie cu iertare, par a nu le fi sesizat. 

Caricatura zilei

Retragere din Insula Serpilor

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.