anunturi
grandchef
Mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

sambata, 03.12.2022

Un internet al tuturor lucrurilor din univers

GALERIE
nichita danilov
  • nichita danilov
- +

Nu cred că trăim în interiorul unui univers cumva asemănător cu peştera închipuită de Platon, în care materia devine o simplă proiecţie a umbrei spiritului sau cam aşa ceva. Dar suntem pe cale de-a crea un astfel de univers, care să acapareze (să înghită) propriul nostru univers. Trăim într-un timp în care lumea reală începe să fie dominată de spaţiul virtual.

În concepţia adepţilor bigdatismului, universul e alcătuit din algoritmi, care se compun şi descompun, luând ca în scrierile lui Borges configuraţii infinite.

Iniţial conceptul de Big Data era legat de procesul de prelucrare a unui imens număr de informaţii de mare varietate şi la viteze din ce în ce mai performante având drept scop stimularea luării deciziilor în mediul economic, social, politic etc., etc. Astăzi el tinde să devină, din câte am înţeles, un curent filosofic ce încearcă să redefinească lumea, punând în ecuaţie spaţiul virtual cu cel real în care trăim.

Bigdatismul ridică algoritmul, cifra, la rang de Dumnezeu: Big Data. Cunoaşterea se realizează prin statistică, prin algoritm, prin accesarea teoriei numerelor mari, ignorând afectul, inefabilul, misterul creaţiei, conştiinţa. În acest sens, sentimentele sunt percepute ca nişte „mecanisme biochimice pe care toate mamiferele şi păsările le folosesc pentru a lua decizii prin calcularea rapidă a probabilităţilor de supravieţuire şi reproducere”. Totuşi, în concepţia bigdatismului, sentimentele nu sunt opusul raţionalităţii; ci ele reprezintă raţionalitatea implementată în masa biologică prin intermediul diferitelor experienţe pe care le-au parcurs organisme în evoluţia lor de la structuri anorganice, la structuri organice. „Dacă sentimentele unui strămoş străvechi au făcut o greşeală, genele care modelează aceste sentimente nu au trecut la următoarea generaţie”, afirmă Yuval Noah Harari, autorul cărţii Sapiens. Scurtă istorie a omenirii.

Algoritmii stau la baza materiei şi a energiei, inclusiv a energiei vidului. Materia organică e alcătuită din algoritmi biochimici, iar lumea anorganică din cei fizici. În timp ce energia din algoritmi aflaţi în perpetuă mişcare. Conform viziunii bigdatiştilor asupra lumii, fluxul vital e totuna cu fluxul informaţional, moartea nefiind altceva decât „o structură în interiorul căreia informaţia se opreşte din curgere”.

Omul, bineînţeles, e şi el un algoritm, compus din cap, din mâini, din gât, din trunchi şi din picioare ce se deplasează încolo şi încoace în funcţie de mişcarea altor algoritmi mai mari sau mai mici, cum ar fi, de pildă, luna, soarele, stele de pe cer sau bălţile risipite pe trotuar pe care o parte din structurile biologice le ocolesc, în timp ce altele, din neatenţie, sau, poate, dinadins le calcă în picioare.

Înlăuntrul algoritmilor pătrund diverse informaţii, unele utile, altele deloc, pe care algoritmii le procesează punându-şi în funcţiune mintea algoritmică, oricând capabilă să-şi schimbe configuraţia în funcţie de stimuli utili sau inutili, pentru a reflecta pe marginea celor întâmplate şi a crea noi algoritmi sub forma unor gânduri ce se evaporă în aer lăsând în urma lor forme goale, invizibile pentru mintea umană, dar vizibile pentru o minte artificială conectată la reţea.

Internetul prin intermediul bigdatismului poate reface orice fel de lume, configurând-o sub forma unor algoritmi ce pot lua structuri infinite.

Astfel lumea personajelor din piesele lui Shakespeare poate fi constituită prin intermediul unor matrice postate în spaţiul virtual sau, eventual, trimise în lumea vidului, ca să umple o parte din golul existenţial.Ca şi în lumea jocurilor de noroc sau a tarotului, de pildă, unde orice provocare a hazardului nu rămâne fără răspuns, provocarea în lumea atotstăpânitoare a vidului va avea, mai devreme sau mai târziu, un ecou în lumea reală, ca să nu mai vorbim de cea virtuală, care se vor umple de forme noi de existenţă potenţială. Matricele, în fond, nu sunt decât nişte forme ce conţin toate informaţiile necesare pentru a se putea materializa însuşindu-şi prin reverberaţii, din vid, fondul adecvat.

Şi lumea lui Orwell, a lui Kafka sau a lui Ionescu sau cea a lui Urmuz pot fi proiectate pe net. Deocamdată ele pot popula spaţiul virtual cu o parte din „aberaţiile” lor sub formă de imagini sau de holograme. Dar nu mai e mult timp, când în urma noilor descoperiri, ele vor putea fi transferate în spaţiul real. Big Data ne permite să construim un univers ce va funcţiona după logica urmuziană sau după altă logică absurdă a unui univers în care legile sunt pervertite după bunul plac şi fantezia unui programator.

Deocamdată, Big Data a ignorat conştiinţa umană, considerând-o, probabil, ca un fel de reziduu ambiguu şi pervers al raţiunii. Dar în curând, Big Data va trece la o etapă mai subtilă, când se va ocupa, pentru a nu lăsa nici un gol existenţial neexplorat, şi de procesele de conştiinţă, creând, in nuce, în spaţiul virtual, mii, milioane, miliarde de conştiinţe sau de euri sub formă de algoritmi umani şi inumani pe care le va „încorpora” înlăuntrul său, devenind nu numai procesor de informaţii, ci „producător” de vechi şi noi forme de existenţă.

Trăind în plină epocă informaţională, fiinţa umană nu mai are timp pentru ea însuşi. Ea trăieşte într-o lume potopită de informaţii şi imagini, inclusiv de cele subliminale, pe care le accesează şi în subconştient. Ea trăieşte într-o lume procesată de alţii, fiind într-o permanentă criză de timp.

Pe zi ce trece, acaparat de sistem, de serviciu, de mediul virtual, dintr-un produs natural omul tinde să se transforme într-un semiprodus, într-un semipreparat. Drama lui se confundă cu drama mulţimii. Cât de curând o să-l putem eticheta aşezându-l în seria care-l conţine. Prin intermediul microcipurilor, sănătatea lui fizică şi cea mentală devin accesibile atât pentru angajatori, cât şi pentru cei care deţin sau controlează puterea. Mişcările lui sunt predictibile. Cum predictibile sunt şi percepţiile, şi sentimentele.

Dintr-un produs unic, omul devine un produs de ştanţă, foarte uşor de manipulat. Se înţelege că în folosul comunităţii şi al companiilor, dar şi al statului, care, la rândul său, tinde să se transforme într-o marionetă. În acest sens, mulţimea se metamorfozează într-o marfă, care poate fi stivuită într-un loc pentru ca apoi, o parte din ea, să fie transferată într-un alt loc de pe mapamond.

Familia, celula de bază a societăţii tradiţionale, tinde să se transforme, la rându-i, într-un semipreparat. Şi odată cu ea şi sentimentele materne sau paterne. Societatea postmodernă are nevoie de fluiditate eficient. Nu are nevoie de sentimente stabile. După cum n-are nevoie nici de gândire personală, ci de una şablonardă. Anumite sentimente le asimilăm urmărind emisiunile din ce în ce mai puerile de pe micul ecran, altele le preluăm de pe facebook. Epoca trăirilor profunde pare să fi apus pe totdeauna. Preocupate să-şi lărgească influenţa, marile companii au nevoie nu de individualităţi, ci de mulţimi, a căror reacţii să fie previzibile. Muşuroiul de furnici strict împărţit pe caste şi roiul de albine tind să devină modele pentru viitoarele organigrame ale societăţii umane. De aici şi tendinţa, cred, de a anihila, de a distruge familia. E posibil ca, într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat, reproducerea fiinţelor umane să se desfăşoare într-un mod câte se poate de organizat, în mari laboratoare in vitro, unde vor ecluza, în eprubete special proiectate, fetuşii umani, proveniţi din prelevarea ţesuturilor, dar şi din materialul seminal conservat la băncile de ovule şi de spermă. Şi atunci la ce va mai servi familia?! Care va fi rolul ei, odată ce copii vor fi concepuţi in vitro şi născuţi în laboratoare genetice, ce vor corecta toate tarele „răsadului uman”? Creşterea copiilor şi educaţia vor fi făcute aplicând aceleaşi concepţii de obţinere a unor loturi cât mai eficiente şi mai compatibile pentru anumite sectoare de activitate socio-productivă.

Epoca robotizării fiinţei umane a început de mult.

Încetul cu încetul suntem pregătiţi pentru a păşi peste acest prag şi a ne lepăda de orgoliul identităţii. Pentru a atenua şocul, în spaţiul mediatic se lansează astăzi tot felul de teorii. Printre care şi cea legată de faptul că universul nostru cunoscut n-ar fi altceva decât o hologramă. În esenţă, principiul susţine că obiectele sunt depozitate mai degrabă ca „imagini ale unor amintiri” sau ca fragmente de date şi nu ca obiecte fizice reale. Într-un fel, teoria sugerează că întregul Univers poate fi considerat „o structură bidimensională proiectată într-un orizont cosmologic - sau, în termeni mai simpli, Universul în care oamenii cred că trăiesc este de fapt o proiecţie 3D a unui Univers alternativ bidimensional”.

Teoriile acestea, desigur, sunt simple speculaţii. Tind să cred că ele n-au apărut din gol. Scopul lor e de a ne pregăti psihic pentru schimbările ce vor avea loc în viitor.

Nu cred că trăim în interiorul unui univers cumva asemănător cu peştera închipuită de Platon, în care materia devine o simplă proiecţie a umbrei spiritului sau cam aşa ceva. Dar suntem pe cale de-a crea un astfel de univers, care să acapareze (să înghită) propriul nostru univers. Trăim într-un timp în care lumea reală începe să fie dominată de spaţiul virtual.

Viitorul bate la uşă. Conform noilor teorii, scopul final al civilizaţiei umane va fi crearea unui Internet al tuturor lucrurilor din Univers. Ceea ce presupune, dacă nu mă-nşel, crearea unui univers paralel, care va lua locul celui existent, care pare să-şi fi epuizat resursele. Ne îndreptăm, trecând prin peştera Big Data, nu spre o lume platonică, ci spre una desprinsă parcă din Eugen Ionescu, Orwel şi Urmuz.

Nichita Danilov este scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Patria nu e tribunal

Pavel LUCESCU

Patria nu e tribunal

Nu există unitate de măsură pentru patriotism. Şi, prin urmare, nu există mai mult sau mai puţin patrioţi. Există în schimb o infinitate de grade de intensitate a relaţiei cu propria patrie, de la pura indiferenţă, la pura pasiune, dar nimic care să justifice instituirea vreunui tribunal al patriotismului.

opinii

China şi „stabilitatea socială”

Alexandru CĂLINESCU

China şi „stabilitatea socială”

China are o frumoasă tradiţie: în timpul aşa-zisei „revoluţii culturale”, fotografiile „duşmanilor poporului” erau lipite pe toţi pereţii şi pe toate gardurile. Regimul a reuşit să insufle teama de decădere socială, eficient şi pervers mijloc de coerciţie. Aşa stând lucrurile, orice mişcare de protest împotriva dictaturii partinice este un act de mare curaj.

George „Gogu” Constantinescu (2)

Neculai SEGHEDIN

George „Gogu” Constantinescu (2)

Integrala invenţiilor lui George Constantinescu a fost scrisă la Cluj, editată şi tipărită la Iaşi şi donată Muzeului Politehnicii din Bucureşti. Asta şi pentru ca legătura între cele trei oraşe să fie şi alta decât cea din butada conform căreia legile se gândesc la Cluj, se scriu la Bucureşti şi se aplică la Iaşi.

Evanghelia înfăşată în scutece de Prunc

pr. Constantin STURZU

Evanghelia înfăşată în scutece de Prunc

De ce ne ajunge atât de uşor la inimă colindul? Pentru că el nu este altceva decât Evanghelia înfăşată în scutece de Prunc. 

pulspulspuls

Letopiseţul giudeţului nostru: despre cum a botezat Mihai Chirica un cronicar şi cum a decontat musiu Paralexe deplasarea la Cremenal din visteria publică

Letopiseţul giudeţului nostru: despre cum a botezat Mihai Chirica un cronicar şi cum a decontat musiu Paralexe deplasarea la Cremenal din visteria publică

Pentru astăzi ne-am propus să-l tragem de urechi pe primarul târgului nostru, onorabilul edil Mihai Chirica, care a greşit impardonabil o referire la denumirea celui mai proaspăt liceu din oraş, care poartă numele cronicarului Miron Costin. 

Caricatura zilei

Iohannis și gazele

Editia PDF

Bancul zilei

Tata, tata! Avem lupi în bloc? Nu, puiule, vecinii îsi citesc facturile la curent si gaze!

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.