Un interviu nonconformist cu „Oaia neagră” a muzicii rap româneşti, Bogdan Vlăsceanu ”F. Charm”
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

”Am curajul să fiu cine sunt când mă uit la mine/ Milioane de motive să nu fiu ca tine”

Un interviu nonconformist cu „Oaia neagră” a muzicii rap româneşti, Bogdan Vlăsceanu ”F. Charm”

GALERIE
Bogdan Vlăsceanu F. Charm
  • Bogdan Vlăsceanu F. Charm
- +

Deşi bucureştean la origini, puţini ştiu că acesta a crescut şi copilărit la bunici, undeva aproape de Iaşi.

Curajul de a fi noi înșine. Un curaj pe care puțini îl au, deși majoritatea cred cu înverșunare că ei acționează, simt ori trăiesc doar pentru ei. Nu mulți sunt oamenii care reușesc să rămână pe drumul pe care și-l doresc, să-și asculte instinctul și să facă doar ceea ce simt. ”Am curajul să fiu cine sunt când mă uit la mine/ Milioane de motive să nu fiu ca tine” spune Bogdan Florin Vlăsceanu – sau, cum mulți îl cunosc, F. Charm. De loc din București, dar cu o copilărie petrecută în Moldova, F. Charm este un cântăreț și un producător pentru mulți artiști cunoscuți din România. Un om sincer și modest în vârstă de 40 de ani, dintre care ultimii 25 i-a petrecut în jurul pasiunii lui – muzica, Bogdan Vlăsceanu este considerat de foarte mulți oameni „o gură de aer proaspăt în muzica românească”. Faptul că am plecat din Italia special pentru a-i adresa câteva întrebări și pentru a afla personal cine se ascunde în spatele numelui F. Charm este și sigur va rămâne ceva ce nu voi regreta niciodată. Îi sunt extrem de recunoscătoare lui Bogdan pentru că a fost de acord să-mi ofere acest interviu, dar și managerului său, Florin, pentru că a înlesnit realizarea acestuia. 

 

Care este primul și primul lucru care îți vine în minte când auzi cuvântul ”copilărie”?

Mirosul mâncării pe care o făcea bunica mea, Dumnezeu s-o ierte. Bunica mea a fost o femeie din Roman, Neamț. Era o moldoveancă și era obișnuită să gătească ca la voi acolo. Ea era mama mamei mele, iar eu am fost primul copil, și cumva am fost sufletul ei. Ai mei au dus un trai foarte greu în primii mei 7 ani de viață, așadar m-a crescut bunica mea, pentru că ei stăteau în București și se confruntau cu foarte mari greutăți în perioada aia. Efectiv se încălzeau cu o sobă cu lemne în apartament și scoteau fumul pe geam. La modul ăla de greu le era. Și atunci au ales ca eu să stau la bunici. Cred că nu a fost întâmplător și a fost de bun augur toată treaba asta. Am primit o educație în primul rând creștinească, bunicul și bunica mea fiind niște buni creștini și cu niște valori foarte bine înrădăcinate în ei vizavi de tradiție și credință. Așa am și fost educat și crescut, în regimul ăsta. Și cred că mai ales în primii 7 ani de viață, copilul e ca o sugativă, vede în ei exemple, și cumva exemplele alea le ia și le crește în el. 

Întorcându-mă acasă la București după 7 ani, când am fost dat la școală, ai mei adoptau aceleași principii și valori. Atunci, chiar dacă ei treceau prin niște greutăți, că așa erau perioadele alea, eu nu am simțit neapărat asta. Am simțit că atunci când îmi era frig, mă încălzea dragostea lor. Chiar dacă purtam 3 sezoane aceeași geacă, nu vedeam o valoare în chestia aia – era o chestie normală. Mie îmi ia o geacă că mi-e frig, nu contează ce geacă e. Mi-a luat-o mama. Greu, așa cum mi-a luat-o, dar mi-a luat-o. 
Dacă e să dau timpul înapoi, sunt foarte multe lucruri de spus despre copilărie. Aș putea scrie romane. În primul rând, despre ce vremuri am prins și despre cum simțeai dragostea oamenilor, înțelegerea lor, faptul că atunci ofereau fără să aștepte. Uneori sunt acuzat că trăiesc în trecut, dar nu ai cum sa nu faci comparație, mai ales când trăiești două perioade atât de diferite, cum este astăzi și cum era atunci. Nu ai cum. Și într-o relație amoroasă – dacă ești într-una în care ți-a mers bine și după ești într-una în care ți-a mers prost, te gândești la aia în care te simțeai bine și-ți zici „uite ce bine era”. Exact așa și aici, n-am cum să nu compar două situații – una în care eu mă simțeam om, și alta, acum, când mă simt robot. Pentru că mi-e dor de umanitate. Mi-e dor de oameni. Eu cred că atunci chiar simțeai ce înseamnă viața, și nu mă refer neapărat la tehnologie. Dar țin minte când mă duceam cu ai mei și se adunau toate neamurile de Crăciun la o masă și începeau să danseze, să râdă.. eu asta n-am mai trăit de nu mai știu când. 
Adică vine acum Crăciunul, nu simt. Am ajuns să mă gândesc „De ce să mai fac brad?”. Și la asta te împinge cumva mentalitatea societății și energia de care ești cuprins. Deja nu mai pui bază pe tradiții, pui bază pe „hai să fac bani repede, hai cu ce mă mai dezvolt, hai să îi arăt lu’ ăla că am mai mult ca el”. Lucrurile astea, în loc să fie neînsemnate, au ajuns o normalitate. De ce să mai merg la biserică? E normal, lasă că eu stau acasă să mă rog Lui Dumnezeu. De ce să mai fac brad? Dar nu mai bine-mi cumpăr eu cozonac decât să-mi fac în casă? Am ajuns să renunțăm foarte ușor la niște chestii în detrimentul altora, perisabile și ne-am robotizat cumva. 

De unde vine numele de F. Charm? 

„F” vine din engleză, de la flying, pentru că aveam o echipă de producție care se numea Flying State. Eram vreo 4 oameni și pe toți ne chema: Flying Paul, Flying Bogdan, etc. Aveam toți acest ”flying” ca să avem un punct comun, ne înfrățea chestia asta. Ei, și eu am crezut că fiecare om are un farmec al lui, o misiune. Cred că orice om poate să-și ilustreze farmecul și să-l arate lumii prin ceea ce este menit să facă. Și atunci, când am adoptat acest pseudonim, am crezut că eu am un farmec prin misiunea pe care o am, pe care trebuie s-o dau. Și charm mai înseamnă și amuletă norocoasă ori talisman, iar cineva care mă ascultă și mă simte, mă poartă ca un talisman. 

Dacă ar fi nevoie să te identifici în fața ta sau în fața celorlalți cu o poveste a adolescenței, care ar fi aceasta? 

Lupta pentru reușita a ceea ce sunt astăzi, cred că asta este ștampila mea. Pentru că toată lumea mi-a spus că sunt nebun fiindcă vreau să fac asta. În momentul în care toți ziceau ”nu faci bani din asta, tu nu te uiți, au trecut 10 ani, au trecut 15, vezi că au trecut 17 ani de când tu nu ai făcut un leu din asta”, eu le ziceam că nu mă interesează. Prefer să mă târăsc de pe astăzi pe mâine, dar să fiu împlinit după ce plec din fața microfonului, din studio, fiindcă mi-am lăsat partea mea umană acolo, sufletul mi l-am lăsat. Că banii vin și se duc. 
Bob Marley la un moment dat a fost întrebat de un reporter „- Ai făcut mulți bani din muzică?” iar el îi răspunde „- Nu știu ce înseamnă pentru tine bani mulți. / - Păi nu știu, milioane./ - Nu. / - Ești bogat? / - Ce înseamnă pentru tine sa fii bogat? / - Să ai proprietăți, să ai bani. / - Eu sunt mai bogat decât foarte mulți milionari în proprietăți. / - De ce? / - Că am viața.” 
Doar toți avem viață, dar el când a spus că are viața, prin vorbele sale, a lăsat de înțeles că el prețuiește și vede o valoare în viața asta încât este incomparabil cu o bucată de cărămidă ridicată și cu niște pereți. El are viața, are menirea lui de a lăsa lucruri tari în spatele lui, a lăsat copii, a lăsat familie, a lăsat învățături. Asta a fost o paralelă vizavi de ce-ți spuneam anterior. Dar dacă ar trebui să mă identific cu ceva, cred că m-aș caracteriza drept un nebun care a crezut într-un vis imposibil. 

„Și mi-am zis că o să fac muzică, cu toate riscurile.” 

Ce te-a motivat să crezi în visul ăsta? 

Eu am preferat, bărbat fiind, să îi cer bani de țigări mamei mele până la 27 de ani, și mama să îmi zică ”nu ți-e rușine?”. Dar eu știam că dacă mă duc să mă angajez undeva, ceea ce am și făcut, nu voi mai avea timp să fac treaba asta. Dacă nu tratezi ceva cu seriozitate, acel ceva nu are cum să te trateze pe tine cu seriozitate. E logic. Dacă eu pe tine te iau la mișto, ori te superi ori mă iei și tu pe mine. Și atunci eu am știut foarte bine că dacă nu mă dedic, n-are cum să se dedice și muzica pentru mine. Iar ceea ce fac mi se pare mai mult decât muzică. Eu, unul, cel puțin, așa simt. Nu este doar că fac niște beaturi, arunc niște vorbe acolo și aștept succesul. 

Eu am făcut și o școală medicală ca să scap de armată. Am încercat să fiu și asistent medical, am muncit în multe locuri. Ceea ce m-a motivat să cred în visul meu era faptul că oriunde încercam să mă angajez, ca spălător de mașini, pe șantier, ca asistent – oriunde mă duceam și orice munceam, făceam versuri în cap în timpul ăla. Adică vedeam chestii, îmi ziceam: „uite ce piesă mișto ar ieși despre treaba asta”. Totul se rezuma la ce voiam și ce simțeam eu să fac. Și atunci m-am gândit că nu mă duc bine. Da, eu fac niște bani, acum nu-i mai cer mamei bani de țigări, dar o să mai treacă 10 ani și tot n-o să-i cer, însă muzica o s-o fac doar pentru mine în cap – iar asta nu mă făcea fericit, nu mă împlinea. Și mi-am zis că o să fac muzică, cu toate riscurile. 
De când am pășit prima dată în studio cred că au trecut vreo 26 de ani. Primii bani din muzică am început să îi fac undeva prin 2011, din 1994. Am avut și eu, cum se făceau înainte, formații, trupe de rap. Toți ne doream să reușim, însă din gașca noastră de 20-30 de oameni care făceau muzică, toți s-au pierdut pe drum. Eu am rămas singurul, acum nu mai face niciunul. 

Ai fost și foarte perseverent. Rețin că ai spus într-un alt interviu că așteptai în fața casei de discuri..

Da. De la 9 dimineața până la 4-5 seara când închideau, eu stăteam acolo. Casa de discuri era la parterul unui bloc și am stat în fața scării, pe trepte, până m-a primit. O lună de zile, zi de zi. Mă cunoșteau până și oamenii din bloc, și vecinii. Știam când iese ăla de la 3 cu câinele. 
Asta până când mi-a zis patronul casei de discuri: „ - Ok, hai o dată să văd ce vrei că prea stai ca nebunul aici.” Eu ziceam mereu, când venea el: „-Vă salut! Când aveți timp..”/ „-Da, da, nu am azi!”/„-Nu-i problemă, stau și aștept, poate vă găsiți 5 minute”. Și cam așa a fost lupta asta. Probabil, dacă mă uit în spate, cu anii de acum nu știu dacă aș mai face asta. Și nu știu ce nebun ar face treaba asta. Gândește-te că eu mă duceam acolo fără un ban în buzunar, nu aveam o țigară, nu aveam mâncare, nu aveam apă, nu aveam nimic. Mă duceam cu nașul cu tramvaiul, mă dădeau controlorii jos și eu luam și mergeam stații pe jos ca să ajung acolo, să stau s-aștept. Probabil așa mi-a dat Dumnezeu puterea, sau nebunia aia de adolescent, încât am vrut eu să demonstrez că nu e ca toată lumea care zice că nu se poate, că e ca mine.

Daca nu ai fi F. Charm - cântăreț și producător, te-ai vedea făcând altceva și să-ți placă? 

Să mă vad acum făcând altceva, atâta timp cât sunt una cu ceea ce fac, mi-e greu să îți spun. Dar cu mintea și anii de acum, probabil aș sta undeva în munți, ferit de ce se întâmplă astăzi, încercând să-mi găsesc liniștea pe care o aveam odinioară. Pentru că, în haosul de zi cu zi, eu nu mi-o găsesc. De aia, la un moment dat, am și anunțat că albumul Phoenix este posibil să fie ultimul pe care îl scot – cel de-al 6-lea album. Nu neapărat că nu mai simt să fac asta, dar nu mai am puterea psihică s-o fac. Mai este de luat în calcul și că eu am scris foarte mult. Primul album l-am scos în 2017. Până acum, adică în 4 ani de zile, eu am scos în total 6 albume. Probabil ajunge și creierul la o saturație, intri într-o rutină. 
Și e foarte sensibil ceea ce fac, pentru că știu că orice spun eu poate influența. Și atunci sunt direct răspunzător dacă scriu ceva prost. Decât să scriu ceva prost sau să mă repet, prefer să n-o mai fac. Sau să o fac mai rar, și nu neapărat să îmi încununez piesele într-un album, ci să mai scot o piesă când simt că am ceva de spus. Dar nu am spus niciodată că este imposibil să mai scot vreun album, viitorul este incert. Pot să mă sucesc mâine și să mă trezesc cu mintea limpede și să zic: „Nu, eu trebuie să fac asta”. Dar asta îmi spune acum interiorul, nu știu de ce. Niciodată nu vorbesc despre viitor, că eu o să fiu, eu o să fac.. Pentru că nu știu ce va fi. 

I.M.A.: Poate ai nevoie de o pauză. 

Singura chestie de care am nevoie este sănătate, că în rest nu mă plâng de altceva. Dumnezeu mereu a fost acolo să aibă grijă de mine și de oamenii dragi mie.

Au mai fost momente în care te-ai gândit să renunți? 

Da, pe parcurs sunt momente, situații în care ți se taie elanul, ți se taie pământul de sub picioare, și gândești că: „Pentru ce să mai fac asta? Că n-are rost, n-are rost să mă zbat”. Ai momente de cădere ca orice om. Și Iisus Le-a avut, și s-a îndoit de Dumnezeu, de Tatăl, când era pe cruce, când i-a spus: „-Dacă exiști, scapă-mă!”. Adică dacă El s-a îndoit de treaba asta, îți dai seama de noi, pentru niște chestii al cărui nivel nu se compară cu nivelul divin. Ești om, e logic să cazi în capcana asta de a te lăsa.
Uite, când am scris ”Gradina cu spini”, în perioada aia când simțeam că îmi cade capul pe tastatură, pe foaie sau pe clapă, mă gândeam că acum s-ar fi culcat oricine. Eu gândeam că pot să muncesc de două ori mai mult, și îmi dădeam refresh, și ajungeam într-adevăr să fac de două ori mai mult. Doar pentru că mă gândeam mereu că altul, în locul meu, s-ar culca fiindcă îi e somn. De fapt, nu cred neapărat că îți dai tu, cred că undeva forța divină te împinge dacă ai un scop nobil și te ajută să treci mai departe. 

„Dacă m-ai urât ieri, și ai venit la un concert astăzi, eu îți promit că mă iubești.”

”Lasă-mă să fiu ca mine, oaia neagră din mulțime” – ai spus într-una din cele mai recente melodii. Există vreun secret în spatele sincerității tale față de sine și față de ceilalți? 

Eu cred că sinceritatea este și punct, nu cred că se poate compara sau fi pusă într-un secret. Odată ce ea este afișată în fața oamenilor, ea se simte dacă e true sau nu. Sau dacă cumva mai are chestii ascunse pe dedesubt. Când un om e sincer, te face să simți. De asta, unul dintre artiștii care m-au marcat pe mine este Tupac. Acum înțeleg orice piesă are, dar atunci, deși eu nu înțelegem toată engleza lui, îl simțeam până în măduva oaselor. Nu știu de ce, dar îl simțeam. Și ca el, sunt mulți alții. 
Dar ți-am spus, eu cred că sinceritatea este, se simte și atât. Nu poți să minți că ești sincer. Minți o dată, de 2 ori, de 3 ori, dar nu poți să minți la nesfârșit, pentru că la un moment dat pierzi asta din vedere și te scapi. Și omul te simte. De asta am preferat să fiu eu bine cu mine și să-mi asum ceea ce sunt, pentru că nimeni n-are ce să-mi reproșeze în momentul ăla. Da, poți să-mi spui că sunt prost, sau poți să spui că nu-ți place, dar nu poți să-mi spui mie vreodată că sunt mincinos. Pentru că dacă eu mă uit în oglindă și știu că nu m-am mințit niciodată, n-ai cum să-mi spui tu mie asta. Pentru că sincer nu-mi pasă. 
Când scot o piesă, am mai spus și o s-o repet de fiecare dată, pe mine nu mă interesează dacă nu-ți place. Poate sună prost pentru publicul care mă ascultă, dar nu mă interesează. 

Dacă îți place, înseamnă că noi creăm o chimie, că tu ori ai trecut prin ce scriu eu acolo ori mă simți foarte bine, dar dacă nu, nu am cum să te oblig să îți placă. În primul rând, și revin la Dumnezeu, nici pe El nu L-a iubit toată lumea. Și nici nu-L iubește toată lumea acum, ce pretenții să am eu să fiu iubit de toată lumea? În al doilea rând, eu îmi pun niște sentimente destule de clare acolo, fie ele de ură, furie, dragoste, patimi sau ispite în care am căzut. Dacă tu îmi spui mie că nu mă simți, că nu îți place, nu am cum să mă supăr pe tine, pentru că tu nu ai cum să simți iubirea mea, iubirea pe care o dăruiesc. Nu am cum să te fac pe tine să-ți placă felul cum urăsc eu. Fiecare simțim altfel și asta ne face foarte diferiți. Dacă-ți place ori dacă îți rupi din timpul tău să vii să mă vezi la un concert și să creăm o conexiune, ai tot respectul meu. 
Dacă m-ai urât ieri, și ai venit la un concert astăzi, eu îți promit că mă iubești. Pentru că după un concert, au devenit fani și susținători ai mei oameni care n-aveau nicio treaba cu mine, sau oameni care nu voiau să audă de mine. Nu că mă ridic în slăvi că e meritul meu; Dumnezeu a făcut să fie așa, nu e meritul meu că fac ce fac acum. Dar energia care se creează între oameni live este altceva. Una este să vezi filme cu Brad Pitt, și alta e să-l ai în față. Sunt două chestii foarte diferite. Adică una e concertul, alta e să dai play și să stai în fața unui telefon să asculți. Cu toate că, și așa, oamenii empatizează și simt muzica pe care o fac. Asta nu poate decât să mă bucure foarte mult, înseamnă că ceea ce promovez eu și ceea ce arunc eu pe foaie, ce scuip în microfon, cum se spune pe la noi, oamenii ăia simt, chiar și în spatele unui ecran. Acest lucru nu poate decât să mă împlinească, fiindcă mi se pare că este o misiune care își atinge oarecum scopul. 

Pe de altă parte, revenind la sinceritate, ea poate o să-ți aducă pe moment ceva prost. Dar tu n-ai cum să-ți reproșezi ceva dacă ești sincer, pentru că n-ai cum să te superi pe tine că ești așa. Eul tău ți-a dictat să faci chestia aia. Nu ai cum să te superi pe eul tău și pe conștientul tău care ți-a zis „fă asta!”. Dacă faci cum zice lumea și iese prost, atunci poți să reproșezi și să-ți zici: „Bă, dacă făceam ca mine era mai bine”.

Păi și dacă rănești?

Uite, la mine vin foarte mulți oameni care îmi zic: „Ajută-mă și pe mine cu muzica”. Prima mea întrebare este ce cauți. Dacă aud că el caută succes, îi spun: „N-ai nimerit unde trebuie”. 
Dacă vine și dă o probă, cântă ceva și nu e făcut pentru asta eu îi spun: „Nu jigni muzica, nu fă asta că îți faci și ție un rău, și ei un rău. Nu e treaba ta asta.” Tu nu trebuie neapărat să iei ce spun eu de bun, eu ți-am dat o părere pe care ai venit și mi-ai cerut-o. Că tu vrei să crezi în nebunia ta, du-te până la capăt și fă ce vrei tu, dar atâta timp cât îmi ceri o părere, eu ți-o dau sinceră. N-am cum să-ți zic: „E drăguț, dar hai mai încearcă”. Nu, eu sunt: „Băi, nu-i bună”. Nu pot să-ți spun că-i tare dacă e prost. 

Și nu ți-ai făcut dușmani din cauza asta? 

E atât de mare grădina lui Dumnezeu și atât de multă lume mă iubește încât dușmanii atârnă undeva sus în balanță, și oamenii care mă simt trag balanța aia aproape de pământ. Deci este infim pentru mine și chiar nu mă interesează dacă mă urăște cineva, mă iubește Dumnezeu atât de mult încât n-au cum să mă atingă niște răutăți pe mine. Poate să zică oricine, orice de mine. Chiar nu mă atinge, am devenit așa...

Impenetrabil? 

Nu, ar însemna că ar trebui să îmi pun o oarecare armură ca să fiu impenetrabil. Dar trec așa prin mine, nu le simt. Cumva înainte mă motivau și contribuiau practic la evoluția mea, dar mi-am dat seama că nu am nevoie de impulsuri de astea ca eu să evoluez. Doar trebuie să fiu eu cum mă simt eu bine, și să zic ce vreau. 
Întotdeauna oamenii care au fost un pic ieșiți din turmă, și și-au susținut ideologiile au însemnat ceva în lumea asta. Eu nu neapărat că vreau să însemn ceva, dar oamenii ăia, dacă am auzit de ei, înseamnă ca au spus niște lucruri – bune, proaste, le-au spus. Știi despre ele. Proaste fiindcă zici că uite, nu e bine să fac așa, sau bune, care au ajutat. Oamenii aceia au rămas acolo, chiar dacă au fost contrariați de multă lume atunci: „Știi, bă, ăla e nebunul ăla care a făcut treaba aia”. 

„Pentru că banii vin, apoi se duc. Lucrurile bune rămân.”

Ai spus la un moment dat că te-ai uitat în oglindă și nu știai cine ești. Cine e acum F. CHARM când se uită în oglindă? 

Este cel pe care îl auzi pe piese, cel pe care îl ai în fața ta, el este acela care mai apare din când în când la televizor într-o emisiune culturală, cel pe care îl vezi în Mega Image ori pe care îl vezi la un grătar. E același. Am mai spus asta, nu ne face pe noi doi diferiți faptul că eu pun niște chestii pe o foaie, le arunc pe un fundal muzical și ajung la tine. Pe mine nu mă face asta mai presus decât tine.
Cum nici pe tine nu te face mai presus faptul că tu creionezi niște informații și le dai mai departe ca alții să cunoască. Nu te face mai șmecheră sau mai diferită, te face un om - ca și mine. Numai că tu-mi faci mie chestia aia ca să-mi fie mie folositoare, eu îți fac chestia asta ca să îți fie ție folositoare, un gunoier îmi ia mie gunoiul ca să nu mă mănânce viermii în curte, și un brutar se mânjește de făină pe mâini ca eu să am ce să mănânc. Și atunci nimeni nu e mai prejos. 

Eu sunt ăsta pe care îl ai în față, așa sunt și pe piese, și în concerte, și la pâine, și când duc gunoiul dimineața, sunt același om. Asta am descoperit eu în oglindă, că nu trebuie neapărat să arăt lumii, că nu vreau să arăt lumii cine sunt eu, ci să-mi arăt mie cine sunt. Pentru că în momentul în care tu nu ai nicio reținere față de tine, să-ți spui că ești prost când ești prost, să fii sincer cu tine și să-ți recunoști greșelile, să te mustre conștiința și să te educi pe tine, cred că în momentul ăla îți descoperi și vocația. Și drumul tău, pentru că eu cred că fiecare om de pe pământul ăsta este bun la ceva în mod special, numai că unora le e frică să ia drumul ăla, să-și ducă menirea la capăt. Și preferă drumul scurt, ăla unde se fac bani ușor, vorbim acum și de sistemul ăsta, să stea acasă, să facă online video-chat și toate prostiile astea, decât să facă ceva care să îi împlinească cu adevărat. Pentru că banii vin, apoi se duc. Lucrurile bune rămân. 
Și sincer, eu nu am auzit în apropierea mea să zică cineva că uite, eu am avut un prieten care a murit de foame. Efectiv a murit că n-a avut ce să mănânce. Eu nu am auzit asta. Drept pentru care, de asta spun, cu ce te ajută să ai nu știu ce vilă de 5 stele în Dubai? Te ajută poate pentru confortul tău. Te bucuri de ea o lună, două, trei, cinci, dar cam atât.

În ce crezi că constă fericirea? 

Fericirea și împlinirea cred că sunt sinonime, și după cuvântul Dumnezeu, în care Dumnezeu înseamnă dragoste, liniște și bucurie, pentru mine fericirea este când am liniște și împlinire că ceea ce fac aduce bine urmașilor, celor care vin după mine. Pentru că așa cum ne-a ajutat pe noi Eminescu în școală – desigur, nu vreau să mă compar vreodată, el e un gigant al literaturii, n-am cum să fac asta, așa și eu vreau să las ceva bun urmașilor. Nu neapărat să învețe, fiindcă am mai spus, muzica mea nu este să înveți din ea, ci are rolul să-ți pună un semn de întrebare. Iar dacă tu îți răspunzi la întrebarea aia prin ceea ce spun eu acolo în bine, e foarte bine. Dacă îți răspunzi în rău, este alegerea ta. Eu cred că acolo stă, cel puțin, fericirea mea. Și, bineînțeles, pe lângă chestiile astea spirituale, familia. Cred că asta înseamnă fericirea. 

Cum ți-a venit ideea de a face aceste fan-meetinguri în stilul în care o faci tu? 

Lui Florin i-a venit ideea – prietenul meu cel mai bun și managerul meu. Prima dată am fost reticent, neauzind că a mai făcut cineva așa ceva. Când îți vine așa o idee, ca din pământ cumva, necunoscând, primul instinct este să negi sau să o dai la o parte. Asta-i și o chestie care se întâmplă omenirii când află ceva nou și nu are cunoștințe despre treaba aia. Neagă. Dar în momentul când aprofundezi și îți dai seama despre ce e vorba, poți să nu fii de acord sau poți să îmbrățișezi ideea. Eu primesc foarte multe mesaje de genul: „Vreau să te cunosc personal.” și de aici, probabil, i-a venit ideea lui Florin să facă treaba asta. Eu nu am cum să mă întâlnesc cu toată lumea personal, să stau cu ei. Asta ar însemna să nu mai fac nimic, toată ziua să mă întâlnesc cu oameni. 
Și atunci, punând în balanță lucrurile, mi-am zis: hai să facem cumva încât să fie bine și pentru oamenii ăștia care vor să mă cunoască, să ne întâlnim într-un ambient mișto. Să facem chestii, să ne urcăm pe munți, să stăm împreună toată ziua. 
Așa a fost primul fan-meeting, la Gura Humorului – a fost ceva de vis. Și atunci, când a fost ultimul sau penultimul concert, a fost cel mai tare dintre toate, am cântat la vreo 40-50 de oameni. A fost atât de intim și mișto. Eu m-am dus vineri acolo. Vineri seara, toată lumea se pusese așa ca la o clacă și stăteam, vorbeam și ne-am împrietenit. Sâmbătă ziua am stat împreună, tot așa, la caterincă, la mese, iar seara când a venit concertul, era ca și cum îi cântam unui prieten. 
Adică nu-i ca și cum intru într-o locație unde deja e lume acolo, eu mă urc pe scenă, „Bună seara, ce faceți?”, și începe concertul. După mă pun și fac niște poze, dau niște autografe și plec. Eu deja îi știam pe toți. Și nu a fost ca un program pe care eu îl fac, era așa: „Ce vreți să vă mai cânt?”. Unul zicea că aia, altul că cealaltă și ziceam: „bine, hai că o cânt după aia”. Și a fost așa o chestie frumoasă. Se făcea între timp ceaunul cu mâncare și focul de tabără, că a fost ținut afară, lumea bea vin fiert, a fost un ambient foarte plăcut, era foarte tare. Pentru mine cred că a fost cel mai mișto eveniment pe care l-am ținut, a fost altceva. 

Crezi că era și datorită comodității, a faptului că v-ați cunoscut dinainte de concert? 

Nu, eu am o comoditate oricum când fac asta, nu am emoții, e o chestie pe care o fac de atâția ani. Și mă bucur când vad o mulțime în fața mea cu care pot să vorbesc, că eu la concerte vorbesc foarte mult, la un moment dat le spun că dacă li se pare că vorbesc prea mult, să-mi spună să mai și cânt. 
Eu încerc să creez o conexiune cu oamenii și apreciez foarte mult timpul pe care și l-au făcut ei, au venit de acasă, și-au sacrificat bani de taxi, bani să scoată iubita, să-i dea și ei să bea, să bea și el și să mai aibă încă un rând de băutură și să aibă bani după să se întoarcă și acasă. E un lucru mare. Putea să stea acasă, să se uite la Netflix și să-și comande o pizza. Dar el a venit să mă vadă pe mine. Și atunci, de aia încerc sa creez o conexiune, pentru că apreciez foarte mult lucrurile astea. 

Și ultima întrebare...ce i-ai spune Lui Dumnezeu dacă L-ai întâlni?

Mulțumesc. Atât. Nimic altceva. Doar mulțumesc. 
Știu că-i o chestie intimă, dar eu când mă rog, în fiecare seară, nu cer, eu doar mulțumesc. Singurul lucru pe care îl cer este iertare. Nu cer ”Doamne, dă-mi sau fă-mi...fă, Doamne, cum știi tu că e mai bine și îți mulțumesc pentru că încă mai ai planuri cu mine.” Atât. În rest, nu ai ce să îi spui Lui Dumnezeu. Mai mult de atât nu ai voie să îi spui, din punctul meu de vedere. Adică ești norocos că trăiești – e cel mai frumos dar. Când cineva îți dă un dar, ce faci? Îi mulțumești, ești fericit. Și atunci ce să-i zic? Sunt aici, sunt ok cu mine, fac ce simt, am o familie frumoasă, o viață bună. De exemplu, eu am văzut foarte multe documentare despre Africa. Să nu știi ce mănânci azi – și tu ca tu, dar să-ți vezi copilul că nu are ce mânca.. este crunt. Sunt foarte mulți oameni care nu apreciază lucrurile astea și nu apreciază că noi acum stăm în casă și nu ne e frig. Sau că ieri am mâncat și că nu ducem grija dacă mâncăm sau nu și astăzi.  
Notă auto-bibliografică: Eu sunt atât de liber încât, iar dacă mă pui față în față cu oricine, eu ascult punctele de vedere și mi le spun și eu pe ale mele. În momentul când ești asumat, nu ai de ce să-ți fie rușine sau frică. Poți să mă întrebi orice, eu îți răspund cu atâta lejeritate pentru că m-am acceptat pe mine, ăsta sunt. Și cred că ăsta este secretul liniștii cu tine. 

                                                                                                                                             Interviu realizat de Maria-Alexandra IONAŞCU

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Dicţionar politic 2021 (II)

Cătălin ONOFREI

Dicţionar politic 2021 (II)

Cuvântul specific anului 2021 este „trădare”. Dacă ar fi să-l personalizez, mi-aş imagina un păpuşoi uriaş, blond, cam stricat, ce repetă sacadat, ori de câte ori îl scapi cu fundul în sus, pe-se-de, pe-se-de, pe-se-de…

Filmuletul zilei

opinii

Paradoxul australian

Briscan ZARA

Paradoxul australian

Nu zic să accepţi pe oricine îţi bate în poartă, mai ales acum că stai într-un cartier select, curat, pretenţios, ai iarba tunsă la milimetru, în casă miroase a levănţică şi nu găseşti fir de praf nicăieri, dar trebuie totuşi trasată o linie între democraţie reală şi abuz democratic, cu damf de tiranie.

Echilibristică pe grămăjoara de monede

Cristina DANILOV

Echilibristică pe grămăjoara de monede

Banii - investiţii şi decizii de afaceri - sunt de obicei legaţi de domeniul matematicii, finanţelor şi statisticii, datele indică de fiecare dată când guvernele lumii se apleacă asupra lor unde ar trebui să dirijeze resursele financiare pentru ca întreaga societate să atingă un anumit nivel de prosperitate. Dar, în familie, lucrurile stau puţin altfel, oamenii nu iau decizii financiare doar pe foaie de calcul. Le iau după cină, uneori la un pahar de vin sau după ce au terminat treburile casnice, ţinând cont de priorităţi, intenţii, dorinţe, de istoria personală, de propria lor viziune asupra viitorului, de egoul lor, în fine, de marketingul, de promoţiile şi stimulentele salariale.

Mic tratat despre proasta guvernare (I)

Mihai DORIN

Mic tratat despre proasta guvernare (I)

La doi ani de la debutul pandemiei, în România putem face un succint bilanţ. Aceasta a prilejuit developarea realităţilor social-politice, instituţionale şi a mentalităţilor specifice unei societăţi întârziate. Metoda comparativă înlesneşte clarificarea diferenţelor de abordare a crizelor între societăţile incluzive şi cele extractive. Fără a intra în detalii, precizăm că societăţile incluzive sunt cele care edifică instituţii creative, dinamice, democratice şi predictibile, iar cele extractive sunt rezultatul selecţiei nedemocratice, prin intermediul unor soluţii opace, din interiorul cercurilor vicioase ale puterii.

pulspulspuls

Cine este ieşeanca ce va lua locul ocupat cândva de madam Beatrix? E de bine!

Cine este ieşeanca ce va lua locul ocupat cândva de madam Beatrix? E de bine!

Pentru că auzim că multă şi zbuciumată curiozitate a mai trezit zilele trecute pontul nostru legat de faptul că viitoarea şefă a Operei ieşene, în locul amicului lui Chirică, ar urma să fie o madamă de bine din târg apropiată de partidoi, iacătă că pe azi avem ceva date mai concrete, în afară de genul viitoarei şefe, adicătelea cel femeiesc, despre care vedem că a creat atâta vâlvă. 

Caricatura zilei

Pantaloni

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X