Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Un Iov britanic

GALERIE
codrin liviu cutitaru
  • codrin liviu cutitaru
- +

Vicarul din Wakefield (1766) reprezintă însă un text scris cu vizibilă plăcere, dintr-o singură mişcare de condei. Suntem, fără îndoială, în faţa unui „roman sentimental”, dar un „roman sentimental” cu excelente inovaţii narative, cu subtext etic de cea mai bună calitate şi - poate lucrul cel mai important - cu tipologii notabile.

Reluarea traducerii singurului roman scris de Oliver Goldsmith, The Vicar of Wakefield/ Vicarul din Wakefield (o traducere foarte bună, făcută de Paul B. Marian), din BPT-ul Minervei (1979), de către Editura Allfa (Alfa ALL), în urmă cu câţiva ani, mi se pare o întreprindere culturală inspirată. Prea puţin cunoscută la noi (chiar în lumea intelectuală selectă), această carte (nespectaculoasă ca dimensiuni) a reprezentat piatra de fundament a epicului englez modern şi, prin iradiere, a celui european. Câţiva dintre marii romancieri britanici ai secolului al XIX-lea au recunoscut deschis rolul jucat de naraţiunea reverendului Charles Primrose în formarea lor estetică. Oliver Goldsmith, probabil, nu a intuit niciodată, pe parcursul vieţii sale (1730-1774), imensa influenţă artistică pe care avea să o exercite, sistematic, deceniu după deceniu, asupra generaţiilor ulterioare de scriitori. A scris destul de puţin şi eterogen (poezie, proză, dramă, eseu). Între operele sale, se disting balada din 1765, The Hermit/ Pustnicul (cântată de personajul Burchell chiar în capitolul al optulea din Vicarul ...), unde inima tânărului Edwin (trădat în dragoste şi devenit eremit) este recâştigată de iubita Angelina după tribulaţii şi experimente iniţiatice, şi culegerea de scrisori-eseu, din 1760, The Citizen of the World/ Cetăţeanul lumii, comparată de istorici, justificat, cu Scrisorile persane ale lui Montesqieu (dacă la iluministul francez, autorul misivelor moralizatoare era un intelectual persan descins la Paris, la Goldsmith, analistul epistolar e un chinez călător prin Londra). În plus, prozatorul nu a lăsat oricum impresia de a fi fost hotărât să ducă mari proiecte la bun sfârşit. Nu şi-a terminat nici studiile (de Drept şi Teologie) şi, în plus, a rămas faimos în epocă pentru decizia de a emigra în America, decizie abandonată mai apoi, întrucât a pierdut... vaporul.

Vicarul din Wakefield (1766) reprezintă însă un text scris cu vizibilă plăcere, dintr-o singură mişcare de condei. Suntem, fără îndoială, în faţa unui „roman sentimental”, dar un „roman sentimental” cu excelente inovaţii narative, cu subtext etic de cea mai bună calitate şi - poate lucrul cel mai important - cu tipologii notabile. Povestea reverendului Primrose (postura lui de narator principal e articulată, avant la lettre, după rigori epice moderne) este aceea a unui Iov britanic, educat teologic şi filosofic. Aidoma prototipului biblic, el îşi vede propriul paradis terestru ruinându-se apocaliptic. Nu renunţă totuşi la încrederea funciară în atotcuprinderea înţelepciunii divine şi în natura esenţial bună a omului. Iniţial, pierde averea, fiind obligat să accepte cele două consecinţe nedrepte ale evenimentului: ratarea mariajului de către fiul cel mare, George, cu (frumoasa şi bogata) Arabella Wilmont şi mutarea întregii familii (compusă, pe lângă Primrose, din soţia Deborah şi nu mai puţin de şase copii), cu chirie, la o parohie mică, de pe moşia unui nobil afemeiat, domnul Thornhill. Clanul se împrieteneşte cu domnul Burchell care o salvează de la înec pe Sophia - una dintre fiicele vicarului. Familia e frecventată însă şi de lordul Thornhill care, inevitabil, o seduce pe Olivia (o altă fiică) doar pentru a o abandona mai târziu. Casa familiei arde până în temelii, iar maleficul domn Thornhill îşi cere, nemilos, plata chiriei, aruncându-l pe Primrose în închisoare. Cruda soartă este, în cele din urmă, întoarsă favorabil de domnul Burchell care, în final, se dovedeşte a fi Sir William Thornhill (unchiul afemeiatului), adevăratul proprietar al moşiei şi membru important al Parlamentului. Vinovaţii sunt pedepsiţi, iar cei buni răsplătiţi. Chiar dacă se simte aici clasicul deus ex machina, să nu neglijăm faptul că tipologiile romanului rămân puternice, personajele păstrându-şi, pe deplin, autenticitatea. Rezilienţa, iată un concept din ce în ce mai greu de acceptat de omul modern, tot mai puţin rezonant cu mentalitarul supravieţuitor al marilor clasici! Acest roman trebuie citit, cu precădere de către tinerii de astăzi.

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri