Un judecător gură-cască pune în pericol cel mai stufos dosar din istoria Iaşului
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 13.06.2021

Un judecător gură-cască pune în pericol cel mai stufos dosar din istoria Iaşului

GALERIE
angajari
  • angajari
- +

Judecata unui dosar cu peste 100 de inculpaţi va fi reluată de la zero, prescrierea faptelor în aceasta varianta fiind dată aproape ca sigură. Decizia de rejudecare a fost luată de instanţa de apel, chiar înainte de sentinţă, din cauza unor erori impardonabile ale primei instanţe

 

Dosarul în care 116 persoane au fost judecate pentru fraudarea unor fonduri ale Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţelor de Muncă (AJOFM) este cel mai amplu pe care l-a „văzut“ vreodată justiţia ieşeană. Majoritatea inculpaţilor, cetăţeni simpli care au fost acuzaţi că au înşelat statul, au primit condamnări cu suspendare în primă instanţă, în timp ce indivizii care au coordonat escrocheria au fost condamnaţi cu executare.

Deşi ar fi trebuit să pronunţe sentinţa definitivă în dosar, Curtea de Apel Iaşi a luat, vineri, o decizia care va pune, cel mai probabil, cruce acestui caz. Instanţa de control judiciar a dispus rejudecarea de la 0 a dosarului, ştergând cu buretele, astfel, cei aproximativ 150 se ani de închisoare stabiliţi, în total, de prima instanţă, dar şi şapte ani de înfăţişări de judecată. Deşi nu au motivat încă sentinţa, potrivit unor surse judiciare, decizia de rejudecare a Curţii de Apel a fost luată după ce judecătorii din complet au constatat că motivarea primei sentinţe nu descrie în clar faptele pentru care s-au dispus condamnări. De asemenea, susţin aceleaşi surse, instanţa de apel a constatat că una dintre societăţile trimise în judecată în acest dosar nu a fost corect citată de către prima instanţă, fiindu-i încălcate, astfel, drepturile procesuale.

Dosarul a fost instrumentat de DNA

Acest dosar a fost unul complicat pentru justiţia ieşeană, mai ales la începutul cercetării judecătoreşti, când toate părţile au fost citate la proces. Au existat termene la care inculpaţii pur şi simplu nu au încăput în sala de judecată pentru a participa la proces. Dosarul Dosarul „AJOFM“ a fost instrumentat de DNA, care a deconspirat o adevărată reţea de falsificare a unor documente pentru a obţine subvenţii de la stat, care ar fi produs, acum mai bine de un deceniu, prejudicii de peste 2 milioane de lei. Potrivit rechizitoriului, capii răutăţilor ar fi Gabriel Barbălată, fost consilier local în comuna Gorban, şI Daniel-Lucian Lupu, fost consilier local în Răducăneni, ambii condamnaţi cu executare de prima instanţă. „În perioada 2007 – 2010, inculpaţii Barbălată Gabriel şi Lupu Lucian Daniel au iniţiat şi coordonat un grup infracţional organizat care a acţionat în scopul de a obţine importante sume de bani cu titlu de subvenţii prin inducerea şI menţinerea în eroare a unor funcţionari publici din cadrul AJOFM prin utilizarea unor documente care atestau raporturi de muncă fictive (contracte de muncă, tabele nominale, foi de prezenţă etc.)“, au precizat procurorii DNA. Cei doi consilieri au cooptat ulterior şi alte persoane pentru a pune în mişcare sugativa ilegală de bani publici, cei mai mulţi dintre ei rude sau prieteni apropiaţi, reprezentanţi ai unor firme care angajau fictiv diverse persoane. Potrivit legii de la momentul faptelor, societăţile comerciale care angajează absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ sau persoane de peste 45 de ani beneficiază de subvenţii din partea statului român acordate prin intermediul AJOFM.

Zece fantome

Consilierii din Gorban şI Răducăneni, împreună cu acoliţii lor, s-au folosit de 10 firme fantomă, la care au angajat pe hârtie diverse persoane eligibile pentru subvenţii. Dosarul a avut în primă fază peste 152 de inculpaţi şi a fost deferit justiţiei în 2013. Doi ani mai târziu, 36 dintre acuzaţi, cei care au recunoscut şi au fost judecaţi în procedură simplificată, au fost condamnaţI cu suspendare. Pentru ceilalţi 116, judecata s-a disjuns, constituindu-se dosarul trimis vinerea trecută la rejudecare. 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Lăsaţi selecţionerii în pace

Nicolae GRECU

Lăsaţi selecţionerii în pace

Din 2008 încoace, la naţională a fost o permanentă foşgăială browniană, o revoluţie permanentă troţkistă, din care n-a ieşit nimic bun.

Filmuletul zilei

opinii

Seimeni (XIII). Ucenicia în meşteşugul pescuitului cu undiţa (I)

Eugen MUNTEANU

Seimeni (XIII). Ucenicia în meşteşugul pescuitului cu undiţa (I)

Autorul reia seria de foiletoane dedicate amintirilor din copilărie. De data aceasta, mecanismul nostalgic este focalizat spre iniţierea în arta umilă a pescuitului cu undiţa.

Maica Siluana, aşa cum... ne-a cunoscut

pr. Constantin STURZU

Maica Siluana, aşa cum... ne-a cunoscut

O ştiam cu mult înainte de a o întâlni. În 1997, tânărul ieromonah Nichifor Horia, actualmente PS Nichifor Botoşăneanul, îmi încredinţa, spre lectură şi zidire, un manuscris. Era povestea unei convertiri, cu însemnări de jurnal, cu multe reflecţii şi zbateri existenţiale. În fapt, o adevărată spovedanie. Semna cu pseudonim nu pentru că nu avea puterea asumării unei mărturisiri publice, ci pentru că nu dorea să atragă atenţia asupra ei. În pofida discreţiei, avea să devină din ce în ce mai cunoscută.

Online în pandemie

Ciprian IFTIMOAEI

Online în pandemie

Statistici privind accesul populaţiei la tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor.

pulspulspuls

Poveste de sară pentru micuţi, cu zâne blonde şi miliardari de la cumătrie

Poveste de sară pentru micuţi, cu zâne blonde şi miliardari de la cumătrie

Ehehee, dragilor, oare cum să facem noi şi să dregem pe azi, uichend fiind, să nu vă plictisim sau încrunţim frunţile tot cu nărozii din politichii, ci doar cu mondenităţi locale şi vesele, dar nici să ne depărtăm prea tare de subjectul zilei, ăla pentru care mulţi nădragi tremură de vreo două zile pe la palatul cel roznovan, dar şi mai jos, spre sediul din Podu Roş (hop: iaca şi rima!)? 

Caricatura zilei

Răposat reclamant

Editia PDF

Bancul zilei

De acum, la internarea în spital pacientii sunt obligati sa aiba: extinctor, trusa de prim ajutor si lanterna (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.