Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Un jurnalist a pus mâna pe fişele a 22.000 de recruţi jihadişti

GALERIE
isis
  • isis
- +

Postul de ştiri Sky News a anunţat că a intrat în posesia unor documente care conţin numele a 22.000 de membri ai Statului Islamic (SI), o scurgere de informaţii care poate fi devastatoare pentru gruparea jihadistă în opinia unor experţi.

Un fost membru SI nemulţumit a trimis postului britanic un dispozitiv USB cu aceste fişiere, furate de la şeful poliţiei interne a organizaţiei jihadiste, potrivit Sky News. Documentele respective, care conţin, între alte informaţii, numele, adresele şi numerele de telefon ale unor recruţi, sunt de fapt formulare completate de către cetăţeni din 55 de ţări care s-au alăturat SI, precizează Sky News.
Unele fişe ar conţine informaţii despre jihadişti neidentificaţi până acum şi care se află în Europa de Vest, Statele Unite, Canada, Magreb şi Orientul Mijlociu, potrivit postului. "Sky News a informat autorităţile", a anunţat postul pe site.

O organizaţie birocratică

Recruţii SI răspund în total unui număr de 23 de întrebări - între altele despre grupa sanguină, numele de fată al mamei sau "nivelul înţelegerii sharia", legea islamică - potrivit unor copii ale unor formulare difuzate de Sky News. Scurgeri anterioare de informaţii au trădat deja o tendinţă birocratică pronunţată a SI. Dacă aceasta din urmă este confirmată, ea va constitui - prin aploarea sa - cea mai importantă scurgere de informaţii.
Richard Barrett, un fost director al unităţii de luptă împotriva terorismului din cadrul serviciilor britanice de informaţii externe, a catalogat aceste informaţii drept o "resursă inestimabilă pentru analişti".
"Ar putea fi un eveniment major", a declarat Chris Phillips, directorul general al cabinetului International Protect and Prepare Security Office.


"Acest lucru arată cât de vulnerabilă este (gruparea) SI în faţa celor din interiorul său care se întorc împotriva sa", a apreciat el.
Documentele transmise Sky News ar putea să fie folosite în viitoare procese, potrivit lui Phillips, şi să conducă la o reducere a numărului plecărilor unor cetăţeni din ţările europene sau nord-americane către zone aflate sub controlul SI. "Înţelegerea modului în care aceşti oameni au călătorit şi cine i-a recrutat este esenţială în vederea reducerii (numărului) unor plecări viitoare", a subliniat el.
Câteva mii de cetăţeni europeni s-au alăturat acestei organizaţii - care a cucerit zone vaste în Siria şi în Irak, unde a proclamat în 2014 un "califat" -, iar autorităţile din ţările lor de origine se tem că ar putea comite atentate după ce se întorc.


Numele anumitor jihadişti - deja identificaţi - apar în aceste documente. Este vorba, între alţii, despre Abdel-Majed Abdel Bary, un fost rapper originar din Londra care a devenit cunoscut după ce a postat pe Twitter o fotografie în care agită un cap uman.
Alt nume cunoscut în Marea Britanie este cel al lui Junaid Hussain, un susţinător SI originar din Birmingham (centru), ucis într-un atac cu avioane fără pilot în august.

"Această organizaţie este o escrocherie"

Documentele au fost livrate Sky News de către un fost luptător din cadrul Armatei Siriene Libere (ASL) care s-a alăturat SI şi care îşi spune "Abu Hamed". După ce au fost furate, el le-a transmis unui jurnalist, în Turcia, căruia i-a spus că a părăsit SI din cauza "prăbuşirii principiilor islamice în care crede" în interiorul grupării. "Această organizaţie este o escrocherie, nu este islamul", afirmă el într-o înregistrare video difuzată de Sky News, în care nu i se vede faţa. El afirmă că speră ca documentele pe care le-a furnizat să permită, "cu voia lui Allah", distrugerea Statului Islamic.


"Aceste informaţii trebuie, evident, să fie utilizate. Ele aparţin celor care luptă împotriva Statului Islamic", continuă el. El afirmă că organizaţia jihadistă şi-ar fi abandonat cartierul general din oraşul Rakka, în nordul Siriei, şi s-ar fi retras în deşert. Această scurgere de documente "arată că există voci disidente în cadrul SI", a declarat pentru AFP Olivier Guitta, directorul general al cabinetului de consultanţă GlobalStrat.



 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri