
Un medic povestește cum i-a fost eutanasiat tatăl: „Motorul numit noradrenalina și-a redus turația și ușor ușor ritmul sinusal s-a transformat intr-o linie. O lumânare s-a aprins pe noptiera de fier”

Tatăl unui medic, eutanasiat (noradrenalină redusă). Practica prin care pacienții în stadii terminale de boală sunt deconectați de la aparate pare să nu fie aplicată doar la spitalul „Sf. Pantelimon”.
Într-o postare pe Facebook, Serban Bertesteanu povestește că că și-a făcut stagiatura la „Sf. Pantelimon”.
Cu această ocazie, medicul a putut constata, potrivit postării sale, că toate cadrele medicale erau foarte empatice.
- Anchetă la spitalul Pantelimon după ce 20 de pacienţi ar fi murit din cauza administrării necorespunzătoare a unui medicament
Tatăl unui medic, eutanasiat (noradrenalină redusă)
În aceeași postare, însă, Bertesteanu descrie și episodul morții tatălui său, fără să precizeze la ce spital a avut loc evenimentul.
„Ca sa revenim.la subiectul zilei. Acum mulți ani în urma stăteam lângă tatăl meu care avea un diagnostic crunt , fără speranța. Știam ce urmează. Decesul era inevitabil.
- Trei persoane, doi medici și o asistentă, reţinute în dosarul morţilor suspecte de la Spitalul Pantelimon
A venit un doctor, prieten cu mine. A umblat la injectomat. Motorul numit noradrenalina și a redus turația și ușor ușor ritmul sinusal s a transformat intr o linie.
O lumânare s a aprins pe noptiera de fier pentru ca sufletul meu se stinsese. A doua zi după raportul de garda I am mulțumit colegei mele anesteziste pentru tot ce făcuse pentru tata.”, a scris medicul.
Mai mult, pe defapt
Publicitate și alte recomandări video