VIDEO Imagini: cum s-a răsturnat microbuzul cu pasageri la ieşirea din Paşcani spre Iaşi? A fost activat Planul Roşu de Intervenţie
Un microbuz cu pasageri s-a răsturnat, duminică după-amiază, la ieşirea din municipiul Paşcani spre Iaşi. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie.
Din imaginile video, șoferul microbuzului de pasageri Gura Humorului – Iași pare că a fost surprins de faptul că mașinile din fața sa au oprit și a încercat o ocolire prin dreapta, nereușită, însă.
UPDATE – Prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD, a declarat că două femei, de 46 și 52 de ani, au fost transportate la spitalul din Pașcani. Sunt conștiente, dar au suferit lovituri în zona pieptului și abdomenului și au nevoie de investigații medicale mai amănunțite.
„Ceilalți pasageri au spus că se simt bine și au refuzat să meargă la spital, semnând pentru acest lucru. Medicii nu au descoperit, până acum, răni grave care să le pună viața în pericol. Totuși, dacă cineva va simți că are nevoie de ajutor medical, va fi dus la spitalul din Pașcani sau la Spitalul de Urgență „Sfântul Spiridon” din Iași”, a explicat medicul.
Din fericire, nu au fost persoane decedate. Chiar dacă a fost activat codul roșu, acest lucru s-a realizat din cauza numărului mare de oameni implicați.
UPDATE – Din totalul de 19 victime, 2 au fost transportate la spital (Pașcani), 17 au refuzat transportul.
La o pacientă de 52 ani din Iași s-a constatat un politraumatism accident rutier (Contuzie coloană cervicală, Contuzie toraco abdominală). Nu purta centura de siguranță.
Un alt pacient de 45 ani – pasager microbuz stânga – contuzie coloană lombo-sacrată.

UPDATE
”La data de 6 aprilie a.c., în jurul orei 14.10, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pașcani au fost sesizați cu privire la faptul că, la ieșirea din municipiul Pașcani, a avut loc un accident rutier, soldat cu victime omenești.

Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că șoferul unui microbuz, care circula dinspre Gura Humorului către Iași, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă.
În urma accidentului, cele 15 persoane din microbuz s-au autoevacuat, iar 2 dintre acestea au fost transportate la spital.
Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.


În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate.” a fost comunicatul din partea poliției.
ȘTIRE INIȚIALĂ
Potrivit ISU Iaşi, accidentul rutier s-a produs în zona municipiului Paşcani, la ieşire spre Iaşi, unde un microbuz s-a răsturnat.
Cincisprezece persoane aflate în microbuz s-au autoevacuat, toate conştiente.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
La locul accidentului au fost direcţionate de urgenţă trei autospeciale de intervenţie şi stingere cu apă şi spumă cu modul de descarcerare şi acordarea primului ajutor, o autospecială de descarcerare două ambulanţe de prim ajutor calificat, două autospeciale pentru transportul victimelor multiple şi personal şi două echipaje medicale de la SAJ Iaşi.
La ora 14.15 s-a activat Planul roşu de intervenţie.
În urma evaluării medicale, la spital au fost transportate două persoane, a precizat ISU Iaşi.
”O femeie de 46 de ani a suferit un traumatism toracic şi de membru inferior drept. O altă femeie, de 52 de ani, are traumatism de coloană dorso-lombară. Ambele victime au fost duse la spital. Ceilalţi pacienţi au refuzat transportul la spital. Pasagerii au ieşit singuri din microbuz, la fel şi şoferul”, a declarat medicul Diana Cimpoeşu, coordonator UPU-SMURD Iaşi.
Publicitate și alte recomandări video