Ce e de făcut cu poliţa Euroins? Patronii service-urilor îşi pun mâinile în cap când aud de asiguratorul falimentar
Proprietarii service-urilor sustin ca Euroins deconteaza greu costurile din atelierele auto, î (...)
citeste totvineri, 24.03.2023
„Aproape că nu este zi lăsată de la Dumnezeu ca numele Iașului să nu fie invocat în mass media și conexat cu cei doi conducători penali. Este vorba despre Costel Alexe, președintele Consiliului Județean, și Mihai Chirica, primarul Iașului.
Când credeam că le-am aflat toate grozăviile, presa locală din Iași a mai dezvăluit, zilele trecute, încă trei:
1) La terminalul de pasageri T4 de la Aeroportul Internațional Iași a fost schimbată soluția. Structura metalică a fost înlocuită cu una pe beton armat, pe bază de prefabricate. Acest lucru a însemnat că procedura de licitație desfășurată anterior a fost viciată profund. În aceste condiții, asupra acestei investiții, ce se ridică la aproximativ 80 de milioane de euro, planează grave suspiciuni. Dar încă și mai periculos este anunțul venit din partea specialiștilor în achiziții publice. Aceștia au susținut că proiectul terminalului, mare parte finanțat din fonduri UE, va suferi corecții ce pot ajunge chiar până la 100% din valoarea nerambursabilă. Cu alte cuvinte, povara acestei investiții ar putea să cadă pe spinarea ieșenilor. Toate aceste manevre s-au petrecut recent, în timpul mandatului lui Costel Alexe în fruntea Consiliului Județean Iași care este autoritatea tutelară a Aeroportului;
2) O altă enormitate pe care am constatat-o personal a fost faptul că într-o zi ploioasă se lucra la asfaltarea unui drum județean. Normativele în vigoare interzic categoric turnarea mixturii în condiții meteorologice neprielnice. L-am somat public pe Costel Alexe să oprească risipa de bani publici, iar lucrările neconforme făcute pe ploaie să le deconteze el personal din propriul salariu. Sau din șpăgile pe care procurorii susțin că le-a luat;
3) Dincolo, la Primăria Iași, ne-am obișnuit deja cu desantul procurorilor DNA. Caracatița imobiliară are tentaculele întinse în mai toate birourile unde se autorizează proiectele urbanistice. Acuzațiile curg din toate direcțiile: de la anchetatori, de la presă, de la ONG-uri, de la vecinii afectații de aberațiile urbanistice aprobate de Primărie. Incompetență, haos și nepăsare sau corupție? Ori toate laolaltă?
Nu mai socotesc aici trimiterile în judecată ale celor doi pentru fapte de abuz în serviciu și, în cazul lui Alexe, chiar de luare de mită.
În acest peisaj sumbru, cu liberalii Alexe și Chirica inculpați penal, rămâne figura angelică și imperturbabilă a deputatului Alexandru Muraru, președintele formal al PNL Iași.
Muraru continuă să le „cinstească masa” lui Alexe și Chirica, ca un naș indulgent și grijuliu. Niciun sunet, nicio critică, nicio delimitare publică a lui Muraru față de penalii Alexe și Chirica. Merg împreună până la capăt. Totodată, mă întreb dacă ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, știe ce nenorociri sunt păstorite la Iași de fratele său și penalii pe care acesta îi protejează.
A mai trecut un an negru ca tăciunele în care PNL Iași a câștigat, dar ieșenii au pierdut atât de mult.” a declarat liderul social-democraților ieșeni, senatorul Maricel Popa.
Departamentul de comunicare al PSD Iași
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Cum poţi curăţa cana electrica? Ce trucuri folosesc gospodinele?
Starul Tom Brady a devenit acţionarul campioanei en-titre din WNBA
Euro se depreciază cu 1% faţă de dolar, pe o piaţă fragilizată de către bănci
Istoria și evoluția pokerului: Origini, impact cultural și momente notabile (P)
Ministerul de Externe de la Kiev a pus “tunurile” pe senatoarea Diana Şoşoacă
O femeie de 72 de ani s-a aruncat de la etajul al patrulea al unui bloc. Ea a murit la spital
32 de poliţişti ieşeni au fost avansaţi în grad de Ziua Poliţiei Române
Cine sunt oficialii români care îl vor arbitra duminică pe Cristiano Ronaldo
Brokerii se opun plafonării prețurilor RCA. Mulți dintre ei și-ar pierde jobul
Cât trebuie să scoatem din buzunar pentru o masă cu peşte, în post
FOTO Parc superb, de agrement, la Horpaz/Miroslava. Dezbatere publică de la ora 18
E adevărat că e mai scump să publici advertoriale tip adult? (P)
Octogenar mort pe holurile spitalului după ce a fugit din salon
Dieta mediteraneană ar putea reduce cu 24% riscul femeilor de a face boli cardiovasculare
Microbuz cu infirmiere românce, implicat într-un accident în Austria. O femeie a murit
Un avion Tarom a aterizat de urgență la Istanbul după o amenințare cu bombă
Mașină Google Street View, implicată într-un accident în Ovidiu, Constanța
VIDEO Patinaj artistic: Moment în premieră în proba de perechi de la Campionatul Mondial
Monica Niculescu s-a califiicat în optimi la Miami Open, la dublu
Karpaten Turism aduce vacanțele All Inclusive la Iași, la Moldova Center (P)
„Marea prescripţie” loveşte din nou. Jongleriile unui executor ieşean, achitate una după alta
Calendarul consultațiilor oftalmologice la nou-născut și copilul de vârstă mică (P)
Academicienii second-hand. Figuri mai vechi ale politichiei ieşene de acum 20 de ani, la interval
Care sunt cele mai vânate clădiri de locuinţe de pe piaţa premium din Iaşi?
Proiectul de brand al Iaşului, medalie de aur, după ce a concurat cu două firme din Londra
Ce a lăudat primarul Mihai Chirica? Mai nimic bun la juniorii Politehnicii Iaşi
Primul ieşean condamnat pentru că a condus drogat scapă cu cazierul curat și cu dreptul de a conduce
Alexandru CĂLINESCUDuşmanii democraţiei |
Neculai SEGHEDINSateliţi |
Codrin Liviu CUȚITARUJonathan Coe, un prieten al Iaşului (III) |
George ŢURCĂNAŞUBucureştiul şi non-strategiile de dezvoltare regională |
Academicienii second-hand. Figuri mai vechi ale politichiei ieşene de acum 20 de ani, la interval |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.