Un militar a aflat abia după 15 de ani de la întoarcerea dintr-o misiune de o diurnă care i s-ar fi cuvenit. Ce i-au răspuns judecătorii?

duminică, 16 noiembrie 2025, 03:36
3 MIN
 Un militar a aflat abia după 15 de ani de la întoarcerea dintr-o misiune de o diurnă care i s-ar fi cuvenit. Ce i-au răspuns judecătorii?

Un militar și-a cerut diurna pentru o misiune în Georgia la 15 ani după întoarcere. El a explicat că aflase întâmplător, de la alți colegi, că avea dreptul la banii respectivi.

Hotărârea de guvern care prevedea plata banilor era secretă. Ministerul Apărării s-a opus cu îndârjire plății banilor, și nici judecătorii nu au găsit motive să-i dea dreptate militarului.

Nu a știut câți bani să ceară

Prin cererea adresată Tribunalului, Andrei J. a cerut obligarea MApN la plata diurnei în valută, a costurilor privind facilitarea relației cu familia și a dobânzii legale pentru aceste sume. El a arătat că participase în perioada 2008-2010 la misiunea EUMM Georgia, organizată sub egida ONU, fiind detașat de minister pentru îndeplinirea funcției de monitor. Primise din partea ONU o alocație de subzistență (MSA), dar aceasta era distinctă de diurna în valută prevăzută de legislația românească. Aceasta era acordată în baza HG 1086/2004, act secret, care nu fusese publicat în Monitorul Oficial. Militarul a afirmat că MApN nu adusese la cunoștință militarilor drepturile cuvenite pentru misiunile în străinătate. Ca urmare, nici el nu știuse de existența hotărârii de guvern până ce aflase de la colegi aflați și ei în proces cu ministerul.

Militarul nu menționase în plângerea sa suma concretă pe care o pretindea, motiv pentru care reprezentanții MApN au cerut anularea cererii. Ei au invocat și faptul că acțiunea fusese înaintată mult prea târziu, termenul de prescripție de trei ani fiind depășit de mult. Ca ofițer, Andrei J. avea acces la informațiile clasificate. Prin urmare, ar fi putut oricând să consulte HG 1084, care se regăsea în arhiva unității militare. De altfel, în cadrul pregătirii de comandament la care participă întregul personal al unității, se face lunar prelucrarea actelor normative care nu se publică în Monitorul Oficial, având caracter militar. Nu se mai putea dovedi acum, după atâta timp, că Andrei J. fusese convocat la această prelucrare, dar nu exista niciun motiv să se presupună contrariul.

Informațiile au fost publicate în Buletinul Informativ al Armatei

Intrarea în vigoare a hotărârii guvernului fusese anunțată în Buletinul Informativ al Armatei din august 2004, la care Andrei J. avea acces. Caracterul secret al hotărârii nu îl putea împiedica să îi afle conținutul, dacă era interesat. „Orice persoană diligentă, care urmează să plece într-o misiune internațională de o asemenea anvergură și pentru o durată atât de mare de timp, de aproximativ doi ani, studiază legislația care reglementează participarea sa la respectiva misiune, legislație din care ar fi avut posibilitatea să afle că trebuie să existe o hotărâre a Guvernului care stabilește drepturile de diurnă, cazare, hrană, facilitarea legăturii cu familia, recreere și transport”, au argumentat reprezentanții ministerului.

Nici măcar nu a deținut arme asupra sa cât timp a fost în Georgia

Chiar dacă se considera că dreptul de acțiune nu era prescris, Andrei J. oricum nu ar fi avut dreptul la diurna în valută plătită de MApN. Aceasta este acordată militarilor participanți la misiuni de apărare colectivă, în sprijinul păcii, de asistență umanitară sau tip coaliție, desfășurate într-un teatru de operații. Misiunea la care participase Andrei J. în Georgia era una individuală, tratată distinct din punct de vedere legal. Militarul nu participase la operațiuni de luptă. De altfel, nici măcar nu avusese asupra sa armamentul din dotare. Georgia nu era un teatru de operații, cum fuseseră Bosnia, Afganistan, Irak sau Kuweit. Or, pentru misiunile de pace desfășurate sub egida ONU sau OSCE, diurna era achitată de organizația internațională respectivă. Nu putea fi plătită încă o dată de MApN.

Magistrații Tribunalului nu au mai analizat cererea lui Andrei J. pe fond. Ei au admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de MApN. De altfel, problema fusese deja abordată de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia aferentă unui recurs în interesul legii din 2022 și a dezlegării unei chestiuni de drept de anul trecut. Dreptul la acțiune al lui Andrei J. se prescrisese după trei ani de la întoarcerea din Georgia.

Hotărârea Tribunalului a fost contestată de Andrei J., dosarul intrând pe rolul Curții de Apel. Această instanță urmează să stabilească primul termen de judecată a apelului.

Etichete: armata, diurna, militar, misiune

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii