Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Un model discret, iradiant...

GALERIE
florin cintic
  • florin cintic
- +

Zilele trecute l-am sărbătorit pe Alexandru Zub la Mănăstirea Văratic, loc de reflecţie şi ospitalitate pentru multe figuri emblematice ale culturii noastre contemporane. Cum Înalt Prea Sfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei, face pentru marele istoric mai mult decât Academia şi autorităţile locale la un loc, aş vrea, ca modestă reverenţă, să readuc în faţa cititorilor un text revelator pentru efigia lui Al. Zub, model cultural şi uman pentru mulţi dintre noi, un partener de dialog exemplar, ieri şi azi.

„Într-una din cărţile sale - Exerciţiul distanţei, Nemira, 1998 - Sorin Antohi se destăinuie: «după 1990, liber să-mi urmez ambiţiile atâţia ani înăbuşite, am fost adesea tentat să suspend temporar proiecte presante, pentru a participa la noul dialog public, deşi uneori aceasta însemna să revin la etape „filogenetic” consumate. Era ca şi cum aş fi vrut să trăiesc în fine toate biografiile care-mi fuseseră mai înainte refuzate: să fiu simultan istoric, antropolog, traducător, intelectual public, profesor etc. Era o frenezie a compensaţiei, ca ispita ubicuităţii după o îndelungată detenţie». Dintre toate ispitele profesionale invocate aici - mai curând ca o justificare a unei plasări interstiţiale, firească pentru un specialist al istoriei ideilor -, doar două fuseseră efectiv asumate în timpul dictaturii lui Ceauşescu: aceea traumatizantă de profesor navetist şi mai apoi, salvatoare, cea de cercetător la Institutul de Istorie din Iaşi. În mod paradoxal, deşi absolvent de filologie şi cu studii postuniversitare la celebra Ecole Pratique din Paris (actuala E.H.S.S.) sub conducerea lui Alain Besançon, Sorin Antohi a fost profesor de... istorie la Universitatea Central Europeană din Budapesta. Este aici semnul unei vocaţii (copil fiind, visa să ajungă «istoric») pe care şi-a împlinit-o sub acţiunea formativă a lui Alexandru Duţu şi a lui Al. Zub (faţă de care avea o afinitate structurală, ambii fiind elevi premianţi, «buni la toate», Al. Zub ezitând şi el, iniţial, între filologie şi istorie, cf. 1p.30). De aceea, din poziţia privilegiată acordată istoriei, poate, acest dialog survine, concluziv, ca un final al celorlalte două, cu Adrian Marino şi Mihai Şora, deşi prietenia cu istoricul ieşean este, cronologic vorbind, cea mai veche. În ciuda părerilor uneori maliţioase ale «breslei» (cantonată adesea în reverii pozitiviste ce se hrănesc din mistica «izvoarelor» şi dintr-o discutabilă mitologie a «obiectivităţii»), atât istoriografia lui Al. Zub, cât şi complexa abordare interdisciplinară, specifică istoriei ideilor, practicată de Sorin Antohi sunt teritorii legitime ale Istoriei. Subtilitatea discursului, orizontul larg de interpretare, argumentaţia coerentă şi sprijinită pe surse, precum şi publicul ţintă lărgit căruia i se adresează fac din aceste demersuri mai curând o zonă de vârf a cercetărilor istorice, dublate de o anvergură teoretică şi metodologică străine, de regulă, emprismului harnic, decât un teritoriu marginal al acestora. Bântuit de astfel de întrebări şi nemulţumit de calitatea slabă a discursului istoric al timpului (excesiv de complezent cu ideologia ceauşistă) era Sorin Antohi atunci când a intrat, pentru prima oară, pe uşa «în permanenţă deschisă» a biroului lui Al. Zub. Asemenea atâtor altora din acea perioadă, între care mă număr, desigur, şi eu, probabil că a trăit comoţia descoperirii unui om îngropat de viu între cărţi; a unei minţi riguroase, a unei puteri de muncă neomeneşti (într-un articol evocator, Mihai Dinu Gheorghiu vorbea îndreptăţit despre Al. Zub ca despre o «uzină vie») dublate însă de căldură umană şi de o stenică încredere că merită să scrii, să citeşti şi să construieşti ceva durabil în lumea umanioarelor chiar şi în astfel de «timpuri nevrednice». Era o pedagogie profundă a exemplului personal, care nu a rămas fără urmări. Descriind cercul de comunicare intelectuală care se formase la Institut, în jurul lui Al. Zub, din care făceau parte, între alţii, Dan Petrescu, Luca Piţu, Valeriu Gherghel, Liviu Antonesei, Mihai Dinu Gheorghiu, Ştefan Afloroaie sau Ştefan Lemny, Sorin Antohi spune: «pentru cei ce ştiu despre ce oameni şi despre ce autori vorbesc, e limpede că personajul care-i putea mobiliza pe cei amintiţi, se adapta unor personalităţi atât de diferite, discuta cu fiecare pe teme generale (culturale, politico-ideologice, civice) şi tehnice (în mai multe discipline şi specializări), ba chiar îi alătura ocazional unor istorici cu acte în regulă, nu era fitecine. Ca psiholog, partener de dialog şi antreprenor cultural, vreau să zic» (p.12). Spre deosebire de modelul întruchipat în epocă de Constantin Noica, autoritar şi exclusivist, pedagogia subtilă a lui Al. Zub venea în întâmpinarea oricui, vorbea pe înţelesul tuturor, găsea mijloacele de a insufla fiecăruia energia necesară pentru a porni pariul cu propriul destin. Luciditatea şi rectitudinea morală, empatia şi fabulosul orizont de cunoştinţe şi de referinţe pe care, cu delicateţe, Al. Zub le punea în mişcare în folosul tuturor celor interesaţi vor rămâne amintiri de neşters pentru cei care i-au călcat pragul, în tenebroşii ani 80. Pentru că biblioteca sa personală era încă de atunci o instituţie. Nu numai datorită numărului impresionant de cărţi sau a zecilor de mii de pagini fotocopiate (destinaţia aproape exclusivă a modestelor sale stipendii occidentale) care astăzi ocupă, împreună cu zecile de cutii cu fişe aproape o treime din spaţiul fizic al Institutului precum şi, în totalitate, apartamentul său de patru camere, cât mai ales pentru prezenţa ameţitoare a unui catalog bibliografic, cu index zecimal, care umple câteva zeci de sertare, exact ca într-o bibliotecă publică, în chiar centrul biroului său. «La vama Nicolina - spune Al. Zub - era o întreagă încăpere ocupată de lăzile mele cu fotocopii şi cărţi, care au stat luni şi luni de zile, până când s-a ajuns la Cornel Burtică, mi se pare ministru al comerţului exterior atunci, care a dat dezlegarea pentru a-mi recupera materialul. Era, evident, desfăcut, dar bănuiesc că nu şi parcurs, de vreme ce eu n-am izbutit să o fac integral nici până acum...» (p.70). Şi în cazul istoricului ieşean, la fel ca şi cu ceilalţi interlocutori, urgenţa unei construcţii instituţionale, informale, a fost o parte consistentă a proiectului său intelectual care, în lipsa unei echipe şi a mijloacelor pe măsură, era articulat, după cum îi plăcea să spună, «haiduceşte». «Aş vrea să revin asupra tentativei mele de a preface gestul haiducesc în instituţie - spune Al. Zub. A fost de fapt miza aventurii mele şi din interior, şi din afară. Cele două aspecte se completează. Eu nu am făcut altceva decât să realizez şi mai dramatic carenţa instituţională de la noi şi faptul că nu putem întârzia prea mult, fără să ne coste, în acest comportament haiducesc în materie de cultură» (p.71). Încercarea de a sparge blestemul românesc al discontinuităţii, al acumulării haotice, în salturi, a fost, neîndoielnic, pariul lui Al. Zub nu numai în acele timpuri, ci, cu siguranţă, şi azi, când orice minimă construcţie instituţională se surpă la fiecare schimbare de guvern.

Partea cea mai spectaculoasă a acestei cărţi o reprezintă, fără doar şi poate, detaliata reconstrucţie a biografiei lui Al. Zub de la primii paşi în formarea sa (pp. 20-41) până la insolita sa arestare (p. 42) şi experienţa Gulag-ului românesc trăită vreme de 6 ani (pp. 43-59). Până şi apropiaţi ai istoricului ieşean trebuie să citească aceste dezvăluiri cu valoare de document pentru a înţelege eşafodajul unui mecanism represiv şi al unei experienţe terifiante din care Al. Zub nu a relatat de-a lungul anilor decât sporadic, cu fireşti rezerve. Ştiu că, ironie a sorţii, decenii la rând acesta a putut privi în voie, prin fereastra biroului său de la Institut, de pe strada Lascăr Catargiu de azi, clădirea Tribunalului militar unde a fost suspus unui monstruos şi nedrept proces public (pp. 47-48) desfăşurat pentru a intimida orice altă acţiune intelectuală.

Acest dialog consistent atinge multe zone fierbinţi: moralitatea intelectuală, reflecţia critică în istorie, reconstrucţia memoriei şi, nu în ultimul rând, eşecul civismului românesc care a ratat coagularea unei acţiuni coerente de formare a unei «solidarităţi a celor zdruncinaţi de istorie» (după formula lui Patocka), singurătatea Basarabiei sau «vina» Europei pentru abandonarea Estului, dar ele nu pot fi tratate pe larg aici. Ele configurază însă reperele unei asumări lucide, critice şi formative a trecutului astfel încât să ne putem înţelege mai bine. Să depăşim deci, asemenea celor doi parteneri de dialog, «trecutul utilizabil» pe care avem tendinţa de a-l mitiza. «Este exact ce societatea noastră nu trebuie să mai facă. Societatea trebuie să ţină minte că te uiţi în oglinda retrovizoare tocmai pentru a merge înainte. Aceasta este funcţia oglinzii retrovizoare. Nu rămâi în contemplaţie deplină în faţa ei. Te uiţi în ea din când în când, cu coada ochiului pentru a te asigura că drumul tău e cel corect şi că nu e periclitat. Acesta este rolul pe care istoria şi istoricii îl au într-o societate modernă» (p.135).”

 

1 Citările fac trimitere la cartea de dialoguri dintre Sorin Antohi şi Al. Zub Oglinzi retrovizoare. Istorie, memorie şi morală, Iaşi: Polirom, 2002. O variantă pdf poate fi descărcată de aici

 

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri