Evident, noul regim politic instalat în România a tratat cu ostilitate cetățenii, mai ales persoanele publice aflate în relații bune cu autoritățile care au condus până atunci țara, dovedind o intransigență din care rațiunea, nuanțele impuse de împrejurări și motivații diferite au lipsit. Imediat, Antonin Ciolan a fost considerat „criminal de război” deoarece desfășurase o bogată activitate în ținuturi din România Mare (Basarabia, Cernăuți) și la 19 octombrie 1944 arestat prima dată. I s-a reproșat oficial înstrăinarea unor materiale și sume de bani aparținând Operei din Odessa, la întoarcerea în Iași (1944). Respectul, prețuirea de care muzicianul s-a bucurat în instituția din Basarabia, la Iași, au avut ca rezultat memoriile trimise Ministerului Culturii și Intrucțiunii Publice de la București de membrii ansamblurilor artistice ale Teatrului liric din Odessa, de studenții ieșeni. Antonin Ciolan și-a încheiat pledoaria adresată autorităților cu o propoziție scurtă, hotărâtă, ce îi reflecta caracterul integru: „nu cer milă, cer dreptate”. Reabilitarea din iunie 1946 prin textul din Monitorul Oficial nr. 129 nu a ridicat tăcerea așternută peste numele lui Antonin Ciolan, care și-a reluat imediat activitatea muzicală, situația sa nelămurită public a stimulat acțiunile unor muzicieni ieșeni de mult timp invidioși pe succesele sale profesionale, iritați de funcțiile deținute ca profesor, dirijor și conducător de instituții muzicale. Așa i s-a creat un climat dușmănos. După 46 de ani dăruiți muncii pasionate reflectată în evoluția învățământului, a vieții muzicale ieșene, Antonin Ciolan a plecat la București, unde i s-a oferit postul de prim dirijor al Orchestrei Filarmonicii „George Enescu”, a fost programat la pupitrul Orchestrei Radio.

Succesele adunate rapid, ca întotdeauna, au stârnit alte animozități, impunând aflarea unei soluții oficiale definitive. Singurul loc deplin potrivit a fost Clujul. Opera Maghiară, Opera Română, Conservatorul i s-au deschis experimentatului dirijor și pedagog, rămas în pragul celor aproape 70 de ani de viață la fel de activ. Antonin Ciolan a ajuns în sfârșit acolo unde merita cu prisosință: în 1955, la înființarea Filarmonicii astăzi numită „Transilvania”, a fost numit director și prim-dirijor. La senectute, departe de Iașul natal, de capitală, el a putut forma o nouă orchestră, pe care a șlefuit-o până la valoarea ansamblurilor simfonice europene, a fost arhitectul repertoriului, a organizat instituția după criterii exclusiv profesionale. Sigur, Antonin Ciolan a mai dirijat de-a lungul timpului la Iași, la București, dar societatea muzicală, autoritățile politic-administrative clujene i-au acordat tot ajutorul, tot sprijinul logistic ce s-au reflectat în sutele de concerte și festivaluri programate în burgul transilvan. Interpreților cu baghetă pe care i-a educat la Iași - Carlo Felice Cilario, Emanuel Elenescu, Dumitru D. Botez, Florica Dimitriu, Remus Tzincoca - le-au urmat în Conservatorul clujean Anatol Chisadji, Erich Bergel, Petre Sbârcea, Ervin Acél, Miron Rațiu, Emil Simon. O informație, din păcate, mult timp necunoscută, descoperă relația profesor-student dintre Antonin Ciolan și Sergiu Celibidache. Celibidache nu s-a înscris oficial ca student al Conservatorului ieșean, dar a participat la cursurile de dirijat ale maestrului - prețuirea și afecțiunea sa găsindu-și ecoul puternic în scrisoarea pe care i-a trimis-o la 14 iulie 1968 din Veneția. În acea misivă pot fi citite următoarele cuvinte suprem elogioase: Atunci ca și astăzi gândeam că mata ai fost cel mai mare dirijor român. Și printre impresiile din țară pe care le-am luat cu mine la plecare, care într-un fel mi-au influențat adolescența și desfășurarea, imaginea lui Antonin Ciolan cu intransigența, răbdarea și talentul lui a fost hotărâtoare. […] Cu tot dragul dintotdeauna, al matale elev credincios, Sergiu Celibidache.

Mai puțin de o lună i-ar fi trebuit infatigabilului Antonin Ciolan să atingă 88 de ani de viață. Stins la 4 decembrie 1970, el a fost cinstit de societatea muzicală clujeană, meritele i-au fost subliniate, mai puțin cele în domeniul muzicii psaltice și în ținuturile Moldovei istorice. Cenzura le-a înlăturat. Cum avea să se întâmple după un sfert de veac, în noiembrie 1995, cu Ion Baciu, alt muzician ce și-a jertfit succesul în lume spre a se întoarce la orchestra filarmonicii de unde a plecat tot cu amarul în suflet, Antonin Ciolan s-a întors în „Eternitatea” Iașului. Poate nu întâmplător, locul sfârșitului de drum nu este departe de locul începutului de viață și de muzician, de pe strada Călărași.

Ce rămâne exemplar, mereu de studiat în cazul lui Antonin Ciolan? Ca dirijor - rigoarea, devoțiunea față de partitura muzicală, talentul, luciditatea, echilibrul cu care a adus la numitor comun precizia, sobrietatea, masivitatea conceptuală-stilistică-sonoră germană cu afectivitatea și sensibilitatea latină. Înregistrările sale îi redau fidel viziunea, meșteșugul de orfevru. Ansamblurile simfonice din Cluj și din București pe care le-a dirijat Antonin Ciolan au dinamismul, ritmul interior, sonoritatea amplă, strălucitoare, rafinată a acelora. Simfonii de Beethoven, Brahms, Ceaikovski acaparează și azi atenția la audiție prin caracterul epic al interpretărilor, prin dramatismul, exploziile sonore, ingenuitatea și delicatețea expresiei. Înfățișările grandioase ale ansamblului, secvențele solistice sprințare sau profund lirice sunt integrate firesc substanței muzicale întregi, devenind motiv de introspecție și element spectacular. Sunt calități ce l-au ferit pe Antonin Ciolan de limitele provinciei, oferindu-i locul meritat în spațiul valoric european.

Provincialismul i-a lipsit și ca organizator de instituții muzicale. Criteriile strict profesionale de alcătuire, de stabilire a repertoriului, de lucru cu orchestrele au sfidat mediocritatea, motivația „las’ că merge și așa”, „cu cât sunt plătit”? Iar dinamismul, eficiența pregătirii, a desăvârșirii produsului muzical și-au găsit continuitatea în prezența neînvinsă de piedici pe scenele de concert și de spectacol.

Ca om, Antonin Ciolan a fost integru, duplicitatea i-a fost străină, și-a spus cuvântul apăsat, fără temeri, i-a ajutat pe tinerii care îi meritau sprijinul cu sfaturi, cu bani, angajându-i în orchestrele, în corurile pe care le-a dirijat. Unul dintre cei fericiți să-i datoreze începutul și evoluția vieții profesionale este fălticeneanul Gheorghe Mușat, absolvent al Liceului de muzică din Iași, ajuns la sfatul maestrului Ciolan trompetist în orchestra Filarmonicii clujene, unde a activat decenii la rând. Sunt admirabile gesturile singulare în lumea românească, de care s-a învrednicit Gheorghe Mușat: a adunat documente din arhiva familiei Ciolan, din colecții aflate în țară, a studiat la CNSAS, a ordonat totul în impozantul volum Antonin Ciolan - inegalabilul maestru al baghetei. A fost firească publicarea monografiei în Cluj finit corona opus¹. La fel de firească mi s-a impus necesitatea difuzării unei noi ediții, adăugite, la Iași, unde s-au înșirat deceniile succeselor și luptelor lui Antonin Ciolan. Ca redactor al ediției a II-a², am admirat detaliile muncii impresionante de acumulare și organizare a întregului fond de documente într-un volum istoric ce se potrivește personajului evocat: este scris cu echilibru, cu grijă pentru semnificația detaliului, pentru luminarea adevărului în toate articulațiile și implicațiile sale, cu prețuire și afecțiune. Sentiment ce doar transpare în cele 505 pagini ale ediției a II-a, pentru a lăsa loc deplin rigorii, caracterului științific al cercetării.

Antonin Ciolan a mai învins odată în lupta cu istoria. Lăsat ani mulți la vrerea uitării, a intemperiilor, locul său de veci și-a regăsit aspectul meritat în anul 2012, tot la inițiativa și acțiunile lui Gheorghe Mușat, care a stimulat Primăria, câțiva foști elevi ai maestrului să participe la restaurare. Pentru ca meritele dirijorului de prim rang să fie cunoscute, ar mai trebui publicate înregistrările sale - documente de preț ale culturii muzicale române.

¹ Ecou Transilvan, 2012.

² Junimea, 2017

Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog şi profesor