Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
ANL finanţează construirea unui bloc în oraşul Târgu Frumos. În acest sens, agenţia naţională a lansat ieri o procedură de licitaţie, iar contractul a fost estimat la 3,3 milioane lei (fără TVA). Firma care va câştiga selecţia de oferte va întocmi proiectul tehnic şi va executa lucrările de construire. Blocul, care va avea un singur tronson, va fi amplasat pe str. Bogdan Vodă 5A şi va avea 24 de apartamente (12 cu o cameră şi 12 cu două camere), la un regim de înălţime cu parter, 2 etaje şi o mansardă. Locuinţele sunt pentru tineri şi sunt destinate închirierii.
„La nivelul oraşului Târgu Frumos, conform datelor, sunt înregistraţi 14.436 de locuitori şi sunt înregistrate circa 300 de solicitări de locuinţe din partea tinerilor şi a familiilor de tineri“, se arată în documentaţia de atribuire. Având în vedere numărul de solicitări, Consiliul Local Tg. Frumos a pus la dispoziţia ANL un teren în suprafaţă de 1.000 mp. „Nevoia de a atrage tinerii din toate domeniile în condiţiile pieţei a condus la propunerea de realizare de locuinţe colective în regim de închiriere cu una şi două camere“, se mai precizează în documentaţie. În perioada 2001 - 2017, în Tg. Frumos ANL a mai dat în folosinţă 48 de locuinţe pentru tineri, conform sursei citate. Finanţarea pentru bloc a fost aprobată în septembrie 2018 de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, iar banii sunt asiguraţi de la bugetul de stat. Companiile interesate să participe la procedura de licitaţie trebuie să depună oferte până cel târziu pe 14 martie.
Cuvinte cheie: + bloc, ANL, Iasi, Tg Frumos, constructie
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Cum e să lucrezi într-o universitate (şi să participi la alegeri)
Ghici cine este blondina din acest tandem liberal indestructibil?
Publicitatea convenției matrimoniale și modificarea acesteia
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |