Un nou concept de spectacol, diseară, la Ateneu. ATN – Atenție, Tenacitate și Nebunie

marți, 21 mai 2024, 03:00
1 MIN
 Un nou concept de spectacol, diseară, la Ateneu. ATN – Atenție, Tenacitate și Nebunie

Ateneul Național din Iași vine cu un nou concept de spectacol: ATN Show. Marți, 21 mai, de la ora 19, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” a Ateneului ieșean, se va desfășura proiectul de improvizație ATN Show, cu alte cuvinte – Atenție, Tenacitate și Nebunie.

Potrivit organizatorilor, ATN Show este un spectacol care se bazează pe interacțiunea dintre public și actori. Astfel, patru actori vor fi puși în diferite situații, pe baza temelor preluate de la public. Aceștia vor trece prin opt runde teatrale, în care punctați de către spectatori, iar la sfârșitul serii unul dintre ei va deveni vedeta show-ului.

„ATN Show este un experiment teatral, conceput în ideea de a integra spectatorul în actul artistic. Bazat pe exerciții de improvizație, spectacolul este conceput spre deliciul și amuzamentul publicului de toate vârstele. Sperăm ca acest proiect să fie pe gustul publicului și vă asigurăm că întreaga noastră echipa va continua să creeze cât mai multe proiecte captivante”, a declarat Gheorghiță Rusu-Persic, managerul interimar al Atenului Național din Iași.

Distracția din cadrul ATN Show va fi asigurată de actorii Dumitru Florescu, Codrin Dănilă, Florin Gorgos, Mara Lucaci și Răzvan Grosu, momentele muzicale fiind susținute de Paul Pintilie.

Biletele pot fi achiziționate de la casieria Ateneului Național sau de pe site-ul oficial https://www.ateneuiasi.ro/, la prețul de 30 de lei.

Etichete: Ateneu, bilet, Iasi, pret, show

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii