Cum lovește războiul la Iași. Scăderi drastice la vânzarea apartamentelor. Creșteri la terenuri
În perioada ianuarie - martie 2022, vânzarile de apartamente au crescut luna de luna, pe (...)
citeste totjoi, 19.05.2022
Camera de Conturi Iași are un nou director. Economistul Vasile Niță a primit zilele trecute delegare pe șase luni de la președintele Curții de Conturi a României, decizia de învestire ajungând astăzi pe biroul noului șef al instituției ieșene.
În vârstă de 55 de ani, Vasile Niță este un auditor cu ştate vechi în cadrul Camerei de Conturi Iaşi, având o vechime de peste 10 ani în instituția locală de audit. Anterior, el a lucrat peste 18 ani ca economist la o instituție bancară, avansând până la funcția de manager.
Timp de aproape 7 ani, funcţia de director general al Camerei de Conturi Iași a fost deținută de Vasile Ruță, recent ieșit la pensie.
Vasile Niță a absolvit în anul 1992 Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor (FEAA) din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, iar ulterior a făcut un master la aceeași instituție de învățământ superior. În prezent urmează un program de studii universitare de doctorat în cadrul FEAA.
Niță s-a născut în orașul Târgu Frumos din județul Iași. Este căsătorit, are doi copii, soţia lucrând ca sociolog la o instituție publică subordonată Consiliului Județean Iași. Potrivit declarației sale de avere, noul şef de la Camera de Conturi Iași conduce un autoturism Skoda, nu are depozite în bănci, iar împreună cu soţia deţine în Iași un apartament cu două camere.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Ucraina: O fostă parlamentară norvegiană luptă împotriva ruşilor
Franţa a desfăşurat în România un sistem de apărare sol-aer de ultimă generaţie
Un juriu internaţional a decis care sunt cele şase plaje de top de pe litoralul românesc
Un client sunat la poliţie când a văzut cât costă o ceşcuţă de cafea
Primul soldat rus condamnat în Ucraina: “Ştiu că nu mă puteţi ierta, dar vă cer iertare”
Lege nouă: Românii care fac sex cu animale vor sta până la 7 ani după gratii
Antibiotice Iași lansează 3 produse probiotice la Conferinţa Naţională de Fitoterapie Practică
Lovitură de imagine pentru arbitrajul românesc: Kovacs va arbitra la Cupa Mondială din Qatar
Statele baltice vor mai multe trupe NATO la granița cu Rusia, câteva țări vestice se opun
Şeful de la Infecţioase Iaşi: Momentan nu există niciun caz de variolă a maimuţei
Parlamentul European se pregătește să-l plaseze pe Schroeder pe lista persoanelor sancționate de UE
Bețele puse de Erdoğan în roatele aderării Finlandei și Suediei la NATO nu-l ajută pe Putin
Schimbare bruscă de discurs a colonelului rus care a criticat armata
Israelul pregătit să atace Iranul care îmbogăţeşte uranium. Se deschide un nou front?
Rachetele Brimstone au intrat în acţiune! Primele tancuri ruseşti distruse
Ce spune Ioan Mircea Paşcu, fost ministru al Apărării, despre transnistreni
Un pui de urs a fost salvat de jandarmi. El a fost dus la un centru de reabilitare (VIDEO)
VIDEO: Parcare periculoasă în Iași: șofer bătut cu pumnii în cap, polițist local dus la spital
Temperatura de luna mai: minus 2,9 grade Celsius la Miercurea-Ciuc
Cântăreaţa Taylor Swift a primit o diplomă onorifică din partea Universităţii New York
Pastila anti-COVID-19 Pfizer, prescrisă tot mai des în Statele Unite
Nicolae Ciucă, întâlnire cu premierul Portugaliei la Palatul Victoria
Atacantul Pierre-Emerick Aubameyang şi-a anunţat retragerea din echipa naţională
O nouă premieră la Opera din Iaşi: „Les pêcheurs de perles” de Georges Bizet
Camion burdușit cu lemne, oprit doar cu ajutorul activiştilor de mediu
Ştefan Vuza, patronul Iasitex, taie în carne vie la Chimcomplex Borzeşti
„Animal Fest” organizat la Universitatea de Științele Vieții din Iași (P)
Tânăr de 25 de ani, spulberat de o maşină în timp ce cobora dintr-un alt autovehicul
Fracturi de șold diagnosticate cu ajutorul inteligenței artificiale
Fabrică de alcool din Rusia, bombardată intens de soldaţii ucraineni
Familia Circo Bellucci ne aduce la viață amintiri din copilărie, la IAȘI! (P)
Tom Cruise, poziţie interesantă faţă de disputa săli de cinema vs platforme de streaming
Foişorul din grădină: practic şi relaxant. Modele, dotari si amenajare
Declinul generalizat al burselor de acţiuni trage în jos preţurile petrolului
Cazuri de variolă a maimuţei descoperite în Europa şi America de Nord
Finala Cupei României: FC Voluntari şi Sepsi OSK îşi dispută astăzi trofeul
Preşedintele chinez Xi Jinping dă asigurări că ţara sa va rămâne "deschisă către lume"
Dr. Ionuț Nistor: Obezitatea poate determina apariția bolilor de rinichi
Miliardarul japonez Yusaku Maezawa a luat 85 de milioane de dolari pentru un tablou de Basquiat
Inflaţia din Marea Britanie a atins luna trecută 9%. Este un maxim al ultimilor 40 de ani
Cum lovește războiul la Iași. Scăderi drastice la vânzarea apartamentelor. Creșteri la terenuri
Care e secretul viceprimarului acuzat de trădare? Alţii ca el au plecat acasă în câteva luni
Complexul sportiv din Sărărie al Universității „Cuza”, schimbat radical faţă de anul trecut
Blocul interlopului Oarză, ridicat în total răspăr cu legea. A sărit la bătaie la oamenii legii
Chirica şi Harabagiu, din lac în puț la DNA. Noile încadrări juridice
Cine va fi antrenor la Poli Iași? Un fost secund al naționalei României?
Începe procesul colonelului care spune că a deranjat relaţiile intime din interiorul DNA Iaşi
Lucian DÎRDALANATO în faţa unei noi extinderi |
Codrin Liviu CUȚITARUMetamorfozele lui Eugenides |
Alin ANDRIEȘPolitica monetară şi inflaţia |
Mircea MORARIUDacă nu au profesorii pâine, să mănânce cozonac! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.