Un nou protest ieri pe trecerea de pietoni, la Valea Lupului. Au adus şi un sicriu
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 05.03.2021

„Salvaţi pietonii! Vrem soluţii ACUM!“

Un nou protest ieri pe trecerea de pietoni, la Valea Lupului. Au adus şi un sicriu

GALERIE
protest Valea Lupului06protest Valea Lupului03protest Valea Lupului02
  • protest Valea Lupului06
  • protest Valea Lupului03
  • protest Valea Lupului02
- +

Zeci de localnici din Valea Lupului au ieşit din nou în stradă, aseară, protestând împotriva indiferenţei autorităţilor în privinţa numeroaselor accidente care au loc pe Drumul European 587, în zona localităţii lor.

Aproximativ 50 de protestatari au ieşit în stradă, în jurul orei 16, şi au adus cu ei pancarte, dar şi un sicriu. Aceştia au mărşăluit apoi pe trecerea de pietoni, traversând continuu, iar în curând pe ambele sensuri s-a făcut coadă de maşini: pe un sens, până la Antibiotice, iar pe celălalt, până la Popas Păcurari.

Localnicii au spus că vor să le fie construite pasarele, deoarece zilnic le e frică pentru viaţa lor, dar şi a copiilor lor care traversează spre staţie, când merg la şcoală. Însă, se plâng ei, de la ultima întrevedere cu autorităţile, nu s-a mai purtat niciun fel de discuţii.

„Primarul Dumitru Mihăiliuc nici nu vorbeşte cu noi. Noi continuăm protestele, chiar dacă plouă“, ne-a spus unul dintre protestatari.

Aseară, protestul a fost supravegheat de către două echipaje de poliţie de la Biroul Rutier Iaşi. Zilele trecute, reprezentanţii Primăriei Iaşi au lansat în spaţiul public o nouă idee pentru reducerea accidentelor din zona Valea Lupului: desfiinţarea parapetului care desparte sensurile de circulaţie şi montarea de semafoare la trecerile de pietoni.

Ideea este agreată şi de către conducerea Serviciului Rutier Iaşi, care consideră că montarea semafoarelor nu va îngreuna intrarea şi ieşirea din municipiul Iaşi spre vest.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

„Ajutorul” rusesc

Radu POPESCU

„Ajutorul” rusesc

Mai întâi se discreditează orice ajutor venit din partea României şi a Uniunii Europene, chiar dacă este vorba despre un vaccin omologat în Uniunea Europeană şi care este administrat gratuit populaţiei, pentru ca, ulterior, problema apărută să fie „rezolvată” prin importul a 1.000.000 de doze Sputnik din Rusia, vaccin care apoi va fi administrat, doar contra cost şi printr-o reţea comercială privilegiată, tuturor celor care vor să nu se îmbolnăvească de COVID.

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

De la un martie la altul

Alexandru CĂLINESCU

De la un martie la altul

După un an la capătul căruia am văzut că, graţie inteligenţei umane, răul îşi are totuşi leac, e cazul să dăm prioritate lucidităţii, să ne dezbărăm de spaimele iraţionale şi să reîncepem, treptat, să trăim. Normal.

Nevoia de o nouă clădire simbol pentru Iaşi

George PLEȘU

Nevoia de o nouă clădire simbol pentru Iaşi

E timpul ca generaţia noastră să ofere o actualizare a identităţii oraşului prin construirea unei noi clădiri care să devină un reper (landmark) pentru comunitate, un punct de atracţie pentru vizitatori şi o ancoră pe harta regiunii, un atu în competiţia cu alte oraşe de talie similară din această zonă a Europei.

Odiseea, „la feminin”?

Nicolae CREŢU

Odiseea, „la feminin”?

Un titlu de carte, în librărie: Odiseea povestită de Penelopa, Circe, Calypso şi celelalte (Ed. Trei, 2020), de Marilu Oliva, trad. Beatrice Baciu. La ce să te aştepţi oare? Feminism, revendicativ, cu „retuşuri”, fie mai blânde, fie brutale, aduse epopeei homerice? Sau, şi mai rău, vreo tentativă de „rescriere” cu efect de intruziune „naratorială”, voit sau nu, „justiţiar” desfigurator? 

pulspulspuls

De ce-o fi dat bani Peni Hill patronului de la feisbuc? Şi cam cât?

De ce-o fi dat bani Peni Hill patronului de la feisbuc? Şi cam cât?

Ehehe, cred că nu se poate să nu ştiţi vorba aia a românului, stimaţi telespectatori: găgăuţă, dacă nu-i fudul, parcă nu e găgăuţă destul. Taare dreptate mai are şi românul ăsta necunoscut câteodată, zău aşa... 

Caricatura zilei

Dosar clasat

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.