Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Un nume, un om, o legendă: Vasile Simionaş la 70 de ani (I)

GALERIE
simionas_3
  • simionas_3
- +

Politehnica Iaşi, cea înfiinţată în 1945 şi actuala, apărută în 2010, a avut multe personalităţi marcante de-a lungul celor 75 de ani de viaţă. Dacă fanii ar alege o legendă al cărui chip să fie trecut pe sigla clubului, aceasta este Vasile Simionaş. Luni, “Simi”, cum îl ştie toată lumea, împlineşte 70 de ani. Pentru a marca acest eveniment notabil, „Ziarul de Iaşi” a făcut un material scris la persoana I. Amintiri, trăiri, poveşti neştiute, episoade memorabile, în cele ce urmează. Şi vor urma. Astăzi perioada de fotbalist a lui „Simi” până la primele jocuri în tricoul Politehnicii din orașul său natal, Iaşi.

Maidanele copilăriei

“M-am născut în Iaşi, pe 16 noiembrie 1950, într-o casă de lângă Biserica Lipovenească, aproape de actuala Sală Polivalentă. Militar fiind, tata era trimis dintr-un oraş în altul, astfel că atunci când aveam 2 ani ne-am mutat la Bîrlad, unde s-a născut fratele meu, iar în 1956 la Roman, unde am copilărit. Dacă mama nu divorţa de tata, probabil ne mai mutam şi în alte oraşe… Mult mai târziu, când jucam la Poli, de fiecare dată când echipa trecea prin Roman, pentru vreo deplasare, Dumitru Romilă se ridica în autocar şi, deşi ştia că sunt ieşean get-beget, anunţa: «Băieţi, aici e oraşul lui Simi!».

Pe la şase-şapte ani am fost cucerit de fotbal. Mama mi-a luat primii tenişi, chinezeşti, cu termen de garanţie doi ani, şi celebra minge de cauciuc, albastră cu o dungă roşie. Am urmat toţi paşii care se făceau atunci. Cel mai mic bătea întâi doar mingea la perete, apoi era primit la joc. Întâi în poartă, apoi fundaş, iar după ce creştea avea voie să dribleze, să atace, să înscrie. Aveam o mulţime de terenuri! Strada era cea mai accesibilă, mai ales că o maşină trecea pe la 5-10 minute! Erau maidane, terenuri de pământ, zgură, iarbă. Mă simţeam perfect pe iarba de pe malurile Moldovei…”.

Juniorul olimpic la matematică

“Pasul spre fotbalul organizat l-am făcut la 14 ani, când m-am dus la juniorii Laminorului Roman. Eram cel mai mic din echipă. Nu era Centru de Copii şi Juniori, era o singură echipă, formată din copii între 14 şi 19 ani! În acelaşi timp, dirigintele meu, care era şi profesor de matematică, m-a cooptat în lotul pentru Olimpiadă. Duminica mă duceam direct de la meciuri să rezolv la dumnealui probleme din Gazeta Matematică. Deşi am luat locul II la faza pe regiune a Olimpiadei, iar mama mă îndrepta numai spre şcoală, fotbalul a învins. Asta şi pentru că am fost fermecat la televizor de Gento, Rivera, Bobby Charlton sau Corso, stângaciul lui Inter care a prevestit hegemonia stângacilor Maradona şi Messi.

În 1966 am trecut la Victoria Roman, care juca în B, unde am întâlnit doi viitori colegi, Dembrovschi şi Ianul. Mă antrenam cu seniorii, jucam la juniori, unde eram urmărit în special de cei de la Dinamo Bacău. După ce am dat un gol de la jumătatea terenului, la Fălticeni, domnul Radu, de la Bacău, a venit la mama acasă şi a convins-o să mă lase să plec la Dinamo”.

Debutul într-o echipă europeană

“Când am ajuns la Bacău, aveam emoţii cumplite! Stăteam în vestiarul condus de Nae Nicuşor, alături de jucători mari, despre care auzisem doar la radio, la «Fotbal minut cu minut», într-o echipă de Cupa UEFA. Ucenicia mi-am făcut-o la formaţia de tineret, care era condusă de Costică Rădulescu. Nea Costică a avut un rol esenţial în formarea mea. La el nu erau antrenamente mai scurte de două ore! Erau mai grele decât la echipa mare! De la el am învăţat să dau din foarfecă, după ce a adus saltele de la echipa de lupte şi am repetat săptămâni întregi execuţiile. El m-a convins să fac şi faza defensivă, după ce jumătate de an m-a certat mereu că nu vin şi în apărare. Chiar am vrut să mă întorc acasă la un moment dat, pentru că mă certa că sunt leneş! După o perioadă însă, când am ajuns la nivelul pe care şi-l dorea, m-a luat de o parte şi mi-a zis: «De azi, când vei juca, meriţi primă întreagă. Eşti un jucător complet!». În aprilie 1968 am bifat şi primele minute în Divizia A. Era un meci Progresul – Bacău, în care am fost băgat vreo 20 de minute pe final. Eram atât de înnebunit să ating mingea, că i-am dat o talpă în cap căpitanului gazdelor, care a trebuit să fie înlocuit. La final, credeam că toţi mă vor certa. În schimb, am auzit doar: «Bravo, puştiule! Aşa se joacă!». Atunci, am simţit că sunt unul de-al lor”.

Primii bani din fotbal

“Într-o echipă cum avea atunci Bacăul, într-o perioadă în care la modă era 4-2-4, eu, un mijlocaş tânăr, nu puteam juca decât cu mare noroc. S-a accidentat Macea Nedelcu, Panait s-a îmbolnăvit de plămâni, aşa că am prins un loc lângă Vătafu, care m-a preferat în locul lui Duţan, pentru că alergam mai mult. Aşa am jucat pentru prima dată titular în Liga I, în meciul cu Farul, de la Bacău, pe care l-am câştigat cu 4-1. Şi acum simt emoţiile de atunci, parcă se înclina terenul cu mine!, încurajările colegilor, sfaturile lor, «Nu te complici, dai pas aproape», omul pe care l-am marcat, Cici Manolache, care n-a atins mingea, ocazia pe care am avut-o singur cu portarul, mândria de a-i da mamei prima primă din viaţa mea, 1.000 lei, şi cuvintele ei, care câştiga 500 de lei pe lună: «Eu te-am crescut să fii om cinstit! De unde ai atâţia bani?». Cu greu am convins-o că sunt banii cinstiţi, câştigaţi din fotbal”!

Primul gol în Liga I

“Tot la Bacău am reuşit şi primul gol în Liga I. Era un meci cu Steaua, pe care l-am câştigat cu 3-1, în primăvara lui 1969. Am deschis scorul, Dembrovschi şi Gogu Munteanu, tatăl lui Vlăduţ, împreună cu care stăteam într-un apartament de trei camere în Bacău, alături de Mircea Pană, le-au dat pe celelalte în faţa unei trupe puternice, cu Jenei, Gigi Tătaru, Gică Constantin. Şi cu 25.000 de spectatori în tribune! A fost o victorie mare pentru tot oraşul. Când m-am dus apoi la şcoală, eram în clasa a XII-a, a venit directorul şi mi-a spus de faţă cu toţi: «Simionaş, eşti vedeta Liceului 3 Bacău!». Am sărbătorit cu colegii de clasă, la o plăcintărie. Când am luat şi o bere, colegii au început să glumească: «Ce exemplu dă vedeta liceului? Bea bere?». Am o mulţime de amintiri frumoase de la Bacău, multe cu Aristică Ghiţă, singurul portar din România care nu a primit gol la Petroşani, chiar şi după ce durii Stocker şi Tonca dădeau drumul la fum. Am rămas cu alunecările de manual ale lui Lică Nunweiller, cu tehnica şi inteligenţa lui Nedelcu şi Vătafu, cu plutirea din alergare a lui Dembrovschi şi întoarcerile lui de balerin… Am venit la Bacău un adolescent de 17 ani, care se juca de-a fotbalul, şi am plecat un fotbalist întreg, ajuns în naţionala de juniori, care a prins o echipă ce avea să atingă imediat sferturile Cupei UEFA.

Reîntoarcerea acasă

“La Iaşi m-am întors datorită mamei, care a insistat să dau la Politehnică. Asta şi pentru că în Roman era un student la Construcţii în Iaşi. Când venea pe acasă, toată lumea se uita la el cu mare admiraţie. În Iaşi am ajuns într-o după amiază caniculară, la sfârşitul lui iunie 1969. Văzusem un singur meci de seniori la Poli, când Matei a făcut schema lansată de Gento, preluată de Causio şi acum de Neymar, cu mingea aruncată peste fundaş. Am încercat-o şi eu apoi, însă cred că am reuşit-o o singură dată din 25 de încercări! După ce am fost dus la sediul clubului, pe Cuza Vodă, am mers la cofetăria „Amandina”, iar apoi am dat examen la Industrie Uşoară, unde erau trei pe loc. La fizică nu m-am descurcat grozav, am încurcat forţa centrifugă cu forţa centripetă, însă la matematică am făcut foarte bine şi am intrat pe la mijlocul listei. Mama era în al nouălea cer! Eu eram încrezător că mă voi impune repede şi la fotbal. Veneam de la o echipă de cupe europene la una care terminase pe locul XI, la Bacău erau jucători maturi, importanţi, la Iaşi – cel mai în vârstă avea 26 de ani. Antrenor era Justin Şerban, un inginer constructor care emana severitate, dar foarte corect. Surprinzător pentru mine, nu mi-a fost uşor să mă impun. La Poli erau mulţi jucători tehnici. Diferenţa de rezultate era dată de pragmatism. Băcăuanii jucau pentru rezultat, ieşenii pentru spectacol. Erau mulţi necăsătoriţi, boemi, nu prea se făcea faza defensivă. De aceea, în primul an la Poli ne-am salvat de la retrogradare pe final de campionat, după ce am bătut campioana, UTA, în ultima etapă. De altfel, din păcate, în cei 15 ani în care am jucat la Iaşi, acesta a fost mereu obiectivul, niciun conducător nu ne cerea mai mult. Au fost doar două discursuri: ba evitarea retrogradării, ba menţinerea în prima ligă”!

A consemnat OVIDIU MINEA

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri