
Un octogenar ar putea ajunge după gratii după ce şi-a atacat propriul fiu cu o bărdiţă. Motivul atacului este aproape absurd: îşi bănuia fiul că întreţine relaţii sexuale cu mama sa. Îşi acuzase de aceeaşi faptă şi pe un alt fiu, cu câţiva ani mai înainte. Agresiunea a fost deosebit de violentă, bătrânul lovindu-şi cu sete fiul de trei ori. Tânărul a avut totuşi zile.
Pe 14 ianuarie, P.L. plecase la pădure pentru a tăia araci. A băut ceva la un bar, s-a întors acasă, a lăsat bărdiţa folosită lângă uşă şi s-a culcat. S-a trezit după două ore, dar nu pentru că îşi făcuse somnul, ci pentru că tatăl său îl lovea cu bărdiţa în frunte. A reuşit să-l lovească de trei ori înainte ca P.L. să reuşească să-l împingă şi să fugă. Motivul agresiunii a fost prezentat de tânăr poliţiştilor ca fiind gelozia. Vasile Leonte îşi bănuia fiul că întreţine relaţii incestuoase cu mama sa, scandalurile izbucnind mai ales după ce bătrânul bea.
De multe ori, P.L. îşi lăsase tatăl să-i răscolească locuinţa, pentru a-l convinge că mama sa nu se află acolo. Deşi împărţea aceeaşi pâine cu bătrâna de şase decenii, Leonte îşi manifesta deseori gelozia, ameninţându-şi soţia cu toporul sau furca şi chiar atacând-o o dată cu un cuţit. Femeia fusese chiar nevoită să se refugieze în decembrie la fiica sa şi să ceară în instanţă emiterea unui ordin de protecţie împotriva soţului său. De atunci, periodic, Leonte venea la gardul fiului său pentru a-i reproşa relaţia imaginată cu bătrâna. Nu o dată îl ameninţase că îl va ucide şi îi va da foc la casă.
În instanţă, bătrânul a prezentat o cu totul altă variantă a evenimentelor. El a afirmat că incidentul avusese loc de fapt la el acasă. Fiul venise pe la el şi între cei doi izbucnise o ceartă. Văzuseră amândoi în apropiere o secure, folosită de bătrân pentru a toca furajele pentru vite şi au început să tragă de ea. Tânărul s-ar fi „zgâriat” la frunte, după care luase bărdiţa şi plecase acasă. Bătrânul a explicat rănile fiului şi prin faptul că l-ar fi lovit cu un băţ. Varianta a fost respinsă de judecători, nefiind susţinută de nicio probă.
„Faptul că acele leziuni sunt tăiate, despicate, că s-a produs fractura tăbliei externe a osului frontal, exclud o «zgârietură» realizată în timp ce se trage de o secure, de două persoane, dar şi folosirea unui bâţ cu care persoana vătămată ar fi fost lovită în zona capului, pe la spate. Acest leziuni presupun o lovire activă, puternică, în condiţiile în care s-a produs fractura osului frontal”, au constatat magistraţii Tribunalului. Aceştia l-au găsit vinovat pe Leonte de tentativă la omor împotriva unui membru al familiei. Fapta este pedepsită cu minim 6 ani şi 3 luni de închisoare, dar magistraţii au luat în calcul vârsta avansată a agresorului. Vasile Leonte a fost condamnat la 5 ani de închisoare. Pronunţată joi, sentinţa poate fi atacată cu apel.
Publicitate și alte recomandări video