Primăria, condamnată să plătească 9000 de lei pentru o groapă de pe strada Vicol
Iesenii platesc de doua ori indolenta Primariei. Soferii care-si rup masinile în gropile de pe (...)
citeste totjoi, 25.02.2021
Pedro Fuentes-Cid, purtător de cuvânt al Presidio Politico Cubano, considerat a fi unul dintre oamenii cheie în negocierea cu privire la viitorul Cubei, va conferenţia vineri la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. La invitaţia Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social Politice, acesta va vorbi la Iaşi despre „Spre o primăvară politică central şi sud-americană? Dezvoltările politice din Cuba şi Venezuela şi atitudinea comunităţii internaţionale din Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană”.
Evenimentul va avea loc vineri, 12 aprilie 2019, ora 12.00, în Sala Senatului, etaj II, Rectorat, Corpul A al universităţii. „Conferinţa va prezenta nu doar experienţa personală a disidentului cubanez, ci va prezenta (după o importantă dezbatere la Bruxelles zilele trecute) şi evalua situaţia actuală din Cuba şi Venezuela, încercând să ofere o prognoză şi o predicţie pentru tensionata situaţie din cele două state central şi sud-americane”, au precizat reprezentanţii UAIC. Aceştia au mai specificat că Fuentes a participat la revoluţia împotriva generalului Batista şi că a încercat să îl răstoarne, fără succes, pe Fidel Castro, petrecând 16 ani în închisoare şi apoi refugiindu-se în America.
„Pedro Fuentes-Cid este un foarte cunoscut avocat în Florida, activist civic şi, în acest moment, unul dintre oamenii-cheie în negocierea viitorului Cubei. După încercarea eşuată de răsturnare a Guvernului de la Havana în anii ’50, Pedro Fuentes a fost condamnat la 30 de ani de închisoare politică, ispăşind fără drept de apel 16. Cooptat ulterior în structurile de putere ale liderului Castro, conferenţiarul şi-a continuat studiile în Drept, Studii americane şi Ştiinţe politice în cadrul universităţilor din Paris, Miami şi Havana. În prezent, Pedro Fuentes susţine cauza cubaneză prin intermediul mass-media, fiind un obişnuit al emisiunilor de radio şi televiziune”, au specificat reprezentanţii UAIC.
Cuvinte cheie: + Pedro Fuentes-Cid, purtător de cuvânt, Presidio Politico Cubano, Iasi, Cuza
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Ieșeni, transmiteți consumul de apă pe 28 februarie pentru a plăti prețul vechi!
Comitetul de coordonare a vaccinării anunţă că la Iaşi vor sosi 22.000 doze AstraZeneca
Jocuri istețe pentru copii fericiți, la Happy Color în Iulius Mall Iași
„Sărbătoarea Primăverii” s-a instalat în Palas, cu mii de mărțișoare
Guvernul promite 1% pentru cercetare în 2024. Realitatea: de șase ori mai puțin
Profitul Romgaz a urcat anul trecut cu 15% până la nivelul de 1,25 miliarde lei
Raed Arafat, atac dur la fondatoarele „Dăruiește Viața“: „Am tolerat până acum veninul lor“
În România, vaccinul anti-COVID oferă protecție de 99,45%, mai mare decât în Israel
Bilanţul covid-19 în Germania creşte cu aproape 12.000 de contaminări la peste 2,4 milioane
Gigantul care cumpără o companie la fiecare trei - patru săptămâni
Jeep ar putea renunța la denumirea Cherokee după mai bine de 45 de ani
Documentarul „Construit pentru Marte: Roverul Perseverance”, premieră la National Geographic
IATA vrea să lanseze la sfârșitul lui martie un permis de călătorie cu avionul
AstraZeneca neagă orice întârziere în livrarea vaccinului său împotriva covid-19 în UE
Șeful Poștei: Zona de curierat este punctul în care trebuie să ne dezvoltăm foarte mult
În ce hal arată SUV-ul de lux cu care Tiger Woods a avut accident
Un autoturism “Şcoală” s-a ciocnit pe podul din Cicoare de un Logan MCV
Drogurile care tratează probleme de sănătate: canabis, LSD, ketamină
Pas important pentru acordarea spijinului financiar destinat sectorului HoReCa
Cum îți dai seama cât de valoroasă este o pictură. Caracteristici de care se ține cont
Muzica grupului Daft Punk, creştere uriaşă a accesărilor online după anunţul despărţirii
Cola are dezavantaje, dar și beneficii: poate fi folosită pe post de medicament
Titlul următorului film „Spider-Man” a fost anunţat. Va fi lansat pe 17 decembrie 2021
Tatăl portarilor Alisson şi Muriel Becker a fost găsit înecat într-un lac
Suedia înăspreşte restricţiile legate de coronavirus, pentru a evita un al treilea val de pandemie
Ionuţ Nasleu, fostul director de la Pieţe Timişoara, a fost reţinut. A şantajat doi jurnalişti
Lipsa de semiconductori la nivel mondial a ajuns să-l îngrijoreze până şi pe Joe Biden
VIDEO: Cinci maşini au fost implicate într-un grav accident pe “şoseaua morţii”
Fauci: Simptomele de Covid-19 pot fi resimţite timp de până la nouă luni de la infectare
VIDEO-FOTO: Trafic îngreunat în Păcurari! Accident între un Volkswagen Passat și un Renault Megane
Primăria, condamnată să plătească 9000 de lei pentru o groapă de pe strada Vicol
30% mai multe decese în toamnă, la Iași: o treime de COVID, restul de alte boli
Sub acoperire: "Iuda" a ajutat la condamnarea a doi soți traficanți de droguri
Spitalul mobil: "Fiţi, fraţilor, animale politice şi faceţi investiţia asta să funcţioneze!"
"Dezmățul" de la Școala de Arte, luat la bani mărunți. Este trimis corpul de control
O apariție bruscă în planul de investiții: spital nou la Iași - Boli Respiratorii
Oficiul de Cadastru şi o firmă de lichidare s-au judecat doi ani pentru o taxă de 100 de lei
Consilierii PSD aruncă săgeţi spre executivul Primăriei. ”Noi analizăm în orb”
Un individ prins cu ţigări, votcă şi coniac a încasat doi ani de închisoare cu executare
Iaca unde va ajunge senatoarea panaramă de Iaşi până la urmă!
A apărut un organism consultativ în Sănătate care ar purta grija pacientului
Medicamentul Euthyrox, importat prin ordin de ministru. Care vor fi prețurile
Două dosare penale din cauza unui moped împrumutat de la un prieten
Cosmin PAȘCAIaşul îşi merită echipa de fotbal |
Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)
Codrin Liviu CUȚITARUImpersonare |
George ŢURCĂNAŞUReţeaua urbană a Moldovei între 1774 şi 1859 (III) |
Bogdan ILIESCUInsuportabila greutate a fiinţării |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.