anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

duminica, 29.05.2022

Un parc de 8 hectare zace neamenajat din cauza proceselor ”pătimașe” pe care le-a stârnit între autorități

GALERIE
parc, harlau
  • parc, harlau
- +

O concesiune menită să pună în valoare un adevărat colţ de rai s-a transformat într-un prilej de migrene pentru o comună ieşeană. În loc ca un parc de aproape 8 ha să devină un loc de agrement de interes judeţean, el a devenit miezul unui proces care se desfăşoară deja de patru ani. Judecătorii din Hârlău au dat parţial dreptate primăriei, dar decizia finală va fi luată la nivelul Tribunalului.

În iulie 2007, între Primăria comunei Deleni şi SC Comur SRL, societate deţinută de fostul candidat al PSD la primăria comunei, Sorin Coteanu, a fost încheiat un contract de concesiune valabil pe o perioadă de 25 de ani. În schimbul unei redevenţe anuale de 2.800 de euro, societatea avea dreptul să exploateze parcul de agrement Poiana, obligându-se totodată la realizarea unor investiţii în amenajarea zonei, până la sfârşitul anului 2010. Plata redevenţei urma să înceapă în 2011, după finalizarea investiţiilor. Cum acestea nu au fost realizate, Primăria Deleni a dispus ca redevenţa să fie calculată din iulie 2007, decizie necontestată de Comur SRL. Ulterior, în decembrie 2012, primăria a decis rezilierea contractului, invocând faptul că societatea nu plătise nicio sumă de bani în contul redevenţei, cu excepţia garanţiei de participare la licitaţia de concesiune, în valoare de 5.000 de lei. După ce o primă tentativă de executare silită a eşuat în 2013, primăria s-a adresat instanţei de judecată, trei ani mai târziu.

De cealaltă parte, reprezentanţii Comur SRL au invocat faptul că firma ar fi fost împiedicată să-şi desfăşoare normal activitatea, din cauza problemelor juridice ale terenului. Din cele 7,76 ha ale parcului, 6 ha erau revendicate de Romsilva. Prin urmare, ar datora redevenţa doar pentru suprafaţa de 1,76 ha în privinţa căreia căreia nu existau litigii.

Magistraţii Judecătoriei Hârlău au respins acest argument, menţionând că firma nu a prezentat dovada niciunui prejudiciu concret adus de faptul că parcul nu era intabulat, acţiunea juridică a Romsilva, respinsă în final, neafectând în vreun fel drepturile concesionarului. Pe de altă parte, judecătorii au constatat că în perioada 2013-2016, Primăria Deleni nu a făcut niciun demers pentru a-şi recupera sumele datorate de Comur SRL, intervenind astfel prescripţia parţială a acţiunii. În final, magistraţii au recunoscut o datorie a Comur SRL faţă de Primăria Deleni de doar 58.900 lei, faţă de aproape 225.000 cât se solicitase. Ambele părţi au declarat apel împotriva sentinţei, ieri desfăşurându-se un nou termen al procesului, în faţa Tribunalului.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

C-aşa-i în tenis!

Nicolae GRECU

C-aşa-i în tenis!

Englezii îl exclud pe Medvedev de la Wimbledon, ATP îl face lider mondial.

opinii

Identitate personală, identitate etnică, identitate naţională (V)*

Eugen MUNTEANU

Identitate personală, identitate etnică, identitate naţională (V)*

Românitatea mea este dată, în mod esenţial, de faptul de a locui în limba română şi de a accepta să fiu numit român. Restul ingredientelor ţin de opţiunile mele personale.

Cinematografie, mit şi ideologie

pr. Constantin STURZU

Cinematografie, mit şi ideologie

Pe 23 mai a debutat seria de evenimente “Ne vedem la Mitropolie”. Sala “Iustin Moisescu” a Centrului Eparhial din Iaşi se doreşte a deveni tot mai mult un spaţiu al prelungirii “prelegerilor” în “dialoguri”, în vederea întăririi “comuniunii”. 

„Comunismul primitiv”, o minciună vinovată şi frivolă

Aurelian-Petruș PLOPEANU

„Comunismul primitiv”, o minciună vinovată şi frivolă

În viziunea lui Marx, naraţiunea despre comunismul primitiv sună în felul următor: cândva, în timpuri imemoriale, proprietatea privată era necunoscută omului. Hrana era distribuită după necesităţi, iar toţi cei aflaţi în nevoie erau îngrijiţi. 

pulspulspuls

Iată cum votează corect online un conţilier local cu proiect imobiliar de avizat la Premărie!

Iată cum votează corect online un conţilier local cu proiect imobiliar de avizat la Premărie!

Nu ştim alţii cum sunt, dar noi, când ne gândim la prichiciul vetrei cel humuit şi când vedem cum se joacă unii aleşi locali cu motoceii imobiliari prinşi de horn de Mihăiţă, parcă nu prea ne saltă inima de bucurie.  

Caricatura zilei

Bronz specific

Editia PDF

Bancul zilei

La farmacie: - Un prezervativ, va rog. - Doar unul? - Da. Incerc sa ma las.

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.