Un pieton a scăpat ca prin urechile acului de la o posibilă tragedie, după ce o mașină care circula cu viteză a pierdut controlul în curbă și a intrat pe trotuar, în zona intersecției Anastasie Panu cu strada Elena Doamnei. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 18.
Bărbatul s-a salvat în ultima clipă. A avut și noroc, deoarece la intrarea pe trotuar, autoturismul s-a ridicat pe două roți și a trecut razant pe lângă pietonul ce se afla pe trotuar.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Martorii au alertat autoritățile, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul și cauzele care au dus la pierderea controlului asupra mașinii.
Publicitate și alte recomandări video