Un posibil model pentru Curtea Constituțională care ne-ar feri de controversele Călin Georgescu vs. Elena Lasconi

Decizia Curții Constituționale a României (CCR) de anulare a alegerilor prezidențiale și reluarea acestora la o dată ulterioară, ce va fi stabilită de noul Guvern, a stârnit controverse dintre cele mai vii. Unii au aplaudat și au răsuflat ușurați. Un tur doi între controversatul Călin Georgescu și Elena Lasconi, cu primul dat ca având șanse reale să ajungă primul om în stat, le-a dat multora fiori reci pe șira spinării. Pe bună dreptate! Georgescu este un personaj înfiorător din toate punctele de vedere, dar mai înainte de toate, discursurile sale incoerente și raportarea la o lume paralelă cu realitatea îl fac un bun candidat numai bun pentru un pat din cadrul spitalelor de psihiatrie.

De partea cealaltă, au fost cei care au înfierat decizia CCR. Dacă PSD, PNL sau UDMR au spus despre decizia Curții că a salvat România, Elena Lasconi s-a grăbit să critice anularea alegerilor alături de AUR, POT sau Călin Georgescu. Succesiunea deciziilor CCR în privința alegerilor – renumărare, validare și apoi anulare – a urmat din start un traseu sinuos, motiv pentru care le-a dat unora motive să se îndoiască de corectitudinea hotărârilor luate.

Mai mult, lumea și-a adus aminte că, în toamnă, CCR a decis scoaterea din cursa prezidențială a Dianei Șoșoacă, pe motiv că servește interesele statelor neprietenoase cu România și incită la nerespectarea obligațiilor constituționale. S-a vorbit atunci, ca și acum, de altfel, că răul pleacă de la faptul că CCR este populată de inși trași de sfori de către partidele politice și care servesc, în mare, stăpânii aflați la putere într-o perioadă sau alta. Într-o anumită măsură, toți cei care au ridicat problema de mai sus au dreptate. Doi dintre membrii Curții vin chiar din rândul politicienilor: Iulia Scântei a fost parlamentar din partea PNL, iar Marian Enache a fost parlamentar din partea PSD. Clar că legătura celor doi cu partidele din care au plecat nu a fost ruptă total. Este aproape imposibil. Prin urmare, este nevoie de regândirea criteriilor care să stea la baza nominalizării membrilor CCR.

În primul rând, ar trebui ruptă legătura dintre politică și Curte. Pentru a evita orice discuții ulterioare și a înlătura măcar o parte dintre suspiciuni, este nevoie ca membrii instituției să nu aibă vreo apartenență în cadrul unui partid politic (n.r. – carnet de partid). Nu putem interzice simpatiile sau afinitățile personale față de o grupare sau alta, față de stânga, centru sau de dreapta, dar măcar putem limita asocierea clară, cum este cea dintre Marian Enache și PSD.

În al doilea rând, potrivit ar fi ca aleșii CCR să fie numiți din rândul magistraților cu experiență bine definită și care au legătură cu domeniul constituțional. Așa evităm discuțiile pe tema competențelor și a pregătirii lor. Desigur, nu vom avea în asta o garanție clară a expertizei lor; mereu pot apărea probleme de unde te aștepți mai puțin.

În al treilea rând, numirea lor ar trebui să fie făcută în continuare de Parlament, instituție care emană și reprezintă voința poporului. Poate ar fi bine ca alegerea lor să fie realizată în urma unei selecții de CV-uri, selecție care să aibă la bază primele două criterii și nu în urma agreării politice a unui om sau altul, cum este practica din prezent.

În al patrulea rând, ideal ar fi ca jumătate dintre membrii CCR să fie moșteniți de Parlamentul în funcție, iar cealaltă jumătate, plus președintele, să fie numiți de legislativul care tocmai a intrat în pâine. Așa se evită osificarea legăturilor dintre parlamentarii în funcție și judecătorii constituționali. Oricum, „împletirea firelor” dintre oamenii politici și magistrați nu poate fi oprită în totalitate; este extrem de greu, dar măcar putem să slăbim astfel de construcții, care uneori se nasc aproape fără să vrem sau să conștientizăm.

În al cincilea rând, persoanele numite ar trebui să fie deasupra oricăror bănuieli, iar probitatea lor morală să nu fi suferit nici cea mai mică atingere. Este esențial ca despre un judecător constituțional să nu se poată emite nici cea mai mică bârfă. Oamenii care sunt de neatins, nu pot fi corupți și nu au lăsat în urma lor urme care să-i facă vulnerabili pot sta în fața diverselor solicitări ale oamenilor politici ca o stâncă.

Enunțurile de mai sus reprezintă câteva idei care pot să stea la baza unei construcții viitoare. Ele nu au caracter ultimativ sau pretenția de a fi repere clare, ci sunt mai degrabă o serie de gânduri izvorâte din bunul-simț (common sense). Pe deasupra, este necesar ca aceste criterii să fie completate de modificări constituționale în privința măsurii până unde se pot întinde membrii CCR cu deciziile și a cauzelor ce pot să intre în competența lor. De exemplu, politica fiscală a statului (n.r. – impozitarea pensiilor speciale) este atributul Guvernului și nu al Curții, indiferent cine sunt cei care suportă birurile. Judecătorii constituționali trebuie să se asigure că doi mecanici auto nu sunt impozitați diferit, dar nu au voie să spună, așa cum au făcut până acum în câteva rânduri, că magistrații ieșiți din câmpul muncii nu pot fi impozitați cu 50% (n.r. – procent ales aleator, cu titlu de exemplu) sau că pensiile lor nu pot fi stabilite după aceleași criterii ca ale muritorilor de rând.

În caz contrar, controversele stârnite în societate nu vor înceta să apară și să alimenteze frustrări, care se vor transforma ulterior în revoluții neînțelese și periculoase, ce pot merge până la dezintegrarea ordinii sociale actuale.

Publicitate și alte recomandări video