Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Un poştaş ieşean n-a mai plătit pensiile unor vârstici şi a plecat cu banii în concediu. „Nu mai sunt bani!”

GALERIE
cheltuire, pensii, postas
  • cheltuire, pensii, postas
- +

Un factor poştal din Paşcani şi-a făcut parte din banii pe care ar fi trebuit să-i împartă ca pensii. A fost suficientă o reclamaţie depusă de cei doi vârstnici care nu-şi primiseră pensiile pentru ca individul să ajungă în faţa judecătorilor. A scăpat totuşi ieftin, pentru că a returnat banii delapidaţi.

Faptele de care a fost acuzat Mihai Şerban s-au petrecut în aprilie 2018. Factorul poştal a semnat în locul beneficiarilor două cupoane de pensie, predându-le la oficiul poştal ca încasate. În fapt, şi-a însuşit suma de 2.503 lei, cuantumul celor două pensii. Trei săptămâni mai târziu, s-a întâlnit cu una dintre păgubite. La întrebarea acesteia referitoare la pensia neprimită, Şerban a răspuns că nu fuseseră bani. Răspunsul a nedumerit-o pe femeie, care a depus o sesizare la oficiul poştal pe 7 mai. Trei zile mai târziu, o reclamaţie similară a fost depusă şi de celălalt pensionar. Dirigintele poştei păşcănene nu l-a putut lua imediat la întrebări pe Şerban, acesta fiind plecat în concediu. La reîntoarcere, şi-a recunoscut imediat faptele şi a returnat banii. Ulterior, şi-a prezentat demisia din funcţie.

Comportamentul lui Şerban a ajuns însă şi în atenţia procurorilor Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani, fostul factor fiind trimis în judecată pentru delapidare, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi uz de fals. Procurorii au propus o pedeapsă cu suspendare, având în vedere lipsa antecedentelor penale, vârsta de 50 de ani a lui Şerban, ca şi situaţia familială şi socială a acestuia. Ca urmare, bărbatul a fost condamnat la 2 ani de închisoare, cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, ca şi la plata a 1.700 lei, reprezentând cheltuielile judiciare efectuate de stat. Pronunţată vineri, sentinţa poate fi atacată cu apel.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri