HOMO VALACHUS

Un principiu democratic

joi, 26 iunie 2025, 03:05
1 MIN
 Un principiu democratic

O știm cu toții: democrația are (și) vulnerabilități. Ne enervăm de aceea pe ea uneori și, în clipe de nesăbuință, devenim capabili să facem afirmații stupide despre sistemul liberal. Folosesc termeni duri – „nesăbuință” și „stupiditate” –, întrucât iritările respective rămân, ultimativ, nefondate și trebuie să aibă un caracter trecător. De ce? Deoarece – din nou, cred, un amănunt arhicunoscut – beneficiile democrației sunt incomparabil mai mari decât slăbiciunile ei. La sfârșitul zilei, indiferent de frustrările apărute, ocazional, în calea noastră, realizăm (ori măcar sper eu că realizăm) superioritatea indiscutabilă a modelului de liberalism euro-american (mă rog, cândva american) în comparație cu orice alt sistem ideologic inventat de umanitate până în prezent.

Totuși, cum observam, există și probleme. Cea mai semnificativă, din unghiul meu de vedere, ar fi permeabilitatea democrației la manipulare. În anumite condiții (grad de educație și de emancipare scăzut al populației, corupție la nivel înalt, incompetență și/sau timorare instituțională etc.), o țară ce funcționează după regulile liberale apusene poate fi (ușor) manipulată și, lucru grav, poate ajunge, în mod subit, un paradis al ticăloșilor.

Cum se întâmplă procesul? Nu foarte complicat, din păcate. Indivizii maligni din societate ocolesc și chiar încalcă, abil, legile, desigur, în interes propriu, folosindu-se apoi pervers de avantajele mecanismelor juridice oneste și permisive (specifice democrației) pentru a tergiversa/anula eventuala pedeapsă și, mai ales, pentru a poza, pe toate drumurile, în victime. O minune pentru ei – nu-i așa? – acest principiu elevat, grefat pe filozofia etică a Occidentului: „prezumția de nevinovăție”! Îl repetă toți cu expresie mistică a fețelor, mimând puritatea și de-a dreptul fecioria civică, deși, să fim serioși, în particular, îl disprețuiesc și îl aruncă în derizoriu, așa cum disprețuiesc și aruncă în derizoriu ceea ce ține de firescul unui stat de drept. Tot ipochimenii în cauză se strecoară, pe fondul amintitelor deficiențe de sistem și al destoiniciei lor manipulatoare, la vârful puterii, de unde intoxică și mai mult întregul angrenaj socio-politic. Instaurează ceea ce grecii au definit, de la începuturile absolute ale lumii democratice, drept kakistocrație, adică „guvernarea celor mai răi”.

Americanii care – după elenii lui Pericle – consituie al doilea val de reinventare a democrației (Revoluția franceză, cel de-al treilea val de democratizare mondială, se produce, să nu uităm, câțiva ani mai târziu față de Războiul de Independență american) au părut să intuiască, ab origine, o asemenea vulnerabilitate a liberalismului (kakistocrația) și au inclus, în consecință, un principiu interesant mai întâi în Declarația lor de Independență (mama Constituției SUA) și, ulterior, direct în Constituție. Îl voi „repovesti” mai jos, fiindcă nu sunt specialist în drept constituțional pentru a emite analize aplicate. Pe scurt, așa-numiții Părinți Fondatori ai Americii (în frunte cu Thomas Jefferson, autorul real al Declarației/Constituției și al treilea președinte al Statelor Unite) susțineau, în linia Iluminismului englez, că Dumnezeu a creat națiunile, omului revenindu-i numai paternitatea asupra sistemelor de guvernare. Logic, poporul are astfel prioritate în raport cu guvernul. Ca atare, când o guvernare încetează să mai reprezinte interesele unei națiuni, națiunea este îndreptățită să acționeze împotriva guvernării, abolind-o prin orice mijloace! (Cam asta i se va întâmpla lui Trump mai devreme sau mai târziu.)

Istoricii vor nuanța: totuși, principiul în chestiune se legitimează în Declarație ca act de suveranitate în fața Marii Britanii și nu neaparat ca element de conduită civică! De acord. Revin însă: ideea se păstrează și mai târziu, în Constituția americană propriu-zisă, căpătând așadar valoare de lege fundamentală în interiorul piramidei politice de peste Ocean! Principiul enunțat mi se pare, prin excelență, expresia forței unei democrații autentice. Eu, reprezentantul puterii, îți garantez ție, cetățeanului, nu doar contextul existențial optim unde să-ți cauți fericirea, ci îți ofer și dreptul de a mă elimina atunci când consideri că, știut sau neștiut, și-am trădat interesele. Nota bene: eu, legiutor și, deopotrivă, guvernator te recunosc pe tine, „legiuitul” și „guvernatul” a fi adevăratul stăpân, invitându-te să acționezi ca atare în momentul în care situația o impune! Atâta subtilitate etică, filozofică și civică, dragi prieteni, nu poate fi furnizată, dintre toate sistemele de guvernare ale umanității, decât de „biata” democrație! Pe care, iată, trebuie, și din acest motiv, să o prețuim și să o apărăm fără ezitare! À bon entendeur, salut!

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii