GSM, MCV, 5G, 4G, 3G, RAM, ROM, http, https, IoT, spaţiul Schenghen, paşapoarte biometrice, ADN, ARN, MDF, www etc. O mulţime de cuvinte, acronime, sintagme, formulări, ale căror înţelesuri nu ştiu câţi dintre noi le cunoaştem cu exactitate. Este foarte interesant faptul că, de cele mai multe ori, aceste cuvinte sunt utilizate corect, într-un context corect, fără ca sensurile lor să ne fie cunoscute în detaliu. Este efectul de „cutie neagră”, în baza căruia pot fi utilizate diverse sisteme tehnice, fără a şti cum funcţionează acestea. Câţi dintre noi ştim cum merge un cuptor cu microunde, sau un calculator, sau un telefon mobil? Nici nu trebuie să ştim, de cele mai multe ori, ci trebuie doar să ştim să introducem anumite date de intrare, pentru a obţine anumite date de ieşire de la sistemul utilizat. Şi, de asemenea, ar fi indicat să ştim şi numărul de telefon al unui depanator priceput.

Dintre noile achiziţii tehnico-ştiinţifice ale cunoaşterii umane de ultimă oră, cele mai multe dispute au fost generate de paşapoartele biometrice şi de tehnologia 5G. Trebuie spus din capul locului că aceste îndoieli nu au avut un caracter de masă, cea mai mare parte a populaţiei având o atitudine mai degrabă de nepăsare faţă de pericolele închipuite de unii, bucurându-se, pur şi simplu, de binefacerile noilor creaţii tehnice. De paşapoartele biometrice ne vom ocupa altădată. Oricum, discuţiile asupra acestor paşapoarte s-au stins şi cred că lumea s-a cam lămurit asupra eficienţei utilizării lor. Cu 5G este o altă poveste. 5G a devenit, pentru unii, un soi de rău absolut. Ca şi în cazul paşapoartelor biometrice, apare teama de furt al identităţii, prin utilizarea unor dispozitive minuscule, cip-uri, a căror funcţionare ne este necunoscută. Dar, mai mult chiar, circulă ideea cum că această tehnologie, fiind asociată cu telefonia mobilă, „... ne prăjeşte creierul...”.

5G este o nouă generaţie de sisteme de conectare fără fir. 5G înseamnă şi un alt mod de viaţă, prin vitezele mari de transmitere a informaţiilor şi prin posibilităţile aproape nelimitate de conectare la Internet a aproape tot ceea ce înseamnă sisteme tehnice inteligente. Sistemele de comunicare fără fir au fost structurate pe cinci generaţii. Dar, înaintea acestora, a fost şi generaţia zero, 0G, reprezentată de radiotelefoanele mobile, compuse, în esenţă, dintr-un emiţător radio, un receptor radio şi o antenă. Au apărut în perioada interbelică şi sunt utilizate şi în prezent (pe taxiuri, camioane, vehicule de intervenţie, în fabrici, şantiere, spitale etc.). Generaţia următoare, 1G, era caracterizată de apariţia reţelei mobile, formată din mai multe antene-releu, fiecare dintre acestea acoperind o anumită suprafaţă, numită celulă. Astfel, distanţele pe care se putea face conectarea depindeau de întinderea reţelei celulare. De aici numele de „telefonie celulară”. 1G a apărut în anii '70 şi a fost folosită până la începutul anilor '90, la o scară foarte redusă. Atât 0G, cât şi 1G aveau la bază transmisia analogică. Calitatea semnalului nu era tocmai grozavă, iar viteza de conectare la reţea era scăzută. Marea schimbare se produce la începutul anilor '90, atunci când se trece de la transmisia analogică la cea digitală, odată cu tehnologia 2G. Semnalul analogic, continuu, este fragmentat, obţinându-se o reprezentare numerică ce este mult mai uşor de prelucrat, filtrat, înregistrat etc. Unul dintre standardele utilizate era GSM (Global System for Mobile communications). Calitatea convorbirilor era net superioară, iar viteza de conectare mult îmbunătăţită. Printre serviciile oferite de noua generaţie se număra şi SMS-ul. În 2001 apare 3G, cu o viteză mult mai mare de transfer de date. Astfel, de la aprox. 60 kbps (kilobiţi pe secundă), se ajunge la 2Mbps. 3G înseamnă tehnologia smartfone, internet, e-mail şi o grămadă de alte aplicaţii. Deja funcţia „apel vocal” se pierdea într-o mare de alte facilităţi. Prin 2010 apare 4G, o tehnologie care permitea o viteză de transfer de 1Gbps şi alte nenumărate aplicaţii disponibile. Şi, iată, în prezent ne pregătim pentru 5G, care înseamnă, în esenţă, trei lucruri: o viteză mare de transfer de date, de 10-50 Gbps (ceea ce înseamnă că un film de două ore se va descărca în telefon în aprox. un minut); interconectarea sistemelor cu posibilităţi de comunicare prin Internet (ceea ce se cheamă IoT - Internet of Things, adică „Internetul tuturor lucrurilor”); o latenţă (durata de timp ca datele să ajungă de la sursă la destinaţie) de o milisecundă (1 ms), de 50 de ori mai mică decât la 4G şi de 200 ori mai redusă decât la 3G.

Fiind o tehnologie nouă, apar, bineînţeles, o mulţime de persoane care o corelează cu teoria conspiraţiei, cu ceva ocult, diavolesc. La vreme de pandemie era inevitabil să nu se asocieze COVID-19 cu 5G. Ar trebui să ne temem de 5G? Da, ar fi un motiv, acela că pentru a beneficia de 5G va trebui să ne schimbăm telefoanele. Se va produce iar un transfer de telefoane mobile, care vor migra de la copii la părinţi şi de la părinţi la bunici. Există vreo legătură între pandemia de coronaviroză şi 5G? Sigur că da! Pandemia a întârziat mult extinderea tehnologiei 5G, lipsindu-ne de avantajele specifice 5G.

De fapt, atunci când auzim de G, ne gândim la cu totul alte lucruri, mult mai apropiate de natura umană. Nu ştiu la ce vă zboară dvs. gândul, dar eu mă gândeam la greutatea corporală Gâmg. Aşa că tot la G(g) ajungem!

Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin este cadru didactic şi prorector responsabil cu activitatea didactică la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi