Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Un profesor universitar explică de ce Iaşul nu merită autostradă

GALERIE
autostrada, moldova
  • autostrada, moldova
- +

A se observa formularea în context a profesorului: autostrada „este un mijloc ca EU să ajung undeva”. Cu alte cuvinte, pentru Bulai şoseaua rapidă are un singur sens, spre Iaşi. Oraşul e văzut ca o grădină zoologică, oamenii stau aici într-un ţarc, din care n-au voie să iasă. Pot fi însă vizitaţi, ideal când începe bâlciul de Sfânta Parascheva.

 

„Am pus căruţa înaintea boilor. Mai întâi trebuie să vrei să mergi la Iaşi. Abia apoi te gândeşti cum ajungi la Iaşi. Noi pur şi simplu vrem şosea până la Iaşi. După aia ne întrebăm ce facem la Iaşi. Autostrada a devenit obiectiv în sine. Oriunde în altă parte, autostrada este doar un instrument. Este un mijloc ca eu să ajung undeva. Dar ne putem deplasa în mai multe feluri, uite, trenul este şi mai sigur. Mai greu de crezut că se ciocnesc trenurile, aşa cum se ciocnesc maşinile. Ar fi frumos ca românul să urle că vrea autostradă ca să meargă la Iaşi, la o piesă la Teatrul Naţional de acolo. Dacă ar există o presiune de acest gen, ar fi extraordinar. În afară de Sfânta Parascheva, singura care ne scoate pe ideea că avem nevoie să deplasăm populaţii mari în teritoriu, în rest, presiunea este relativ mică”, a declarat în weekend Alfred Bulai, la dcnews.ro.
 
În esenţă, ne explică sociologul, la Iaşi e plictiseală mare, trebuie să-ţi lipsească o doagă să tragi o fugă până acolo. Ca urmare, oraşul/judeţul nu are (ne)voie de infrastructură rutieră pentru că nu e suficient de atractiv. Ideea autostrăzilor spre Moldova a devenit o obsesie naţională, când rezolvarea e mult mai simplă: „ciudaţii” care au drum încolo să se urce în tren.
 
Nu insistăm prea mult pe discuţia dacă ai sau nu ce face la Iaşi. S-au scris în ultimii ani sute de articole pe acest subiect, probabil fără ecou la SNSPA Bucureşti. În esenţă, Iaşul este surprinzător de ofertant şi dinamic pentru cei care-i calcă rar pragul, mult sub potenţial pentru cei familiarizaţi cu el, pentru că îl compară, pe bună dreptate, cu oraşe similare din Europa.
 
Până la un punct, nu ar trebui să facem caz din opinia lui Alfred Bulai. Şi un profesor universitar are dreptul uneori să fie ignorat sau să-şi exprime diverse antipatii. Problema e că domnul Bulai a fost timp de trei ani şeful Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale. Între 2006 şi 2009, când economia „duduia” şi premierul Tăriceanu arunca miliarde în stânga şi dreapta, domnul Bulai îl consilia cum să cheltuiască „vizionar” banii. Acum înţelegem de ce Iaşul a trebuit să se mulţumească atunci cu o singură bretea la şoseaua de centură şi aia în regim de uliţă. „Nu ai ce face la Iaşi, cu atât mai puţin de jur împrejur. Vor să înconjoare oraşul, să ia trenul.”
 
Pentru omul care a schiţat direcţiile strategice ale Guvernului, scopul principal al autostrăzilor este să satisfacă traficul de loisir. Dezvoltarea economică e un moft, mai nou o „obsesie”. Guvernul trebuie să construiască autostradă de la Bucureşti spre mare (bifat), spre Viena (aproape bifat) şi neapărat până în Poiana Braşov. Dacă românul (a se citi bucureşeanul) vrea să meargă la schi, e păcat de Dumnezeu să-l înghesui în tren, ca pe sărăntocii din Elveţia şi Austria. Dacă omul de afaceri din Iaşi vrea să-şi vândă marfa prin sud sau vest, să şi-o urce în marfar, iar dacă nu se poate să accepte spăşit falimentul. A se observa şi formularea în context a profesorului: autostrada „este un mijloc ca EU să ajung undeva”. Cu alte cuvinte, pentru Bulai şoseaua rapidă are un singur sens, spre Iaşi. Oraşul e văzut ca o grădină zoologică, oamenii stau aici într-un ţarc, din care n-au voie să iasă. Pot fi însă vizitaţi, ideal când începe bâlciul de Sfânta Parascheva.
 
Interesant, de asemenea, cum un profesor de la SNSPA, o universitate de felul ei mai socialistă, nu observă dezechilibrul major în alocarea pe regiuni a fondurilor pentru infrastructura mare. Din cei 960 de kilometri de autostradă care străbat România, în toată regiunea Moldovei s-au construit doar 16, lângă Bacău. La o adică, şi dacă tot nord-estul ţării ar fi fost încă populat de triburi, „inima” ţi-ar fi spus că e o discrepanţă a investiţiilor publice strigătoare la cer. Unde mai pui că „triburile” plătesc şi ele taxe.
 
Dacă un dascăl care conduce lucrări de doctorat la cea mai reputată universitate de administraţie publică din România înţelege atât de primitiv scopul unei autostrăzi, putem doar să ne imaginâm ce gândesc amantele, nepoţii şi, în general, toată clientela analfabetă aciuată prin Guvern, responsabilă de politici publice.
 
PS. Când drumurile îl vor trimite la Iaşi, ar fi indicat ca domnul Bulai să aleagă trenul. Să nu uite că „pe şosele se ciocnesc maşinile” (pe autostrăzi mai puţin, dar vezi bine, nu-s necesare).
 
Text apărut în secțiunea EDITORIAL a Ziarului de Iași

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri