De Sănătate

Punem punctul pe știi

Un psiholog explică: de ce apelăm la chirurgie plastică și cum ar trebui să arate un bărbat și o femeie frumoasă. „Idealul de frumusețe și-a pierdut ideea de funcționalitate”

miercuri, 31 iulie 2024, 02:53
6 MIN
 Un psiholog explică: de ce apelăm la chirurgie plastică și cum ar trebui să arate un bărbat și o femeie frumoasă. „Idealul de frumusețe și-a pierdut ideea de funcționalitate”

Când vorbim de frumusețe, fiecare avem propriile standarde. Ne privim în oglindă și suntem mulțumiți sau nu de ceea ce vedem. Idealul de frumusețe a fost căutat mereu de-a lungul vremii, fiecare epocă  încercând să își impună propriile standarde. Dar care este idealul de frumusețe promovat de societatea actuală?

Citiți aici integral „Ziarul de Sănătate” nr. 17

Psihoterapeuții intervievați de reporterii „Ziarului de Sănătate” consideră că idealul de frumusețe al zilelor noastre este o oglindire perfectă a societății actuale. Un ideal în care corpul uman și-a pierdut sensul fundamental al designului inteligent prin care a fost creat, adică funcționalitatea lui. Corpul nu mai este apreciat pentru robustețe, sănătate, aspecte care ne permit să ne manifestăm în această viață, ci pentru a valida o imagine fizică mai mult sau mai puțin distorsionată din perspectiva conștiinței sociale sau pentru exacerbarea aspectelor ce țin de atracția sexuală.

„Pentru femei, idealul de frumusețe poate fi cel șnur, eventual adolescentină, acest aspect având rădăcini și conotații de natură sexuală, fie varianta cu forme, prin supradimensionare, dar cu aceleași conotații. Pentru față la femei accentul este pus pe sprâncene, pomeți, buze, astfel încât, nu știu dacă ați observat, se pierd caracteristicile individuale și toate fețele arată la fel. Pentru bărbați sunt cel puțin 2 repere. Este vorba de bărbatul macho în care virilitatea este exprimată prin păr facial și mușchi puși unde trebuie sau bărbatul efeminat. Am putea rezuma că ambele modele cu variațiunile lor accentuează doar utilitatea corpului în atragerea sexuală a genului sau a altor combinații posibile și nu funcționalitatea lui deplină în ansamblu”, a apreciat dr. Mirela Claudia Dracinschi, psihoterapeut.

„O femeie frumoasă și un bărbat frumos se acceptă pe sine în mod onest”

Psihoterapeutul este de părere că o femeie frumoasă, ca și un bărbat frumos, sunt entități absolut autentice cu sine, în orice formă ar apărea ei. Este vorba de persoane care se acceptă pe sine în mod onest, cu puncte forte sau vulnerabilități fizice sau psihice deopotrivă, care iau decizii asupra corpului lor în cunoștință de cauză și pentru motive reale, care vin din sine. Nu pentru motive ambalate pe care nu le recunosc sau nu și le asumă.

Dr. Mirela Claudia Dracinschi crede că un bărbat frumos și o femeie frumoasă se exprimă natural în propriul corp, își înțeleg senzațiile și nu și le reprimă sau anesteziază.

„În ceea ce privește aspectul estetic, frumusețea fizică este armonia în materie de ceea ce înseamnă «proporția de aur», raportul între numerele șirului lui Fibonacci. Ceea ce nu se încadrează în aceste standarde și în altele create de mintea noastră este considerat urât. Dacă aveți puțină imaginație închipuiți-vă cum ar arăta lumea după copiile xerox ale modelelor enunțate. Cum ar fi să ne trezim într-o lume în care totul este la fel? Regizorii au creat asemenea utopii și e important ca să ne imersăm emoțional în ele ca să putem înțelege realitatea de acum”, explică psihoterapeutul.

De ce apelează unele persoane la chirurgia estetică sau plastică?

Psihoterapeutul consideră că unele persoane apelează la chirurgia estetică sau plastică deoarece încă mai cred că ceva din exterior le va da ce le lipsește în interior, adică senzația de suficiență, validare, iubire, siguranță, acceptare socială. Un alt motiv ar fi „acel ceva” care să se producă repede cu cât mai puțin efort, precum operațiile care vizează greutatea corporală. Al treilea motiv enumerat de psiholog se referă la faptul că acest tip de chirurgie este destul de accesibilă în condiții de risc relativ minim.

„Există însă situații cu caracter medical care afectează fiziologia organismului, diformități și, în măsura deciziei individului, acestea necesită intervenții chirurgicale. Restul rămân în zona care nu este necesară pentru supraviețuire, iar corpul îți aparține temporar, așa că ai drept de liber arbitru asupra lui”, a punctat specialistul.

Persoanele care devin dependente de acest tip de intervenții caută continuu satisfacerea unor nevoi interioare prin aspecte care țin de mediul extern sau de cei din jurul lor. Psihoterapeutul atenționează că niciodată nu se va putea obține acest lucru, deoarece întotdeauna va fi ceva de modificat, de completat, de aranjat și nimic niciodată nu este static. De exemplu, dacă o persoană pentru care ai făcut acea intervenție se schimbă, tu te vei simți trădat. De obicei aceste persoane intră într-un cerc vicios al dependenței, explică psihoterapeutul. Asociază o nevoie internă cu un comportament extern și îl repetă suficient încât să se automatizeze și adaugă o stare de satisfacție internă.

Există tinerețe fără bătrânețe?

Unele persoane spun că apelează la chirurgia estetică sau plastică pentru că nu vor să îmbătrânească. Dar important este, crede psihoterapeutul, să înțelegem ce este bătrânețea.

„Dacă am întreba un fizician, ar spune că e câmpul de torsiune și direcția de spin a electronului către dreapta. Dacă întrebi filosofo-psiho-spiritual ți s-ar spune că e consumarea și degenerarea naturală a corpului sau folosirea lui în condiții improprii într-o varietate de perspective. Oamenii se tem de bătrânețe pentru că se identifică complet cu corpul lor și atunci când corpul cedează, «eu nu mai exist». Și de obicei se tem cei care au fost toată viața mult prea axați sau au obținut beneficii prin intermediul imaginii și sexualității și cred că se pierd pe sine. Când, de fapt, mai relevant este că el nu te mai poate susține energetic să-ți împlinești experiențele”, a specificat dr. Mirela Claudia Dracinschi.

Psihoterapeutul spune că ar trebui să înțelegem că există tinerețe fără bătrânețe atunci când valorile îți sunt aceleași dintotdeauna, când faci alegeri în congruență de sine, când ești conștient de adevărata valoare a corpului tău, când bucuria din tinerețe o manifești cu aceeași plinătate și la bătrânețe.

„Cei care au devenit dependenți văd în oglindă o ființă insuficientă, ce nu se încadrează în grile și paturi ale lui Procust și care a fost condiționată că trebuie să tindă continuu către perfecțiunea care dispare ca o fata morgana atunci când te apropii de ea. Văd o ființă care suferă, care se ascunde, care adaugă sieși un sac plin de poveri emoționale și care va pleca de aici cu atitudine de micime, privind către repere efemere, nerealiste și prefabricate”, a menționat psihoterapeutul.

Dr. Mirela Claudia Dracinschi are și un sfat pentru cei care apelează frecvent la aceste intervenții.

„Înainte de a pune mâna pe clanța cabinetului să se oprească, să se dea înapoi și să se întrebe cu luare aminte: «Chiar vreau acest lucru? De ce îl vreau? Pentru cine îl vreau? Ce consecințe are? Ce preț plătesc pentru acest lucru? Cum va fi viața mea schimbată în mod real?» Și dacă răspunsurile oneste, într-o stare de impecabilitate și asumare personală te fac să apeși pe clanță, atunci fă-o. Dacă nu, deschide ușa altui cabinet, poate unul psihologic, pentru a ajunge la rădăcina și esența repetitivității acestui comportament pentru a-l stăpâni tu pe el și nu el pe tine. Și asta este suficient pentru tine și pentru exprimarea ta în lume”,  concluzionează psihoterapeutul.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii