Caută 
3 MIN
Vă spuneam într-o intervenţie anterioară că unora ne-a fost dat să trăim în două secole şi două milenii. Şi poate de aceea putem pune în balanţă mai argumentat bunele şi relele dintr-o societate ce se doreşte… civilizată. Mă tem că România de astăzi trebuie să scape urgent de mentalitatea anilor ‘90, cu “intelectualismele” sale de factură nouă, dar de-a dreptul stupide, de dihotomiile din societate, şi mai ales de cei care una spun şi alta fac.
Până nu e prea târziu a venit momentul să punem STOP jocului de-a alba/neagra cu ţara din al cărei pământ încă răzbate izul de sânge al celor ce au căzut pentru ea. E momentul în care trebuie să realizăm că prioritatea României nu mai e cerşitul de la înalte porţi, e momentul în care demnitatea de om, trăitor al acestor meleaguri, să nu mai fie umbrită de machiavelicii cocoţaţi, te miri pe unde şi de pe unde, în postura de salvatori. E momentul în care trebuie să ne ridicăm în picioare, să începem prin a avea curajul propriilor poziţii şi să ne dedicăm interesulului nostru stȃnd drept, nu din poziţia ghiocelului.
Trebuie să începem să privim realitatea aşa cum este ea. Nu poţi să continui a mai idealiza Occidentul dorindu-l întru totul ca model şi în toată “spendoarea” sa. Trebuie să suferi de schizofrenie dacă poţi să concepi că acesta va putea înlocui vreodată împământenitele tradiţii şi obiceiuri, educaţia solidă şi cultura neamului. Facem parte din aşa-zisa familie europeană, dar nu vi se pare că nu din postura de membru egal cu ceilalţi? Fără a jigni nişte profesii, pozăm mai degrabă în femeia de serviciu a UE ori în gunoierul acesteia!
Iertată-mi fie expresia, dar nu mai putem sta ca prostul într-un elogiu permanent adus unuia şi altuia pentru un tronişor călduţ din care răzbate tâmp expresia, “şefu’, era să aveţi o scamă!”. Chiar nu înţelegem că lumea se schimbă? Chiar nu ne-am maturizat câtuşi de puţin în aceşti aproape 35 de ani de încă ne mai aplecăm la “ciripiturile” unora bolnavi după fluturaşi valorici?
Auzim tot de aproape 35 de ani că avem nevoie de un real proiect de ţară, căci tot ce s-a vehiculat până astăzi poartă pecetea incompetenţei ori, mai grav, cea a intereselor meschine de factură personală ori de clan. Cred că mai mult ca oricând avem nevoie de un real şi împământenit proiect de ţară. Un proiect al unei Românii ridicată pe picioarele ei, nu al unei Românii ca o cerşetoare în genunchi, ce parcă îşi cere tot timpul scuze că există.
Încă nu este prea târziu să rugăm intelectualitatea demnă şi deschisă la cap să-şi servească ţară aşa cum ştie ea mai bine, să rugăm ţăranul român să ne pună pâine pe masă şi să-l cinstim pentru aceasta, încă nu este prea târziu să rugăm meşterul român să ne înveţe cum se făureşte frumosul şi durabilul. Altfel…
Altfel, v-aţi gândit în ce ţară ar urma să trăiască copiii şi nepoţii noştri? V-aţi gândit că am putea ajunge de ocară pentru ceea ce n-am făcut pentru urmaşi sau mai grav… v-aţi gȃndit că ne-am putea pierde definitiv şi irevocabil în negura vremilor?
Nu este o ameninţare, e… o tristă şi dură realitate!
Ing. dr. ec. jr. Traian DOBRE
Publicitate și alte recomandări video
Îți recomandăm
