Un recidivist a intrat cu parul în sala de așteptare. A fost băgat la închisoare după de provocase zeci de scandaluri în gara Pașcani
Un ieșean va ajunge în spatele gratiilor după ce a provocat un scandal în gara Pașcani. În mod obișnuit, în astfel de situații, judecătorii pronunță pedepse cu suspendare.
Numărul mare al persoanelor agresate de individ și brutalitatea acestuia i-au făcut să-și schimbe însă părerea. De altfel, individul era o cunoștință veche a oamenilor legii. Nu cu mult timp înainte, fusese liberat după o pedeapsă aplicată pentru faptul că își violase și torturase propria fiică.
Amar Stănescu a intrat în dimineața zilei de 9 aprilie a anului trecut în sala de așteptare clasa I a gării Pașcani, având asupra sa un par și o sticlă. A intrat în vorbă cu doi pasageri care așteptau trenul, dar în scurt timp a început să facă scandal și să țipe, amenințându-i pe cei doi cu moartea. Apoi, a spart sticla și și-a continuat reprezentația, amenințându-i cu gâtul spart al acesteia pe alți doi pasageri. De asemenea, a încercat să-l lovească pe un al cincilea cu parul. Omul a parat lovitura și a fugit pe peron, cu Stănescu după el. Aici, scandalagiul a fost în cele din urmă imobilizat de polițiști. În buzunare i-au fost găsite două lame de cuțit, de 9, respectiv 10 cm.
Faptele lui Stănescu au fost analizate în primă instanță de magistrații Judecătoriei Pașcani. Individul fusese condamnat în 2013 la 15 ani de închisoare pentru viol și incest, după ce își agresase cu sălbăticie în două rânduri propria fiică. Fusese însă liberat în iunie 2022. În cele 10 luni care trecuseră până la incidentul din gara Pașcani, Amar Stănescu fusese sancționat contravențional de 24 de ori pentru injurii și amenințări, tulburarea ordinii și liniștii publice, provocarea sau participarea la scandal public, majoritatea incidentelor petrecându-se tot în gara Pașcani. În aceeași perioadă, Serviciul 112 fusese apelat de 8 ori, sesizându-se fapte de violență comise de Stănescu.
Pentru noile sale fapte, Stănescu a fost condamnat de Judecătoria Pașcani la trei pedepse a câte 10 luni de închisoare pentru amenințare și tulburarea liniștii publice, și la două pedepse a un an și un an și 9 luni de închisoare pentru lovire sau alte violențe. Pedeapsa rezultantă, de 2 ani și 11 luni de închisoare urma să fie executată în regim de detenție. În schimb, judecătorii pășcăneni au dispus restituirea celor două lame de cuțit confiscate, întrucât nu fuseseră folosite în timpul scandalului.
Sentința a fost contestată de Stănescu, acesta apreciind că pedepsele aplicate erau prea mari față de activitățile infracționale reproșate, cu atât mai mult cu cât el colaborase cu anchetatorii și își recunoscuse faptele. Magistrații Curții de Apel nu au fost însă de acord cu opinia inculpatului. Atitudinea sa cooperantă deja fusese recompensată de judecătorii primei instanțe prin reducerea limitelor maxime ale pedepselor. Rezultase o pedeapsă relativ mare prin însumarea mai multor pedepse mici. „Instanţa de fond s-a raportat şi la circumstanţele personale ale inculpatului care are 49 ani, nu are studii, nu are ocupaţie şi a eşuat în reintegrarea în societate, încălcând în mod repetat, într-un interval scurt, normele ce protejează ordinea socială. Curtea evidenţiază faptul că amplul istoric infracţional al inculpatului-apelant denotă un curaj infracţional accentuat, care nici prin executarea pedepselor în mediul carceral nu a fost înfrânt”, au subliniat magistrații.
Sentința Judecătoriei Pașcani a fost confirmată de Curtea de Apel, care a dispus totodată confiscarea celor două lame de cuțit. Stănescu va trebui să achite și daune de 4.000 de lei către cele două persoane pe care le lovise.
Publicitate și alte recomandări video