Un revoluţionar ieşean „cu rol determinant”, refuzat de Primărie. Ceruse 1 ha de teren
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Un revoluţionar ieşean „cu rol determinant”, refuzat de Primărie. Ceruse 1 ha de teren

GALERIE
revolutionari
  • revolutionari
- +

Bărbatul, care a căpătat acest titlu acum doi ani, s-a adresat instanţei, dar a fost şi aici refuzat.

Un ieşean cere de la judecători pământ pentru rolul jucat în evenimentele din 1989. Iulian Vilii Şaramet solicitase municipalităţii acordarea unui hectar de teren extravilan, întrucât ar fi „luptător cu rol determinant” în victoria revoluţiei din decembrie 1989.

Şaramet a primit titlul de cetăţean de onoare al municipiului în decembrie 2019, alături de alte 42 de persoane care deţin certificate de revoluţionar, dar nicio palmă de pământ. În septembrie 2019, Şaramet s-a adresat Judecătoriei, reclamând faptul că demersurile sale pe lângă Primărie au rămas fără rezultat.

Conform legii 341/2004, a recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei, luptătorii remarcaţi în timpul evenimentelor de acum 30 de ani au dreptul să primească în proprietate 10.000 mp de teren în extravilanul localităţii de domiciliu şi 500 mp de teren în intravilan, această suprafaţă din urmă, cu destinaţia de locuinţă, dacă nu deţin deja una.

Şaramet a precizat în instanţă că ultima cerere de acest gen a depus-o în februarie 2019, dar nu a primit un răspuns propriu-zis la ea, ci doar o informare privind terenurile disponibile.

În apărare, reprezentanţii municipalităţii au afirmat că nu mai există nicio suprafaţă de teren disponibilă în domeniul privat al oraşului, iar terenurile aflate în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului nu acoperă nici măcar necesarul pentru finalizarea procesului de retrocedare a fostelor proprietăţi confiscate în perioada comunistă.

Argumentele prezentate de Primărie au fost acceptate de magistraţii Judecătoriei, care au menţionat şi că textul legii nu impune o obligaţie absolută municipalităţii.

„Cum din întreg materialul probator reiese că pârâtul (Primăria, n.r.) nu dispunea de suprafeţe de teren in extravilan libere la momentul solicitării adresate de către reclamant, instanţa va respinge cererea ca nefondată, cu precizarea că atât timp cât reclamantul are dreptul la atribuire de teren extravilan, conform textului de lege, «în limita posibilităţilor», valorificarea acestuia este condiţionat de identificarea unor terenuri disponibile după efectuarea retrocedărilor”, au precizat judecătorii. Şaramet a declarat apel împotriva sentinţei, cazul intrând joi pe rolul Tribunalului.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Câteva observaţii despre votul pe bugetul Iaşului

Cosmin PAȘCA

Câteva observaţii despre votul pe bugetul Iaşului

În loc să vină cu soluţii pe fond, să fie pro-activ în negocierile cu USR PLUS, s-a agăţat ostentativ de forma solicitărilor. Atitudinea defensivă a primarului trădează reaua credinţă sau, în cel mai bun caz, un orgoliu prostesc. Sigur, şi reprezentanţii USR PLUS sunt încăpăţânaţi, pe alocuri obraznici, dar ei pentru asta au fost trimişi în CL.

Filmuletul zilei

opinii

Teste

Codrin Liviu CUȚITARU

Teste

Neîndoios, ceva grav se petrecuse în procesul evaluării, făcându-l pe Grimase să intre în şoc. Suspiciunea mi-a fost întărită şi de amănuntul că bietul corector ţinea între degetele încârligate de la mâna stângă o foaie scrisă - în mod evident una dintre numeroasele şi buclucaşele lucrări.

Inegalitatea veniturilor

Alin ANDRIEȘ

Inegalitatea veniturilor

Trăim vremuri excepţionale în care inegalitatea socială, atât din perspectiva veniturilor, cât şi a avuţiei individuale, se adânceşte. Cauzele şi consecinţele creşterii disparităţilor la nivelul veniturilor şi a averii reprezintă elemente centrale ale dezbaterilor atât la nivelul economiştilor, cât şi al politicienilor. Deşi nivelul de trai a înregistrat o creştere semnificativă în ultimele decenii, iar inegalitatea veniturilor la nivel global s-a redus, inegalitatea din perspectiva veniturilor a crescut semnificativ la nivel naţional în majoritatea ţărilor.

Justificările justiţiei

Florin CÎNTIC

Justificările justiţiei

Cum lumea este încă agitată după măcelărirea cinică a unui urs de trofeu de către un cetăţean din Liechtenstein invitat dubios şi cam ilegal de nu ştiu ce asociaţie maghiară de vânători din Covasna, a trecut neobservat un eveniment important: o hotărâre a Curţii Constituţionale care a creat deranj în justiţie.

pulspulspuls

Probleme ontologice la liberali: doi au refuzat deja! Ghici cine urmează?

Probleme ontologice la liberali: doi au refuzat deja! Ghici cine urmează?

Informaţii interesante transpiră în ultimele zile despre liberalii ieşeni, stimaţi telespectatori. Prin culisele politichiei de la Bucale se zvoneşte că în parohia de la Iaşi ar fi apărut o mare problemă de lidărşip, ca să ne exprimăm mai elevat: nu prea ar vrea nimeni mai de soi să se bage pe locul de şef lăsat liber de Paralexe, până se clarifică într-un fel sau altul aspectele penale ale acestuia. 

Caricatura zilei

Lupii manifestanți

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.