Un român drogat a călcat cu maşina doi poliţişti: pe unul dintre ei l-a luat pe capotă şi l-a târât aproape 10 metri
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Un român drogat a călcat cu maşina doi poliţişti: pe unul dintre ei l-a luat pe capotă şi l-a târât aproape 10 metri

GALERIE
accident, drogat, politisti
  • accident, drogat, politisti
- +

Un român a provocat haos în trafic după ce a consumat stupefiante a călcat cu maşina doi poliţişti italieni. Bărbatul de 35 de ani, aflat sub influenţa substanţelor interzise a tras vehiculul pe banda de urgenţă şi a decis să se culce lângă acesta.

După ce au fost sesizaţi de abatere, doi agenţi de la poliţia rutieră l-au trezit pe român, care speriat s-a urcat la volan. Individul a pornit motorul şi a apăsat pedala de accelaraţie fără să ţină cont de cei doi poliţişti. Unul dintre ei a fost lovit, iar al doilea a fost urcat pe capotă şi târât aproape 10 metri.

Deşi răniţi, cei doi agenţi au pornit în urmărirea bărbatului. Din cauza vitezei excesive, românul a pierdut controlul vehicului şi a intrat într-un stâlp. Bărbatul a continuat să se zbată şi să îi atace pe poliţişti, însă oamenii legii au reuşit să îl reţină.Românul este acum cercetat pentru tentativă de crimă, rezistenţă la arest, vătămare corporală şi deţinere ilegală de droguri, potrivit observatornews.ro.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

De ce s-a scumpit masiv energia?

Alexandru LĂZESCU

De ce s-a scumpit masiv energia?

Între factorii cei mai importanţi sunt politicile „Green Deal” ale UE, decizii care din raţiuni ideologice, au promovat abordări nerealiste care ignoră realitatea de pe teren.

Filmuletul zilei

opinii

Un punct de vedere cu desăvârşire orb

Nichita DANILOV

Un punct de vedere cu desăvârşire orb

Unele edificii sunt înălţate numai din scaune. În faţa scaunelor se întind nesfârşite alei, străjuite de statui ascunse printre arbori. În centrul oraşului sunt mai multe fântâni arteziene, din care nu ţâşneşte însă apa, ci timp. Oraşul a fost ridicat în plin deşert. Ţâşneşte în schimb nisip şi din când în când, spre seară, sânge în şuvoaie. Singurul locuitor al oraşului este în acelaşi timp rege, judecător, călău, victimă şi mulţime. În oraşul cu un singur locuitor „timpul are o singură secundă” şi „de fiecare acoperiş atârnă câte un deget murdar”.

Septembrie indiano-amnăşan

Michael ASTNER

Septembrie indiano-amnăşan

Păzind cazanul în liniştea amiezii, auzi din când în când căzând câte o nucă ori pe stradă trecând - urcând, coborând - o maşină.

Macro-buzunăreala „liberalizată”

Nicolae CREŢU

Macro-buzunăreala „liberalizată”

Din toate câte bântuie acum în ale noastre media, din România, nu serialul rivalităţii Cîţu vs. Orban pentru şefia PNL, nici „bâlciul” şi pantomima „moţiunilor” de ce (n)zură şi criza guvernării, nu ele sunt cele care îi îngrijorează pe cei mai mulţi oameni ai ţării, încă trăitori între hotarele ei. Şi nici cifrele în creştere ale „valului” Covid-Delta, nici măcar ele, nu îngrijorează, ba chiar să sperie de-a dreptul, atât cât o fac ştirile şi aşteptările privind facturile la electricitate şi gaz sau eliminarea subvenţiei pentru încălzire, tot perspective „luminoase”, cum se vede.

pulspulspuls

O mare dilemă a Iaşului înaintea congresului liberal: Orban, Cîţu sau coviduţu’?

O mare dilemă a Iaşului înaintea congresului liberal: Orban, Cîţu sau coviduţu’?

Apropo de congresul liberal cu alegeri de lider care bate la uşă, ce va fi de azi egzact într-o săptămână, cică printre unii liberalii mai vechi se vorbeşte că jocurile ar fi deja făcute, iar Cîţu ar avea deja cam două treimi din voturi de partea lui.

Caricatura zilei

Iohannis și Golful

Editia PDF

Bancul zilei

- Ioane, ce tot strâmbi din nas la sarmalele mele? Nu sunt bune? - Ba da, Marie, sunt bune, dar toti ceilalti din sala de (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.