Un român providenţial pentru Brazilia

Explicaţia este următoarea – Eminescu a „ajuns” în Brazilia prin intermediul unei lucrări de mare importanţă mondială a economistului român Mihail Manoilescu, discipol al marelui poet şi gânditor. Teoria despre stat a lui Eminescu (Teoria Statului Organic) fusese încorporată în lucrarea lui Manoilescu, „Théorie du protectionism et de l’échange international” care, tradusă în limba portugheză în anul 1932, a ajuns în Brazilia, unde a devenit curs universitar, iar din 1970, program economic pentru întreaga ţară.

Ambasadorul Moscardo de Souza mai sublinia că „În privinţa economică, se credea că suntem condamnaţi să rămânem o ţară agrară, ca şi România la un moment dat. Dar a dat Dumnezeu să existe un mare român, fost ministru de Externe al ţării dumneavoastră şi un economist de talie mondială: Mihail Manoilescu. După traducerea, în 1932, a lucrării sale geniale, Noua teorie a protecţionismului şi schimbului internaţional, aceasta a fost până în ziua de azi inspiratoarea dezvoltării economice a Braziliei. L-am avut pe preşedintele Vargas, care a condus Brazilia timp de 15 ani, exact în perioada lui Manoilescu, marele său mentor. A urmat preşedintele Kubitschek, constructorul oraşului Brasilia, al cărui principal ministru, Furtado, a fost, de asemenea, un mare discipol al economistului român. În fine, chiar şi preşedintele actual al Braziliei este, într-o oarecare măsură, unul dintre discipolii marelui român. Prin Manoilescu, responsabilii brazilieni şi-au clarificat originile inegalităţii, rolul proiectelor de dezvoltare industrială, raporturile dintre industrie şi agricultură, dintre exporturi (ieftine) şi importuri (scumpe) etc. Astăzi, Manoilescu este considerat unul dintre fondatorii Braziliei moderne“.

Inginer, istoric, profesor la Institutul Politehnic din Bucureşti, la catedra de ,,Economie politică – Organizare şi Raţionalizare”, Manoilescu a fost o personalitate de excepţie. A lăsat o operă impresionantă cu titluri din variate domenii. Există mărturii ale Nataliei Manoilescu Dinu, fiica sa, despre talentul său excepţional de pictor. După o evaluare a unui exeget al operei sale, Valeriu Dinu, Manoilescu a publicat 128 de titluri, iar despre el s-au scris 88 de lucrări străine şi numai 21 de lucrări româneşti. În anul 1929, Manoilescu a publicat lucrarea "Théorie du protectionism et de l’échange international" la o editură pariziană. Cartea a fost tradusă în limba portugheză în 1932, în limba germană în 1937, iar în limba română abia în anul 1986, în traducerea din limba germană a lui Valeriu Dinu, cu titlul “Forţele naţionale productive şi comerţul exterior. Teoria protecţionismului şi a schimbului internaţional”. Această lucrare este ,,prima străpungere românească în gândirea economică universală”, după aprecierea lui Costin Murgescu. În anii treizeci-patruzeci ai secolului trecut lucrările sale au fost publicate în Spania, Portugalia, Brazilia şi Chile. Ideile sale despre economie au fost foarte populare, fiind aplicate în America Latină, şi, prin urmare, lucrările sale au fost puncte de referinţă obligatorie în cercurile industriale braziliene în anii ’20 şi începutul anilor ’30.

Este recunoscut rolul gândirii sale în stabilirea strategiilor de dezvoltare economică, în special în Brazilia, şi, în consecinţă, după cum afirmă B. Fausto: "ideile lui au fost un fel de Biblie pentru cea mai mare parte a industriaşilor brazilieni". Teoria lui Manoilescu despre decalajul de dezvoltare dintre societăţile industrializate şi agrare s-a constituit ca răspuns la teoriile evoluţioniste despre modernizare. Opera lui a fost importantă, în spaţiul iberic şi în Brazilia, deoarece doctrina sa economică a oferit argumente industriaşilor brazilieni de a recurge la protecţionism drept cale de dezvoltare a economiei în această zonă. Se consideră că ideile sale au stat la baza constituirii organizaţiei Economic Commission for Latin America (ECLA).

Doctrina lui Manoilescu a cunoscut reacţii critice din partea unor autori din America Latină, dar el a continuat să fie prezent în spaţiul iberic prin publicarea lucrărilor sale, de pildă, în Chile (1947). În analiza economică, Manoilescu a plecat de la premisa decalajului de productivitate a muncii din societăţile agrare faţă de ţările industrializate, el susţinând că productivitatea în industrie este superioară celei în agricultură, printr-un raport de patru la unu, deoarece valoarea capitalului pe lucrător în industrie este mult mai mare a decât celui în agricultură. În acest caz, ţările industriale, cu o productivitate naţională superioară câştigă în relaţiile comerciale internaţionale pe seama ţărilor agrare din cauza productivităţii muncii lor mai scăzute. De aceea, se impune dezvoltarea industrială a ţărilor agricole printr-o politică de protecţie a propriilor materii prime faţă de comerţul internaţional. Peste decenii, această teză a savantului român va fi dezvoltată  în scrierile teoreticienilor dependenţei şi ai subdezvoltării. Manoilescu a demonstrat, în lucrările sale teoretice referitoare la schimbul international, că ştiinţa economică clasică a fost falsă şi tendenţioasă, fiindcă preconiza diviziunea muncii şi a producţiei, care împarte popoarele în industriale şi agricole. El arăta că ştiinţa de import este falsă şi tendenţioasă, având ca substrat tendinţa de exploatare a popoarelor agricole.

Philippe C. Schmitter, după o amplă analiză a corporatismului din lucrările lui Manoilescu, desprindea concluzia că acesta, aşa cum este descris de savantul român, nu este sinonim cu conceptul de "fascism”.  Manoilescu este considerat "cel mai original şi stimulativ teoretician corporatist”. Neoliberal în teoria şi politica economică, Manoilescu a creat o teorie unitară şi originală cu privire la protecţionism şi schimburile internaţionale, recunoscută rapid în mediile economice, politice şi intelectuale internaţionale. Amintim unele dintre ideile care au avut un ecou puternic în rândul specialiştilor: lipsa de universalitate a teoriei costurilor absolute a lui Adam Smith şi David Ricardo, imposibilitatea realizării diviziunii şi schimburilor internaţionale, specializarea ţărilor agricole şi participarea lor la schimburile internaţionale, diviziunea internă şi internaţională pe criteriul beneficiului naţional, achiziţionarea directă, adică productivă şi nu indirectă – comercială, a bunurilor şi serviciilor necesare existenţei şi progresului lor, industrializarea tuturor ţărilor lumii derivată din superioritatea intrinsecă a industriei faţă de agricultură, încurajarea, susţinerea şi apărarea întreprinderilor şi ramurilor nou create printr-un protecţionism ştiinţific. Manoilescu a urmărit elaborarea unui program industrial legitimat de o doctrină protecţionistă. Dintotdeauna el a văzut în stat instituţia fundamentală de edificare a industriei naţionale. Economistul român a sesizat dificultăţile întâmpinate de principala clasă socială capabilă să industrializeze – burghezia și de aceea căuta soluţii, nevăzând  decât soluția implicării statului în înfăptuirea actului de industrializare.

Mihail Manoilescu a susţinut protecţionismul ca  modalitate de a dezvolta economia de tip industrial în societăţile agrare. După marea criză din 1929, în Brazilia cartea lui a reprezentat baza teoretică a justificării  protecţionismului, în timp ce în România el avea de înfruntat ostilitate din partea autorităţilor, fiind în imposibilitate, chiar și în cele câteva luni pe care le-a petrecut, în 1931, ca guvernator al Băncii Naţionale, să aplice propria viziune despre scoaterea ţării din criză. Discordanţa dintre receptarea inconsistentă a operei lui Manoilescu în România şi adoptarea ideilor sale de către mari economişti din America Latină sau acreditarea lor de către exegeţi occidentali se datorează diferenţei dintre cultura ideologică şi cultură pragmatică. În cultura română, prioritate a avut criteriul ideologic de evaluare a ideilor, asociate necondiţionat cu acţiunile autorilor lor în spaţiul public. În România nu s-a putut aplica doctrina protecţionismului a lui Manoilescu fiindcă ea nu a fost acceptată în contextul geopolitic de fiinţare a statului român căruia, după 1944, i s-a impus, din afară, un alt model de dezvoltare. În Brazilia şi în alte ţări din America Latină elitele politice şi intelectuale au dovedit  pragmatism în gândire şi acţiune, încât au avut libertatea de a adopta teoria lui Manoilescu ca fundament al strategiilor de dezvoltare economică.

Pentru cîteva luni, în 1931, Mihail Manoilescu a fost guvernatorul Băncii Naționale, așa cum am precizat și mai sus. Era o perioadă de criză economică, iar regele Carol al II-lea i-a cerut  imperativ lui Manoilescu să acorde de urgență un ajutor de două miliarde de lei băncii falimentare Marmorosch-Blank, întrucât de acolo își avea camarila regală sursa care trebuia alimentată cumva. Să-l refuze pe rege însemna să-și ia adio de la funcție. Să accepte, însemna să spună adio respectului față de țară, fiindcă statul, deja sărăcit de criză, ar fi acoperit gaura acelei bănci private. Manoilescu și-a demonstrat, în această situație, tactul. A mers în Consiliul Băncii Naționale, i-a convins personal pe membrii acestuia să voteze ajutorul de stat către Marmorosch-Blank, pentru ca apoi să se ducă cu acceptul la rege și să-i declare răspicat că el, ca guvernator al BNR, nu va semna niciodată un asemenea acord. De ce acest joc? Pentru a-i proteja pe restul membrilor Consiliului Băncii de furia suveranului. Cel care a tras ponoasele destituirii a fost, în exclusivitate, Manoilescu.

După instaurarea regimului comunist, judecarea și moartea lui Mihail Manoilescu se înscriu în cea mai rușinoasă antologie a injustiției umane. După ce a fost întemnițat fără proces și deținut în închisorile de la Jilava, Ocnele Mari şi Sighet, strălucitul economist român a murit în de trista amintire închisoare de la Sighet, la sfârşitul anului 1950, fiind apoi înhumat la groapa comună. Nu a fost iertat însă nici după moarte: a fost judecat și condamnat,  la 12 aprilie 1952, la…15 ani de închisoare, precum şi la confiscarea averii. Familia a fost anunţată de moartea lui Manoilescu mult mai târziu, în anul 1958…

Gelu Iutiş este lector universitar doctor la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi 

Publicitate și alte recomandări video