Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Un samsar de animale a făcut preinfarct când a aflat că va fi săltat. Sute de cai duşi la abator clandestin, pe şpagă

GALERIE
costela branzanu
  • costela branzanu
- +

Un inginer zootehnist din Iaşi ar fi primit mită de 1.500 de lei pentru a elibera fraudulos peste 200 de paşapoarte necesare transportului şi tăierii unor cai. Acesta ar fi oferit documentele cu sacoşa, beneficiar fiind un samsar de animale din mediul rural. Funcţionarul este cercetat sub control judiciar, după ce judecătorii au respins cererea de arestare la domiciliu. Samsarul a suferit un preinfarct înainte de a fi ridicat de anchetatori, fiind internat în prezent, în stare gravă, la spital.

Dosar penal cu acuzaţii grave constituit pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi. Anchetatorii ieşeni au demarat o investigaţie cu privire la sa­crificarea ilegală a sute de cai, ope­raţiune care s-ar fi realizat cu complicitatea unui funcţionar public din Iaşi, care ar fi întocmit fraudulos documente necesare transportului şi sacrificării.

Costela Brânzanu (foto) este consilier superior în cadrul Ofi­ciului pentru Ameliorare şi Repro­ducţie în Zootehnie Iaşi şi, potrivit, procurorilor, are ca atribuţii actualizarea bazei de date la cai, precum şi monitorizarea mişcărilor acestor animale. De asemenea, Brânzanu este cea care, în judeţul Iaşi, distribuie paşapoarte proprietarilor de cabaline, documente necesare pentru transportul sau sacrificarea cailor.

Prinsă în flagrant

Funcţionarul a fost prins în flagrant luând mită de la reprezentanţii unei firme, după ce procurorii ieşeni au obţinut informaţii conform cărora, la un abator din localitatea Şerbăuţi, judeţul Suceava, ar fi fost transpor­tate pentru a fi sacrificate cabaline pentru care proprietarii nu aveau do­cumente de provenienţă sau aveau documente întocmite în fals.

„În data de 14.02.2018, inculpata Brânzanu Costela a fost surprinsă de către or­ganele de urmărire penală în mo­mentul imediat următor primirii sumei de 1.500 lei de la numita R.Z., concubina suspectului G.G., care se afla împreună cu numitul P.D.“, se arată în referatul prin care procurorii au solicitat arestul la domiciliu pentru Brânzanu. Judecătorii au respins so­licitarea Parchetului şi au dispus cercetarea funcţionarului sub măsura controlului judiciar. Una dintre interdicţii este şi cea de a-şi exercita profesia în baza căreia se presupune că ar fi co­mis fapta.

Procurorii spun că, în schim­bul sumei de 1.500 de lei, Brânzanu le-ar fi înmânat o sacoşă cu 206 paşapoarte necesare transportului şi sacrificării animalelor, documente întocmite fără respectarea legii. Sacoşa ar fi fost predată Zenoviei Radu, concubina unui samsar de animale pe nume Gheorghe Ghimpu, în zona McDonalds de la Gară, susţin surse juridice.

„Imediat s-a intervenit, ocazie cu care s-a constatat că Brânzanu Cos­tela avea în buzunarul drept al hainei suma de 1.500 lei. Întrebată fiind de provenienţa banilor, aceasta a susţinut că îi aparţin şi că urmează să achite cu ei o rată la bancă. Tot­odată ea a susţinut că le-a remis numiţilor R.Z. şi P.D. mai multe paşapoarte pentru ecvidee, aproximativ două sute.

Fiind întrebată, numita Brânzanu Costela a negat că a primit de la persoanele menţionate vreo sumă de bani. Suma de 1.500 lei a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor“, au precizat procurorii. După flagrant, concubina samsarului l-a sunat pe acesta şi i-a spus că au fost prinşi, motiv pentru care Ghimpu a spus că fuge de acasă. La Roman, a suferit un preinfarct, fiind ridicat conştient de ofiţeri şi dus la spital. Bărbatul este internat la Institutul de Boli Cardiovasculare, iar medicul curant nu permite momentan audierea sa, programată abia la finalul acestei luni.

Ieri, Costela Brânzanu, contactată de „Ziarul de Iaşi“, a refuzat dialogul: „Nu am voie să vorbesc despre acuzaţii şi nu comentez în niciun fel“, a precizat funcţionarul. În schimb, avocatul său, Cristian Con­stantin Curcă, ne-a precizat: „Doam­na Brânzanu Costela susţine că este nevinovată. Dosarul penal se află într-o etapă destul de avansată, însă sperăm să producem probatorii apte pentru a putea demonstra inexistenţa faptei imputate.“

Mafie a paşapoartelor pentru sacrificarea cabalinelor?

Potrivit unor surse din domeniu sanitar-veterinar, paşapoartele pentru transportul şi sacrificarea animalelor sunt întocmite în judeţ doar de către Costela Brânzanu. În anumite situa­ţii, paşapoartele se eliberează în baza unor investigaţii realizate de către medicii veterinari, a căror preţ poate ajunge până la 60 de lei per animal.

Întocmirea frauduloasă a acestor paşapoarte poate ascunde şi eventuale boli pe care animalele duse la sacrificat le pot avea. Aceleaşi surse au estimat că aproximativ 70% dintre caii din judeţ se comercializează fără do­cumente, pentru toţi fiind necesare paşapoarte în vederea transportului şi sacrificării.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri