anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
anunturi

sambata, 04.02.2023

Un scandal de spionaj agită apele în Grecia. Mai mulţi politicieni au fost ascultaţi ilegal

GALERIE
Nikos_Androulakis
  • Nikos_Androulakis
- +

Un fost prim-ministru grec şi mai mulţi miniştri încă în funcţie se numără printre politicienii care au fost ascultaţi ilegal, potrivit unor informaţii publicate sâmbătă de săptămânalul de stânga Documento în scandalul de presupus spionaj care agită Grecia de luni de zile, scrie AFP.

Potrivit Documento, printre victime se numără fostul premier Antonis Samaras, actualii miniştri ai afacerilor externe, finanţelor, dezvoltării, muncii şi turismului, precum şi armatorul Vangelis Marinakis, proprietar al cluburilor de fotbal Olympiakos şi Nottingham Forest.

Săptămânalul, care are legături cu partidul de opoziţie de stânga Syriza, susţine că deţine aceste informaţii "de la două persoane care au un rol cheie în supraveghere". Potrivit acestuia, malware-ul a fost, de asemenea, folosit pentru a infecta telefoanele nu numai ale persoanelor vizate, ci şi ale unor rude ale acestora.

Parlamentul European a cerut vineri Greciei să desfăşoare o anchetă "urgentă şi amănunţită" în cazul interceptărilor ilegale care au tulburat climatul politic al ţării în ultimele luni, aminteşte Agerpres.

Unii dintre cei vizaţi sunt membri influenţi ai partidului conservator Noua Democraţie, aflat la putere, şi potenţiali rivali ai premierului Kyriakos Mitsotakis.

Cazul a ieşit la iveală în iulie, când Nikos Androulakis (FOTO), europarlamentar şi lider al Partidului Socialist grec, a depus o plângere în care spunea că s-a încercat în repetate rânduri să i se asculte telefonul cu ajutorul programului de spionaj Predator.

Doi jurnalişti şi un alt politician proeminent din opoziţie au dezvăluit ulterior că au fost, de asemenea, victime ale supravegherii de către serviciile secrete greceşti. Scandalul a dus, în august, la demisia şefului serviciilor secrete şi a unui nepot şi consilier al premierului. Guvernul a recunoscut că l-a supravegheat pe Androulakis, fără a oferi motive, dar a negat utilizarea de software ilegal.

SURSA: Agerpres

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Viaţa publică românească în derivă

Alexandru CĂLINESCU

Viaţa publică românească în derivă

Au trecut doar câţiva ani de la marile demonstraţii de protest împotriva unor legi care urmăreau exonerarea unor infractori sus-puşi; astăzi, miile, zecile de mii de protestatari de odinioară par complet apatici, deşi ar avea nu o dată motive să iasă în stradă. Blazare? Resemnare? Indiferenţă? Evident că această lipsă de reacţie le dă guvernanţilor sentimentul impunităţii, ceea ce nu anulează însă teama că s-ar putea confrunta cu mişcări de protest.

opinii

Amfiteatrul Emil Brumaru la Colegiul Naţional

George PLEȘU

Amfiteatrul Emil Brumaru la Colegiul Naţional

Ar fi păcat ca cel mai iubit poet specializat în îngeri, întâmplător absolvent al liceului, să nu fie omagiat în spaţiul care marchează atât de multe momente importante din viaţa fiecărui adolescent care are privilegiul de a-i trece pragul. Măcar pentru următorii 75 de ani.

Iată de ce a fost Mitropolitul pe scenă

pr. Constantin STURZU

Iată de ce a fost Mitropolitul pe scenă

La recenta aniversare, pe 24 ianuarie 2023, a Unirii Principatelor Române, s-au trezit (în deja „buna” tradiţie woke!) unii să pună sub semnul întrebării prezenţa Părintelui Mitropolit Teofan al Moldovei şi Bucovinei pe scena din Piaţa Unirii, la momentul discursurilor festive. Motivul? „Biserica Ortodoxă s-a opus Unirii Principatelor”. 

În contra direcției noii legi a învățământului

Lucia-Gabriela MUNTEANU

În contra direcției noii legi a învățământului

Actuala variantă a proiectului de lege a învățământului prevede desființarea specializării învățătoare/ învățător din statutul de funcționare a liceelor și colegiilor pedagogice, școli din domeniul vocațional. Am afirmat argumentat în repetate rânduri, în spațiul public, ca profesoară de patru decenii la Școala Normală „Vasile Lupuˮ din Iași, că ar fi o greșeală, o nedreptate, o discriminare în raport cu celelalte tipuri de licee vocaționale, o lipsă de viziune în politica educațională, o intervenție brutală și lipsită de beneficii în continuarea unei tradiții educaționale vii și nu moarte, tradiția normalistă, în stare să slujească cea mai stringentă modernitate.

pulspulspuls

Săriţi, oameni buni: nea Măricel i-a şterpelit lui dom’ Costel marfa electorală de sub nas!

Săriţi, oameni buni: nea Măricel i-a şterpelit lui dom’ Costel marfa electorală de sub nas!

Chiar aşa s-a întâmplat, dragi telespectatori: nea Măricel, şeful de la partidoiul ieşean, a profitat se pare de faptul că menistrul Sănătăţii e pe tarlaua lui la Bucureşti şi i-a şterpelit lui dom’ Costel, şeful liberalilor ieşeni, o marfa electorală toată numai macră, bună de chiftele în campanie, chiar de sub nas!

Caricatura zilei

Pițuțurlică

Editia PDF

Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dupa multa vreme: - Ei, prietene, cum e viata de barbat însurat? - Excelenta! Am reu (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Un raport al Universitatii “Babes Bolyai” din Cluj Napoca a stabilit ca teza de doctorat a ministrului de Interne este plagiata. Credeti ca Lucian Bode sa demisioneze?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.